Ministrul american de Finanțe Jack Lew a afirmat duminică, în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul grec Alexis Tsipras, că Atena și creditorii săi trebuie să continue cooperarea spre găsirea unei soluții înaintea referendumului privind cererile creditorilor pentru austeritate, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Finanțe, Jack Lew a subliniat că este important pentru Atena să manifeste un angajament pentru reforme și ca toate părțile să discute o posibilă reducere a datoriei pentru Grecia.
Oficialul american a subliniat importanța faptului ca Grecia să adopte măsuri pentru a menține stabilitatea financiară înaintea referendumului din 5 iulie.
Ce spun Obama și Merkel
Președintele SUA Barack Obama și cancelarul german Angela Merkel au apreciat duminică, în cursul unei convorbiri telefonice, drept „foarte important” ca Grecia să revină pe calea reformelor și a creșterii „în cadrul zonei euro”, a anunțat Casa Albă, transmite AFP.
„Cei doi lideri au convenit că este foarte important să se ia toate măsurile pentru a reveni pe o cale care să permită Greciei să aplice din nou reforme și să revină la creștere în cadrul zonei euro”, a precizat executivul american, potrivit unui comunicat.