Martor protejat în dosarul poliţiştilor corupţi

Un martor cu identitate protejată a declarat procurorilor DNA Ploieşti cum ofiţerul BCCO, Emanuel Saghel, beneficia de bilete şi consumaţie în loja lui Daniel Capră de la stadionul Ilie Oană, la meciurile Petrolului din campionat şi Europa League, scrie observatorulph.ro. Potrivit martorului respectiv, în lojă, alături de Saghel, erau prezenţi Rădulescu Adrian – adjunct al I.J.P. Prahova şi Dosaru Viorel – şeful I.J.P. Prahova. „Aceste consumaţii se ridicau la valoarea de 500-1.500 lei, pentru fiecare meci desfăşurat” se arată în referatul DNA.

În schimbul acestor beneficii, Saghel i-ar fi spus lui Capră că telefoanele sale sunt interceptate de organele de poliţie, sfătuindu-l în acelaşi timp să nu îşi schimbe numerele de telefon, dar să aibă grijă despre ce discută la telefon şi cu cine discută. Ofiţerul BCCO s-ar fi angajat că îl va anunţa din timp pe finanţatorul Petrolului despre data efectuării percheziţiilor domiciliare ce vor fi solicitate în cauză. Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere comandantului IPJ Prahova, Viorel Dosaru.

Extras din referatul DNA:

În primăvara anului 2014, acţionarul majoritar şi preşedinte al consiliului de administraţie al S.C. F.C. Petrolul Ploieşti S.A., Capră Daniel, după întocmirea actului de control fiscal de către Direcţia Antifraudă Fiscală Alexandria, la clubul sportiv pe care îl administra, a fost contactat de către ofiţerul de poliţie Saghel Emanuel, în mediu public, respectiv, în locaţia mai multor restaurante de pe raza mun. Ploieşti, dar şi în incinta clubului sportiv, unde, acesta l-a anunţat despre faptul că are cunoştinţă despre controlul organelor fiscale. Acesta l-a asigurat că actul de control fiscal va fi urmat de un dosar penal, în legătură cu care se va implica personal, atât pentru a fi preluat de o unitate de parchet din Ploieşti, cât şi pentru a-l soluţiona în mod favorabil. Ulterior, în vara anului 2014, cu ocazia unei noi întâlniri dintre Capră Daniel şi Saghel Emanuel, acesta din urmă l-a anunţat despre faptul că, dosarul penal constituit a ajuns spre soluţionare la D.I.I.C.O.T. – Serv. Teritorial Ploieşti, respectiv la serviciul de specialitate din cadrul B.C.C.O Ploieşti, pe care îl coordona. Aceste aspecte sunt confirmate prin declaraţiile date în cauză de martorul cu identitate protejată Dobre Cosmin (n.r. vezi mai jos declaraţia acestuia).

Despre aceste discuţii, dar şi despre asigurările verbale date de Saghel Emanuel, cu privire la soluţionarea favorabilă a dosarului întocmit pe numele lui Capră Daniel şi al clubului patronat de acesta, F.C. Petrolul Ploieşti SA are cunoştinţă şi numitul Crângu Alexandru – director executiv al clubului sportiv menţionat şi prieten comun celor doi.

Urmare a acestor promisiuni, Saghel Emanuel a pretins şi primit pentru fiecare partidă-meci de fotbal disputată de către F.C. Petrolul Ploieşti, pe teren propriu, bilete de acces – între 5 şi 30 de bilete, având valoare nominală aferente tribunelor 0, I şi II, cuprinsă între 20-50 lei, media valorică pentru meci jucat fiind de 300-800 lei.

Aceste bilete erau pretinse şi primite la sediul clubului de fotbal, cel ce se ocupa de procurarea şi înmânarea acestora fiind Crângu Alexandru.

Conform site-ului clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, dar şi programului de desfăşurare al meciurilor de fotbal din Liga I, întocmit de către Liga Profesionistă de fotbal, programul competiţional al meciurilor tur a fost următorul:

• La data de 02.08.2014 FC Petrolul Ploieşti – FC Botoşani.
• La data de 16.08.2014 FC Petrolul Ploieşti – FC Rapid Bucureşti.
• La data de 30.08.2014 FC Petrolul Ploieşti – FC CFR Cluj.
• La data de 20.09.2014 FC Petrolul Ploieşti – FC Steaua Bucureşti.
• La data de 04.10.2014 FC Petrolul Ploieşti – FC Gaz Metan Mediaş.
• La data de 18.10.2014 FC Petrolul Ploieşti –FC Ceahlăul Piatra Neamţ.
• La data de 01.11.2014 FC Petrolul Ploieşti –FC Oţelul Galaţi.
• La data de 06.12.2014 FC Petrolul Ploieşti –FC ASA Tg. Mureş.

Totodată, în aceeaşi perioadă, F.C. Petrolul Ploieşti a desfăşurat şi trei meciuri în preliminariile Europa League, toate trei desfăşurate pe stadionul Ilie Oană, din mun. Ploieşti, după cum urmează:

• La data de 17.07.2014 cu Flamutary Vlora Albania.
• La data de 31.07.2014 cu Victoria Plzen Cehia.
• La data de 21.08.2014 cu Dinamo Zagreb din Croaţia.

În afara biletelor de acces la meciurile de fotbal, Saghel Emanuel a beneficiat şi de alte foloase, constând în consumaţii de băuturi alcoolice şi alimente, servite la una din lojele stadionului, consumaţii oferite de către S.C. Rodis S.R.L., al cărei administrator era Crângu Alexandru, facturale către S.C. FC Petrolul Ploieşti S.A. şi achitate integral de Capră Daniel în contul societăţii, la aceste consumaţii participând, printre alte persoane şi Rădulescu Adrian – adjunct al I.J.P. Prahova şi Dosaru Viorel – şeful I.J.P. Prahova. Aceste consumaţii se ridicau la valoarea de 500-1.500 lei, pentru fiecare meci desfăşurat. (sursa: referat DNA)

Citiţi articolul integral pe observatorulph.ro

Recomanda [votes_up id=83604]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.