„Nu avem legislația pusă la punct pentru anticipate. Aceasta ar trebui să ajungă în Parlament ca să fie votată”, a declarat Lia Olguța Vasilescu la Realitatea TV, relatează Mediafax.
Alegerile anticipate nu pot fi organizate prin Legea 208 / 2015, a explicat Vasilescu, pentru că apare problema referitoare la adoptarea anumitor unor ordonanțe de urgență care să reglementeze termenele limită pentru depunerea candidaturilor, tipărirea buletinelor de vot, organizarea secțiilor de votare, în special cele din diaspora, dar și alte proceduri electorale care nu pot fi organizate în termen de 3 luni.
Vasilescu a mai precizat că ordonanțele nu pot fi adoptate de un guvern interimar.
„În Parlamentul României nu știu câți parlamentari au interesul să voteze”, a continuat Vasilescu.
„Noi un scor mai mic decât cel care a fost luat la ultimele alegeri nu putem să luăm niciodată”, a declarat Vasilescu, întrebată fiind dacă PSD se teme de anticipate.
Rezultatul, influențat de organizarea în teritoriu
„Nu ne este teamă de alegerile anticipate. Dar ce se întâmplă după? Presupunând că, hai să zicem, polul acesta de dreapta, USR, PNL, ar lua nu 25% cât are în sondaj, ar lua 35%, ar lua 40%. Cu cine se aliază, cu AUR sau cu PSD? Ambele partide au deja aprobări date la partidele lor că nu vor face niciodată alianță” a declarat Lia Olguța Vasilescu.
”Despre un guvern cu AUR”
„Mi-e greu să vă spun acum, pentru că atunci când intri la guvernare cu un partid ar trebui să fie un partener foarte serios în care să ai încredere, că ceea ce promite se și ține de cuvânt”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Despre alegerile anticipate s-a vorbit mult în ultima perioadă, în spațiul public, după căderea guvernului Bolojan și lipsa învestirii unui nou Executiv.
Sorin Grindeanu a declarat, luni, despre alegerile anticipate, că este un scenariu pe care nu poate să-l excludă niciodată, este pe masă, iar dacă s-ar intra în acest scenariu, ar fi alegeri cândva în toamna acestui an.
Preşedintele Nicuşor Dan nu exclude, la rândul său, declanşarea alegerilor anticipate, însă acesta nu îşi doreşte în mod expres acest lucru și consideră că este un scenariu puţin probabil.
Ilie Bolojan a afirmat și el că alegerile anticipate pot reprezenta o soluţie.
La rândul său, Kelemen Hunor a afirmat, luni, că la consultările de la Palatul Cotroceni s-a discutat despre alegerile anticipate, iar Dominic Fritz a afirmat că sunt zero şanse să existe un nou guvern până la finalul lunii iulie. El a adăugat că o soluţie ar fi alegerile anticipate.
Potrivit Constituției, alegerile anticipate pot fi organizate dacă Parlamentul respinge cel puțin două solicitări de învestitură și nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare.
Pe 22 iunie, guvernul Veștea, prima solicitare de învestitură, a fost respins în Parlament, întrunind doar 189 de voturi din cele 233 necesare.
Olguța Vasilescu , e singu(a)rul pesedist … și Daniel Zamfir de care le este teamă ticăloșilor să le reproșeze activități antistatale concrete . Chiar , ei pot demonstra la orice oră realizările în numele bunei credințe .
Olguta tu trebuie sa fii Presedintele Romaniei.
Olguta, PSD are cei mai buni politicieni si profesionisti tu astazi si acum trebuie sa fii Presedintele Romaniei. Impacati-va, cu Ponta, Gaby Firea, Liviu Dragnea, Viorica Dancila, Adrian Nastase, etc. Cine in Romania mai are asemenea valori politice si oameni de omenie. ?!