Discursul Mirabelei Grădinaru în cadrul summitului
„Vreau să mulțumesc grațioasei noastre gazde, Prima Doamnă a SUA, Melania Trump.
Cred că inițiativa este una foarte valoroasă, oferă avânt, vizibilitate și dinamism în domeniu. Simultan, e important să avem o abordare conectată între inovare, tehnologie și educație.
De-abia aștept să colaborez de aproape cu Melania Trump și restul participanților, în cadrul acestui proiect, pentru a dezvolta inițiative concrete și a ajunge la un impact tangibil pentru copiii din lume.
Înainte să termin, vreau să introduc cei doi experți pe care i-am adus cu mine.
Andrada Morar este vicepreședinta UIPath pentru experiența cu clienții și parteneriate globale. UIPath este o companie de top în domeniul roboticii, făcută pentru a îndeplini taskuri repetitive care ocupă timp prin a face roboți de software.
Și a mai venit directorul executiv al Edge Institute, Robert Berza, un think-thank foarte activ, dedicat dezvoltării digitale a țării noastre.
Robert Berza și echipa lui aduc experți din buisness, tehnologie și universități pentru a propune politici și strategii. Acestea sunt țintite la a crește competitivitatea economiei României, mai ales în educație.
Mulțumesc și de-abia aștept discuțiile de azi.”
Melania Trump a deschis evenimentul
Melania Trump a pornit evenimentul prin a saluta toate statele reprezentate în cadrul evenimentului. În discursul său, Prima Doamnă a SUA vorbește despre intersecția dintre tehnologie, inteligență artificială și educație.
Mirabela Grădinaru, partenera de viața a lui Nicușor Dan, invitată de Melania Trump la reuniunea primelor doamne
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui României, Nicușor Dan, a fost invitată de prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, la o reuniune dedicată primelor doamne. Aceasta va participa la summit-ul inaugural al unei coaliții globale a Primelor Doamne și Primilor Domni, dedicată educației digitale a copiilor, intitulat „Fostering the Future Together”.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în perioada 24–25 martie 2026, Mirabela Grădinaru va efectua o deplasare la Washington D.C., alături de o delegație a Administrației Prezidențiale. Din delegație fac parte Vlad Ionescu, consilier de stat pentru politică externă, și Diana Punga, consilier de stat pentru relația cu societatea civilă.
Participarea primei doamne a României nu este o monedă de schimb pentru eventuala vizită a președintelui Dan la Casa Albă. Deplasarea ajută foarte mult imaginea României, conform unor surse apropiate Administrației Prezidențiale. Vor mai participa Brigitte Macron, Olena Zelenska sau Marta Nawrocka. Va fi o listă mai solidă decât la Board of Peace, specifică sursele.
O inițiativă globală pentru viitorul copiilor
Proiectul își propune să ofere acces la tehnologii avansate, inclusiv instrumente de inteligență artificială, să sprijine elevii, profesorii și părinții și, în același timp, să protejeze copiii de riscurile din mediul online.
Întâlniri la nivel înalt și discuții cu experți
Agenda vizitei include o serie de întâlniri importante. Pe 24 martie, delegația va participa la o sesiune de lucru organizată la Departamentul de Stat, unde vor fi analizate soluții concrete pentru modernizarea educației, alături de experți și reprezentanți ai companiilor din domeniul tehnologiei.
Se știe că moldovencele au tupeu,
Sunt curios ce consilier a scris discursul, pentru ca singura nu este capabila !. Stie cineva cat costa deplasarea in SUA a „concubinei” si cine o plateste !.
Oricum reprezinta Romania afara mult mai bine decat o face hazliul. Iar daca duduia de langa ea este vicepresedinte UIPath adica unul din colaboratorii miliardarului vasluian Dines care a facut bani reali in America pe baza de inteligenta si carte, atunci dovedeste ca nu se incurca cu trotinetisti.
Bine că „prima-concubina” a României a fost plasată lângă reprezentana Boliviei( Puliwya). Mai bine decât langa reprezentats Bangladesh ( cea mai săracă țară din lume)! Succesuri Melania!
precum Saint Kitts si Nevis=46.000 de locuitor Lituania, Estonia, Capului Verde, Costa Rica
si-au trimis sotia sau ”echivalentul”/First Spouses or equivalent leaders din 45 de state, Africa, America de Sud, Centrala fosta Iugoslavie Bosnia si Serbia si vecinele Romania, Ukraina, Georgia etc. nu prea sunt din Germani, franta, Italia, etc.
În calitate a fost ?…pe cine reprezintă femeia asta?…a cui soție este?…vorba lui Bulă…so ție sănătos cine vrea…🤣🤣🤣…
Doamnelor sa le spuneți la sotii vostrii ca e nevoie mare de asfalt in Gaza si de multe proteze inteligente pentru copilele schilodite ce vor sa joace,,,
ne-ati spune ce sotii de presedinti n-au pupat condorul…