Pas cu pas: A doua lege a justiției promulgată

Administrația Prezidențială precizează într-un comunicat că încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale

De (I.R.)
Pas cu pas: A doua lege a justiției promulgată

Administrația Prezidențială precizează într-un comunicat că încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea celei de-al doilea act normativ din pachetul Legilor Justiției, respectiv Legea 317/2004 privind organizarea și funcționarea CSM, după ce a epuizat toate căile de atac.

Iohannis readuce totodată în prim-plan, printr-un comunicat, criticile pe care le-a mai lansat, solicitând reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiției în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneția.

„Încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justiției, Președintele Klaus Iohannis a uzat, în mod repetat, de prerogativele sale constituționale de a solicita Parlamentului României reexaminarea acestora și de a sesiza Curtea Constituțională a României. În plus, atât Președintele României, cât și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept, Comisia de la Veneția. Opinia preliminară emisă de acest organism european, care se va regăsi în documentul final din luna octombrie, precizează că modificările legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din România și asupra independenței judecătorilor și procurorilor. Modificările aduse cadrului legal existent în domeniul justiției reprezintă un regres pentru democrația din România. Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, este pus sub semnul întrebării angajamentul României privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept şi separația puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană și GRECO. Președintele României reiterează că nu susține modificările aduse acestei legi, la fel ca în cazul Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv al Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Președintele Klaus Iohannis solicită reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiției în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneția, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privința bunei funcționări a justiției şi a calității actului de justiție. Totodată, Președintele României atenționează că opinia Comisiei de la Veneția nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenții legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni”, se arată în comunicatul citat.

Guvernul pregătește o ordonanță de urgență pentru modificarea legilor justiției pe care PSD le-a aprobat în Parlament, anunțul în acest sens fiind făcut de ministrul Justiției Tudorel Toader. 
Ordonanța ar urma să țină cont cel puțin două dintre observațiile Comisiei de la Veneția.

Potrivit unor surse politice, una dintre observațiile Comisiei de la Veneția, pe care Guvernul o va lua în considerare, se referă la Legea 317/2004 privind organizarea CSM, respectiv la modalitatea de revocare a membrilor CSM.

„E criticabil modul prea ușor în care pot fi revocați membrii CSM și în aceste condiții se creează o instabilitate la nivelul CSM”, au precizat sursele citate. Este vorba de legea promulgată azi de Iohannis.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. ” pachetul Legilor Justiției ” ! Nu zau ! Auzi bre I.R. , acestea nu sunt Legi /Legaminte / Contracte in limbaj comun .(1) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind Procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi alte regulamente etc etc .Acestea sint Proceduri cu privire la functionarea Corporatiei „Consiliul Superior al Magistraturii ” care are personalitate juridică – este o Corporatie , o Persoana Fizica Juridica – şi are sediul în municipiul Bucureşti. Orice Corporatie are un stapin si orice Corporatie functioneaza pe profit altfel nu-si are rostul . Stapinul esta Vaticanul iar profitul imens este extras din conturile escrow ale fraierilor prinsi in mreaja acestor vrajitori /magi-istratios , vrajitori militari , care nu au jurisdictie cu Contract semnat individual de locuitorii tarii , ci si-au auto-asumat ei fraudulos o jurisdictie nula fara Contract Social . Scopul Corporatiei este sa reprezinte Controlul Vaticanului / Comisia de la Venetia in regiunile imperiului .In Polonia deja e scandal pe tema asta .

  2. De ce nu spuneti concret….ce prevede legea cu privire la revocarea membrilor CSM, DE CE NU ESTE BINE ? CE CERE COMISIA DE LA VENETIA ? Este sau nu bine ce cere ? O dati dupa corcodus !!!

  3. 1. „Președintele Klaus Iohannis solicită … în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneția”
    2. „Președintele României atenționează că opinia Comisiei de la Veneția nu poate fi folosită…”
    …………………………………….
    Deci, ati inteles profunda inteligenta prezidentiala? Se poate folosi doar cand o cer interesele electorale ale d-lui Iohannis.

    1. E destept foc!!!!!!!!!! El cere una, cere alta, dar nu spune o vorba ce a facut pentru romani, ca pentru sasi stim ce a facut! Stim si ce a facut cu „banii din meditatii” si cu acte false de mostenire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.