A fost nevoie să moară oameni, domnule Iohannis?

La cîteva ore după tragedia de la spitalul din Piatra Neamţ, televiziunile au difuzat o imagine care m-a cutremurat: Klaus Iohannis, ţinînd-o de mînă pe răvăşitoarea Carmen, intra triumfal în Biserica Evanghelică din Sibiu! Îl durea în paişpe că toată ţara era copleşită de moartea celor 10 oameni aflaţi pe aparate într-un salon ATI, care au fost carbonizaţi de vii.

Potrivit procedurilor anunţate chiar de către Iohannis, Sibiul trebuia să intre în carantină încă de săptămîna trecută, avînd în vedere rata infectărilor cu noul coronavirus. Numai că „autorităţile” slugarnice au amînat carantinarea Sibiului pentru luni dimineaţa, la ora 8, astfel încît „Sultanul” să nu rateze acest weekend alături de soţie!

Nici cînd a auzit de tragedia de la Piatra Neamţ, n-a simţit nevoia să cheme alaiul cu care plecase şi să se întoarcă la Palat pentru a da un semnal că îi pasă de ce văzuse la televizor. Dar, NU! După ce a văzut reportajele dramatice, Iohannis a dormit liniştit în patul conjugal şi a crezut că şi-a făcut datoria dacă a doua zi, cînd morţii erau scoşi în saci de plastic de la morga neîncăpătoare, el şi Carmen s-au trezit, au luat micul dejun şi s-au dus la biserică, unde s-au rugat pentru sufletele celor carbonizaţi. Parcă n-ar fi fost Preşedintele României, ci pastorul Bisericii Evanghelice!

În aceste împrejurări sinistre, nu ai cum să nu-ţi aminteşti de vorbele acelea nesăbuite pe care Klaus Iohannis le-a rostit în 4 noiembrie 2015, după tragedia de la Colectiv: „În 30 octombrie, a avut loc tragedia de la Clubul Colectiv. Oamenii, care iniţial au fost doar indignaţi, au devenit revoltaţi… Oamenii au aşteptat ca cineva să-şi asume răspunderea să apară în clasa politică românească acea responsabilizare politică… În fine, târziu, foarte târziu, Guvernul a demisionat. A FOST NEVOIE SĂ MOARĂ OAMENI CA ACEASTĂ DEMISIE SĂ SE PRODUCĂ. Dacă s-ar fi respectat şi dacă s-ar fi impus respectarea normelor şi a legilor, niciunul nu ar fi trebuit să moară”.

Acum, cînd s-a produs această tragedie de la Piatra Neamţ, la conducerea Executivului este „Guvernul Meu”, însă Iohannis nu mai cere demisia nimănui şi, fac pariu cu oricine, la prima conferinţă de presă de la Cotroceni, fără să clipească, va arunca vina pe PeeSeeDee, nu pe Ludovic Orban, nici pe Nelu Tătaru, căci ei sînt capi de liste pentru PNL la alegerile de peste două săptămîni!

Acesta este Klaus Iohannis, un personaj fără strop de empatie cu suferinţa cuiva, dispus să participe la vînzarea de copii pentru cîţiva firfirei, să scoată oamenii din case pentru a le lua el cu acte false, să ia de la stat zeci de imobile şi terenuri pentru a le da FDGR-ului său în numele organizaţiei naziste GEG, să cheltuiască sume imense (maşini, ofiţeri SPP, salvări) în fiecare sfîrşit de săptămînă pentru a dormi două-trei nopţi alături de soţia sa, deşi poporul i-a pus la dispoziţie un Palat de cîteva milioane de euro în Bucureşti.

Lumea l-a iertat, lumea l-a votat de două ori şi acum se va duce iarăşi la vot pentru a-i face hatîrul de a avea şi „Parlamentul Meu”. Iar el, „Sultanul României”, nu dă nici în faţa morţii îngrozitoare a celor zece carbonizaţi de la spitalul din Piatra Neamţ un semn că îi pasă cu adevărat de ce se petrece sub regimul pe care-l conduce.

Susţinătorii săi ne vor întreba: „Şi ce era să facă, să stingă Preşedintele focul din salonul ATI?” Nu, îndobitociţilor, nu să stingă focul din salon, ci pe acela din sufletele rudelor celor arşi, care nu înţeleg cum a fost posibilă această tragedie, în care zece oameni s-au dus la un spital de stat pentru a se vindeca şi s-au trezit cu focul peste ei! Iar Şeful acestui Stat este chiar Iohannis!

Măcar de ochii lumii, Klaus Iohannis trebuia să facă acest gest de a veni la Bucureşti în secunda în care a aflat de tragedie sau chiar să plece acolo, la Piatra Neamţ, şi să dea de pămînt cu cei vinovaţi, să ceară imediat demisia lui Nelu Tătaru şi chiar a lui Ludovic Orban, aşa cum a făcut în 2015. Să stea acolo, să vadă cu ochii lui cît de bine a fost gestionată criza Coronavirus de către „Eu şi Guvernul”, aşa cum s-a lăudat mereu, la fiecare conferinţă de presă!

Mulţi poate nu-şi mai amintesc cum şi-a încheiat Klaus Iohannis declaraţia din 4 noiembrie 2015, după tragedia de la Colectiv. S-o revedem şi să medităm: „Dacă e să fim cinstiţi, noi ştim aceste lucruri. Doar că unii care au guvernat au preferat să le amîne sau să le ignore. Sper că următorii guvernanţi nu vor repeta această greşeală”.

Din păcate, „următorii guvernanţi”, care sînt acum chiar ai lui Iohannis, au repetat greşeala. Numai că ei nu vor plăti, ci doar vor fi mîngîiaţi pe creştet: „Staţi cu tata, că tata v-aduce vouă / lapte, brînză, carne, ouă” şi, desigur, butoanele Puterii! Acuşi, pe 6 decembrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 25
Ion Spânu 1818 Articole
Author

89 de Comentarii

  1. Ce masuri a luat Johanis sa nu se mai intample????
    Cred ca nici nu stie ce masuri sa ia.
    Nici el nici guverul.
    Pompierii militari stiu…sa-i intrebe pe ei.
    Doctorii au fost victima sistemului prost organizat de ministru Tataru si Arahat

  2. Conform tuturor tratatelor, cursurilor si specialistilor in sociologie si neurologie, lipsa de empatie si narcismul, combinate, sint un semnal clar al unui foarte probabil caz de psihopatie.

  3. Acum citeva zile un imbecil securist care se autointitula „Zmeul” ma injura pe aici, pe la comentarii. Atunci m-am abtinut de la o polemica si nu mi-am pierdut vremea cu acest cretin pupincurist iohannist (sincer sa fiu, am considerat ca Bayern Munchen nu-si pierde timpul si blazonul cu aceasta „echipa de judeteana”) dar tare as vrea sa-l vad pe acest tembel (sper ca remarcati, toate jignirile sint diferite, ca sa nu ma repet !) fata in fata cu familiile indoliate de la Piatra Neamt ! Si sa vad „ditamai Zmeul” transformat intr-o biata pisicuta jigarita !

  4. Domnule Spanu, este vorba de un lant al puterii, cum sa rupa Iohannis lantul? Pe Orban l-au luat in brate ambasadele straine carora Iohannis le-a promis ca nu va renunta la el, chiar daca piere lumea. Sunt legati pe viata, se sprijina unul pe altul. Cade unul, cade si celalalt. In, rest dstra ati demonstrat foarte bine ce mult ii pasa Presedintelui de romani si cum sa intelega cat greseste daca slugile credincioase il aplauda, se pleaca si-i pupa mana. Si cu Ceausescu era la fel.

  5. Cine-i asta? Romania are presidente?…Individul asta e guvernator precum in timpul ocupatiei naziste sau ruse…

  6. inca din 2014,romanii au stiut cine e K.Iohannis si totusi i-au dat un mandat!in 2019,il cunosteau si mai bine si avea si mai multe bube-n cap,impreuna cu d-na Carmen cu tot si l-au votat si cu mai mult avant!pai,ce concluzie sa trag?ca romani-s prosti?da,dom’le sunt prosti si acesta e rezultatul!

  7. Da .de remarcat că însuşi ambasadorul american ADRIAN Z.., l-a felicitat pe ORBAN,ce bine a gestionat situaţia,,etc Demisia trebuie să le-o cerem noi ,poporul:AJUNGE!

  8. Bravo nene! De cand am vazut titlul am stiut cine e autorul si cine are curajul sa spuna lucrurilor pe nume. Dar, domnule Spanu, vorba-i vorba si treaba-i treaba…noi dam din gura, caravana primului navetist al tarii, al pelerinului neobosit, merge inainte catre alegerile din 6 Decembrie si lumea tace, inghite, suporta, isi spune in barba ca: asta este! Citand din marele pelerin la mostele ravasitoarei din Sibiu: ATAT S-A PUTUT, ATAT SE POATE

  9. De unde ati scos chestia asta: „cum să nu-ţi aminteşti de vorbele acelea nesăbuite pe care Klaus Iohannis le-a rostit în 4 noiembrie 2015, după tragedia de la Colectiv: „În 30 octombrie, a avut loc tragedia de la Clubul Colectiv. Oamenii, care iniţial au fost doar indignaţi, au devenit revoltaţi… Oamenii au aşteptat ca cineva să-şi asume răspunderea să apară în clasa politică românească acea responsabilizare politică… În fine, târziu, foarte târziu, Guvernul a demisionat. A FOST NEVOIE SĂ MOARĂ OAMENI CA ACEASTĂ DEMISIE SĂ SE PRODUCĂ.” CINE a stabilit ca alea au fost VORBE NESABUITE?! Eu zic ca, poate involuntar, a facut o marturisire. De ce nu a fost anchetat sa se stabileasca CE A VRUT SA SPUNA? Cum adica A FOST NEVOIE SA MOARA OAMENI?!? Cine a stabilit ca A FOST NEVOIE SA MOARA OAMENI?!?

  10. Pai si de data asta tot PSD-ul a omorat oameni cu ajutorul infratructurii sanitare invechite pe care nu au catadicsit sa o inlocuiasca in cei 30 de ani de hotie PSD. Administratie judetului si a spitalelor o detine si astazi tot PSD ca urmare a alegerilor locale. Invit electoratul din Judetul Neamt sa voteze tot PSD, care este garantia promiscuitatii perpetue a populatiei si imbogatirii fara mrgini a baronilor ciumei rosii. Omul de rand din judetul Neamt este doar dator sa asigure imbogatirea lui Ionel Arsene, electoratul nu are drepturi ci doar indatoriri fata de baronul rosu, omul din judetul Neamt este sclav pe domeniile lui Ionel Arsene, domenii care vor ramane mostenire famigliei sale dupa ce va trece la cele vesnice. Ca niste sclavi vrednici si credinciosi cetatenii sa-i aleaga vesnic pe membrii clanului Arsene, daca nici dupa 30 de ani nu s-au saturat de PSD..

  11. In general, la cotidianul, daca postezi si spui unui nemernic ca este ceea ce este, nu esti intotdeauna publicat.
    O spun acum: Iohanis! Esti un tradator si un criminal ordinar! Sper ca in cele din urma sa apari in fata justitiei si sa raspunz pentru ura pe care o sadesti in oameni, pentru tradarea romanilor, pentru slugarnicia de care dai dovada in fiecare secunda a vietii tale, prosternandu-te la picioarele unor sadici ordinari: amabasadorul ala de doi lei al sua, merkel si alti scuipati vremelnici ai acestei triste epoci.
    Sa raspunzi Iohanis! Nu credeam ca poate fi ceva mai rau decat derbedeii pesede, nu credeam ca poate fi ceva mai gretos decat pedele si basescu. Ii intreci Iohanis.
    Si Satanei i se intoarce stomacul pe dos cand aude de tine

  12. @Nestor, Acum au ales PSD, hotul de Stefan si cei care au urmat de unde de or fi fost?
    „Abia când în stradă se va striga “Jos Iohannis”, “jos Orban” ori alte variaţiuni pe această temă, va putea miji speranţa unor schimbări în bine. Până atunci, îmbătare cu apă chioară! ” CSG
    JOS GUVERNUL IMBECILILOR!

  13. @Cosmin Diamandescu
    Conform gandirii dumitale bolnave presedintele este responsabil pentru ca PSD a lasat in urma un dezastru care ucide oamenii? Mai nemernici decat gloata mafiota care populeaza PSD nu exista in Romania, iar dumneata esti in primele randuri. Daca ai fi normal la cap ai judeca PSD dupa rezultatele obtinute in 30 de ani, care sunt un dezastru total. Abia dupa inlaturarea totala a mafiei PSD de la parghiile puterii se va putea incepe in mod real reconstructia Romaniei.

  14. @Behemoth
    Iti doresc ca intreaga ta viata sa fie guvernata de Veorica Vasilica Dancila cate zile vei mai avea; iti fac urarea pentru ca sa ai si dumneata o multumire in viata, aceea ca esti bine condus de cineva care a fost varful gandirii si inteligentei in PSD.

  15. Nestor care 30 de ani?
    Taranistii au fost PSD?
    PD (petre Roman) a fost PSD?
    PDL au fost PSD?
    PNL (tariceanu) au fost PSD?
    USL a fost doar PSD sau si PNL?!
    Guvernul meu 1 „Ciolos” a fost PSD?
    Guvernul meu 2 Orban este PSD?
    Tu nu observi ca esti iohannist ticalos? Macar datele astea statistice verificabile nu incerca sa le falsifici pe aici.

  16. Păi KWJ are vina că e identic cu voința guvernului său.. Deci a acceptat un premier și guvern care nu au competența, curajul, de a lua măsurile necesare in caz de criză sanitară, de pandemie,. și s-au rezumat doar la a maimuțări pe alții, care evident nu sunt români și au o țară ”ca afară”,.Iar Dănilă ortodoxu securist s-a rugat strâmb și sângele dacic n-a mai funcționat,.Deci Dumnezeu drăguțul e sătul de imbecili și nu mai rabdă pe român,.

  17. #Nestor

    Ai dreptate in buna parte, Nestore, cand vorbesti despre PSD, dar ocolesti cu grija invazia lacustelor basista cu PDL, de unde isi are obarsia actualul PNL cu marii lui nemernici. Fii corect pana la capat!
    Parca n-ai vedea cum Udrea se plimba libera si sfidatoare cu milioanele furate.

  18. @ Nestor.Bai PUPINCURITULE,tu stii sa faci o socoteala elementara!Mergi si aduna anii de la MINISTERUL SANATATII,unde mai mult de jumatate a fost condus de asa ZISI OAMENI DE DREAPTA,din 30 de ani pe care tot ii invoci.Pe STEFAN ti-l aduci aminte cati ani a pastorit PIATRA NEAMT si cat a furat?Ori si acesta era de la PSD?Da am vazut de curant pe JEGOSUL de RARES BOGDAN,care vroia sa-i spele pe cei vinovati de aceasta DRAMA si sa gaseasca el alti vinovati.Cat tupeu pe acesti PUPINCURISTI!.Tatal luiIOAN BOGDAN a falimentat COMBINATUL DE PRODUSE SODICE DE LA OCNA MURES,care a functionat mai bine de 100 ani si care avea peste 2700 de angajati,iar in 2012 sub conducerea lui a ajuns la cateva zeci,prieten foarte bun cu IOAN RUS unul din „CIUMA ROSIE”.Pe acest NEONAZIST,nici DUMNEZEU nu-l mai IARTA,cate a facut in aceasta tara.Trebuia sa plece imediat la BUCURESTI sau la PIATRA NEAMT nu sa stea acasa sa petreaca.Va amintiti de cutremurul din 1977?Ceausescu era in vizita oficiala,dar noaptea a venit in tara sa conduca el CELULA DE CRIZA.O sa spuna cineva ca nu se compara.Da nu se compara,dar este mai groaznic sa moara oameni arsi de vii.PUPINCURISTII au amanat inchiderea orasului SIBIU,cu toate ca gradul de infectare era foarte mare,sa mearga acest NAVETIST acasa.

  19. Domnule Presedinte Johannis, „E nevoie de mai mult decat o schimbare a guvernului”. Acum sa va vad cat sunteti de corect!

  20. Asa sunt romanii. Decat sa ii bata un roman la cap mai bine le da un neamt muhje. De doua ori la rand, cu repetitie… Eu zic ca era mai bine cu veorica, ca ne mai distram si noi. Cu Mutu’ asta nici nu iti mai vine sa deschizi televizorul sau internetul (doar behehe pehesehede non stop, de parca a uitat ca i-a desfiintzat).

  21. Hmmm,..De câte ori mă uit la moaca lui, am impresia că are nevoie de ovăz,..

  22. Intr-un an se faceau 10 spitale de arsi daca Johanis vrea.
    Nu a facut nici macar o camera cu 2 paturi ca nu a vrut.

  23. Mai evidenta ca oricand e inutilitatea „alegerilor”, cand totul e „care pe care”, fie cu televiziunile, fie cu STS, SRI si ce-o mai fi. Pe plan global, „ai-lalti” au castigat momentan, dar rezolvarea va fi cu parul lui Orban.

  24. Tot soiul de paraziti neaga dominatia absoluta a PSD din ultimii 30 de ani. Dar chiar si acum cand scorul PSD a scazut drastic, la ultimele alegeri locale tot PSD domina, are cele mai multe consilii locale si judetene, iar voi spuneti ca PSD nici usturoi n-a mancat si nici gura nu-i miroase? Pai si acum in parlament tot PSD face legile! Mincinosi blestemati, umblati doar dupa hotii, nici un om normal la cap nu ar vota PSD decat daca este complice si are interesul sa participe la jaful national in loc sa munceasca ceva util. Toate celelalte partide au prins doar cate o mica ciosvarta din guvernare sau parlament data de PSD in mod calculat ca sa nu zica lumea ca nu exista democratie in Romania, dar partea leului si adevaratele parghii ale exercitarii puterii au ramas tot timpul in mana PSD, incepand cu justitia, politia, Avocatul Poporului, CCR, jandarmii, si multe institutii ale statului care stau ascunse dar sunt controlate de PSD. Deci tot raul acestei tari poarta o singura denumire scurta, formata din trei litere:PSD.

  25. Timp de 17 ani ministri ai sanatatii au fost de la PNL, asa ca las-o balta ! Ce trebuie sa se mai intample in tara asta, ca unii sa se dezica de cei care in mod evident au luat-o razna, indiferent din ce partid fac parte ?!

  26. Cand il vad atat de tantos, atat de fericit, atat de plin de el, atat de hotarat sa scape de opozitie, atat de iubit de ambasade, nu pot sa nu ma gandesc la Margineanu:
    „Mă iubește femeile
    Și e moarte dupe mine
    Dom’le, toate mă cere, toate mă vrea
    Zice că le place destincția mea
    Eu nu știu ce-i aia, dar dac-or vrea
    Le-o dau pă toată, ce să fac eu cu ea?”

  27. Kapo-ul si-a continuat imperturbabil programul casnic ca sa nu zica Lumea ca nu-si da interesul conjugal. A luat toate casoaiele la rand poate de aici i se trage…ghinionul sper mato zoidal, de la vreun „Gespenst”, vreun fost proprietar nationalizat care haladuieste prin intunecime! O alta explicatie a lipsei de reactie la cataclisme si tragedii, asa cum
    ne-a obisnuit, ar fi ca Securitatea nu a organizat niciun miting de protest impotriva guvernului pentru ca atunci isi monta armura de lupta care l-a facut celebru intre cruciati/#rezistenti, pana la Ierusalim, e vorba de mobilizatoare GEACA ROSIE care-i asigura „telegenia” in baia de „multime”…Chiar, ma tot intreb ce ratiuni au determinat Securitatea sa nu
    organizeze un astfel de „miting”? Un miting locul victimelor scapate cu viata de la Colectiv si a apartinatorilor care, cu totii, NU I-AU IMPUTERNICIT pe cetatzenii de elita mitingisti sa le exprime ura fatza de guvernanti. Cu doar ZECE decedati
    nu merita efortul, iar guvernul e alu’ tac-su fruntasul GEG…

  28. @SPITAL DE ARSI CIUCIU
    Bai nerodule, dar de ce n-a facut PSD cele 8 spitale cu care se laudau? Nici macar unul, au furat pana la ultimul leu. PSD a fost la guvernare pana anul trecut in ultimii 10 ani. Se laudau la ultimele alegeri din 2016 ca vor face 8 spitale noi regionale pe care le-au cuprins in programul lor de guvernare. Nici macar in proiect nu exista aceste spitale promise in mod mincinos de PSD. In plus, ca sa vezi cat esti de prost, in Romania Constitutia acorda puteri extrem de limitate Presedintelui, nu e ca pe vremea lui Ceausescu. Nici guvernul nu poate face mare lucru pentru ca legile sunt la mana Parlamentului, iar in Parlament doar PSD dicteaza.

  29. Spanule, baa, rusine baaa, rusine. Chiar nu mai aveti Dumnezeu? V-a pus PSD-ul sa-i salvati? Tine minte, tu si Nistorescu ne-ati provocat sa iesim masiv la vot ,sa scuipam pe acest partid numit PSD. Multumim ca ne ajutati. Zi de zi prin nemernicia voastra ne aratati ca nu se mai poate. O sa te scuipe copiii tai peste timp cand va citi ce ai scris ,cum ai acoperit pe acesti criminali.

  30. Un Roman Pe dracu esti roman. Dupa propaganda facuta de PSd cum ca voi nationalisti si patrioti, vai de natia voastra celor care va dati romani. Daca pentru tine a fi roman inseamna PSD esti mai mult rusnac .A sustine hotia, nemernicia,mediocritatea ,asta inseamna a fi roman? Prefer sa nu ma consider roman cu tine. Faci parte din Romania paralela a lui Dranea, apogeul prostiei si hotiei in PSD.

  31. Jardain Durais Usurel ca nu vorbesti prostilor votanti de PSD. Petre Roman a fost FSN si a rupt o bucata facand pdl, apoi Basescu i-a furat partidul. Deci tot FSN. Tariceanu PNL? Minti, el e FSN-ist si acum PSD-ist vopsit in liberal.Toate institutiile publice, pline de peceristi nu s-au reformat, au devenit toate feseniste, apoi pesediste. Oriune a avut ingernite cei din PSD au facut numai rau. Intelegi,voi sunbteti minoritari cei care inca mai sustineti vrajeala psd, grup infractional organizat. Tu nu ai colindat tara in lung si in lat prin sate si comune sa vezi nemernicia la ea acasa si sclavia votantilor lor. Conditionarea ajutorului social,unii iau bataie de la primari, lucreaza pe pamanturile lor. Nu mai fa propaganta ca o ricum stim marea majoritate cu cine sa votam. Suntem mai multi decat 66,66% cum scriu unii pe aici cu anumite supersitii.

  32. Spunea cineva aici că românii sunt proști. Nu doar românii, îmi permit să adaug. Văzând polarizarea comentariilor într-o parte sau alta, asociind asta – anapoda, poate – cu imaginile susținătorilor lui Trump alergați, scuipați și bătuți pe străzile orașelor americane de semenii lor cu complicitatea poliției în prea multe cazuri, concluzia e că oamenii sunt, in corpore, complet bătuți în cap. Să te-apuci să te-njuri și să te jignești aiurea pe forumuri fără să realizezi că TOATĂ clasa politică românească e formată din tâlhari de cea mai ordinară speță, fără să realizezi că TOȚI cei perindați pe la putere in treizeci și ceva de ani au făcut strict ce le dicta interesul personal și/sau de grup iar poporul a fost și este în cel mai bun caz ignorat, dacă nu e umilit, blamat și scuipat, fără să realizezi că NICI UNUL din cei aflați la conducere în atâția ani nu a dorit cu adevărat să ridice România… E trist să vezi cum oamenii se scuipă unii pe alții apărând niște lepre ordinare în numele unor doctrine pe care nu le iau în seamă nici măcar cei îndrituiți s-o facă. Realitatea e simplă: și-au bătut și își bat joc de oameni în continuare toți semidocții, psihopații, evazioniștii, bandiții, asasinii și ticăloșii puțind de „doctorate” luate la apelul bocancilor, indiferent sub inițialele cărui partid se ascund.
    Soluția e una singură, dacă chiar îi pasă cuiva: boicotarea în masă a alegerilor. Să fluiere vântul prin secțiile de votare. Asta ar trimite o undă de șoc nu doar în mizerabila clasă politică românească ci și în mizerabila clasă politică europeană. Din păcate însă, românii nu au coloana vertebrală a ungurilor iar Lucovid „Flaconaș” Orban nu se ridică nici măcar la glezna celuilalt Orban, deci așa ceva nu se va întâmpla.
    Kismet!

  33. Dacă Iohannis a fost ales cu 666 la sută din voturi, da, era nevoie să moară oameni ca să aflăm cine este cel mai eficient dușman al României.
    Virgula nu contează în acel 666.
    Iohannis urăște organic țara și poporul, nu învinuiți ambasadele străine, sluga Iohannis s-a oferit singură să le pupe papucul, defăimând România cu nesimțire teutonă.
    Iohannis a fost cumpărat de Trump cu o invitație la Casa Albă cu pațachina dumnealui și a primit o șapcă.
    Apoi a donat industriei americane de război din banii românilor, pentru a ne apăra de țări ce nu au nevoie să-și bată cuie în talpă atacând România.
    L-a cumpărat Merkel și a primit o roabă de tinichele, că nu cere datoria de război de 18 miliarde euro.
    Dacă era patriot român de etnie germană, ar fi spus ”nein” încercările de a îngenunchia poporul român și nu-l oferea ca ofrandă altor națiuni, cu resurse și suflete cu tot.
    Pentru că unii au votat un mincinos sinistru, un caz patologic demn de galeria marilor trădători ai neamului, chiar ne merităm soarta?
    După șase ani de guvernare, ne-am trezit că suntem legați fedeleș și ne văităm că suntem decimați de foame, frică și molime folosite politic cu nesimțirea omului lipsit de empatie, iar uneori suntem arși de vii pentru ca Iohannis să aibă Guvernul Lui de trădători.
    Mai crede cineva că acest Iohannis are suflet și lucrează în interesul României?
    Primul Lui Guvern s-a ”întrupat” din focul de la Colectiv, nu uitați!
    Vom afla cu mirare peste ani, că focul a fost pus de srvicii străine, pentru a facilita luarea puterii de Iohannis, acest NERO recidivist al României?
    Sub Iohannis, România a intrat în Zodia Focului, iar el, născut în Zodia Mistrețului, poate fi trimis în rezervație cu Drag-ni-a, pentru reculegere și pocăință la alegerile din 6 decembrie, cu unica condiție de a NU vota PNL.
    Orice alt partid, dar NU Iohannis-PNL!

  34. Da,
    ”a trebuit să moară oameni”, nu doar în flăcări.
    Românii mor de sărăcie, de foame și boli, mai nou de frica pandemiei, singuri și fără lumânare!”

    Mincinosul Guvern IOHANNIS-PNL a ”ars” la vreme de pandemie, multe categorii sociale, care TREBUIE să meargă MASIV la vot pentru a vota ORICE alt partid, dar NU Guvernul Iohannis-PNL:

    Pensionarii furați la pensie de Guvernul Iohannis-Orban,

    Părinții copiilor a căror alocație nu a fost mărită, a celor lăsați fără tablete de Guvernul Iohannis-PNL,

    Părinții și bunicii copiilor ce adorm flămânzi, orfani de Tatăl-Președinte-Iohannis-PNL,

    Șomerii și familiile lăsate fără mijloace de trai de Guvernul Iohannis-PNL,

    Micii producători, scoși din piețe de Guvernul Iohannis-PNL în favoarea marilor retaileri,

    Bolnavii de diabet, tiroidă și cancer, cei cu alte afecțiuni cărora Guvernul Iohannis-PNL le refuză medicația și asistența medicală,
    Profesorii abuzați profesional și salarial de Guvernul Iohannis-Orban,

    Medicii, asistentele, ambulanțierii, medicii de familie, trimiși la luptă fără minimă protecție de Guvernul Iohannis-PNL,

    Credincioșii României, ortodocși, catolici sau ai altor culte, sunt datori a vota împotriva Guvernului necredincios și antinațional Iohannis-PNL.

    Completați lista și distribuiți-o pe rețele de socializare, prietenilor si necunoscutilor din om în om, afișați-o în locuri publice, la sate și orașe, în lifturi, scări de blocuri și pe stâlpii patriei, în benzinării, moluri, taximetriștilor, șoferilor de autobuze.
    Lăsați ca urmă a trecerii voastre prin această viață, îndemnul la boicot general al PNL la alegerile din 6 decembrie, pentru a pune punct Experimentului-România!
    Eliberați România de PIROMANII trădători de neam, boicotând PNL la votul din 6 decembrie!
    IOHANNIS VREA VOT CU ORICE RISC?
    VOT SĂ PRIMEASCĂ!

  35. ce-o sa-mi placa… Sa pice la noua Revolutie din 22Decembrie cu guvernul lui nou cu tot.
    Elicoper pana la Sibiu si valea pe Rin.

  36. Securitatea stalinista l-a demobilizat pe monstruosul „jagardean” lansandu-i clona „Nestor” sa poarte mai departe batalia pentru controlul total al Romaniei si repunerea ei in aceasta stare la dispozitia Comintern! Cum pot fi contracarati toti
    „Tica”-losii de pe „dreapta”-bolsevic/nazista cu insi precum „core” care in loc sa vorbeasca de Securitate si Comintern cu
    filialele Berlin si Bruexelles care tin strans in chingi tarile din Colhozul Bolsevic european, preferand condamnabil sa faca aprecieri de suprafata. Natarailor de pe „stanga”, va pierdeti in dispute despre sexul ingerilor, clasicii marxism-leninismului-stalinismului in timp ce cominternistii rasputinisti legendati pe „dreapta” SUNT MONOLITZI… Am mai lansat
    acest apel si nu i-am scos din transa, ba chiar mi i-am facut mai dusmani decat pe criminalii bolsevici nazificati… Pe ei ii intereseaza „capitalismul bolsevic chinez” in loc sa-si uneasca vocile impotriva comunistilor chinezi care au mers
    pana acolo incat sa-si infecteze propriii cetateni pentru a crea ceatza, pentru a masca abominabilul concertat, cu OMS si cu ILEGALII bolsevici instalati la conducerea tarilor superdezvoltate, pentru a asigura instalarea pandemiei si uciderea
    catoe mai multi oameni si a bloca societatea omeneasca in general, societatea capitalista…

  37. Ranjetul Politrucului autodeclara Ghinionist de renume National prieten de pahar cu jegosii de austrieci care defriseaza padurile Romaniei.Cum poti sa votezi ca presedinte al Romaniei o asemenea hahalera ?!!?

  38. @rene
    Mai baiete, ai mintile plecate cu sorcova, delirezi despre numarul fisarei in amestec cu zodiacul chinezesc si cu propaganda pro PSD, acea organizatie mafiota care a tinut Romania in loc timp de 30 de ani. Nu stiu ce legaturi gasesti tu intre aceste elememte si faptul ca Iohannis este presedinte, pentru ca Iohannis nu are nici o putere efectiva in cadrul statului, este doar un supraveghetor si arbitru al bunei desfasurari a activitatii politce interne si reprezentant oficial al Romaniei pe plan extern. Sa nu vezi tu furturile facute de PSD vreme de 30 de ani, sabotajele facute de PSD penntru a impiedica dezvoltarea Romaniei dar sa atribui lui Iohannis toate dezastrele pe care le-a produs PSD, dovedesc faptul ca esti nu doar cu mintile ratacite dar si ca ai un caracter eminamente ticalos. Desi scortos in aparenta, Iohannis a avut cea mai eleganta si echidistanta atitudine politica dintre toti presedintii pe care i-a avut Romania. Faptul ca ii cearta mereu pe cei de la PSD este de datoria sa, nu poate sa sutina ca niste infractori infiltrati in politica sunt ingeri binefacatori in numele echidistantei politice, dimpotriva ii cearta pe vinovati si lauda pe merituosi, oricare ar fi acestia. Dar impotriva lor nu are nici o alta putere in afara de admonestarea lor publica.

  39. no, usor usor s-o face selectie naturala intre votantii capcaunului shparlitor de cashi din ghiorlanis-stadt.
    pun pariu c-o suna la muma-sa canzelarina sa se vaccineze cu sputnik si merkelicius impotiva noii peste galbene.

    „batranii mor primii, nu-i asa ca va doare?
    luati-le pensia mah, astia-si iau mancare.
    bolnavii zambesc de frig cand vad primarii
    da-tii afara din spitale, nu sunt bani de ferrari.
    face-ti comert dar omorati intermediarii
    si vindeti creme de soare cand apar tantarii”

    jonapot kivanok iohane!
    servus!

  40. Charlie, ce am eu comun cu Tica? Am aflat de la tine ca sunt de dreapta. Eu credeam ca sunt de mijloc. Oricum, in veci nu ma voi putea ridica la maretia ta.

  41. @Charlie
    Asa mai Charlie, handicapatul taichii, bag-o si pe aia cu bubulii si faptele tale de vitejie, cum te-ai batut tu cu bubulii si i-ai invins. N-ai mai povestit cam de multa vreme despre astea. Mai scrie o carte.

  42. @nestor-de acord psd-ul e nociv si trebuie inlaturat! Dar dk e asa de ce pnl au primit javre din psd in partid?! Se pare ca pnl e tot un psd! In timpul cat au stat la carma executivului nu au facut NIMIC! Nici macar vreuna din promisiunile electorale nu au facut, eliminarea pensiilor speciale care e dorita de poporul sarac si umilit! Hai sa zic ca nu au putut construi 8 spitale intr-un timp scurt, dar macar unul s-ar fi putut dar construi! Pnl nu respecta legea votata chiar si de ei, aratand ca nu le pasa de copii, de pensionari, de profesori, ci a marit venitul bugetarilor doar, cum pt bugetari s-au gasit bani iar pt alocatii si pensii nu?! Pensiile speciale nu sunt taiate dar ajutorul dat handicapatilor era cat pe ce sa fie taiat! Pnl e la fel de parsiv su corupt ca psd, de aia a primit in partid javrele de la psd! Asa ca numai te ascunde dupa deget, ca esti pnl-ist platit pt campanie, doar ca sper ca romanii sa nu fie prosti si sa amendeze pnl la fel ca si psd, pt ca sunt identice la nesimtire, la furat banii nostri si la fel de corupti pana in maduva oaselor!

  43. După tragedia întâmplată, când spui Piatra Neamţ te gândeşti la o nenorocire , la fel ca atunci când spui România (cu) Neamţ în frunte….
    Başca şi cu alţi alogeni în funcţii cheie cum ar fi cel din fruntea guvernului, cei de la servicii, sau cel de Banca Naţională a României !
    P.S.
    Se pare că principala cauză pentru care vor să-l înlăture pe Donald Trump prin nişte furturi inimaginabile este că patriotul american a minimalizat pe faţă covidişul şi a bagatelizat vaccinarea în masă !
    Dorinţa satanică a a sasului de a avea Parlamentul său, cerinţă impusă de cei amintiţi de Charlie are în vedere votarea în Parlament a abrogării propriei Constituţii , că doar e a românilor nu a alogenilor de la putere, şi aplicarea unei Constituţii europene ce se conduce după vechiul principiu : în care tot ce ai e al meu şi tot ce am e al nostru !
    După monstruoasa acceptare a înscrierii la alegerile locale a unia care cetăţenia română ( după aia la alegeri au avut frijă să iasă şi-un friţ, că ddoar un sas nu era de-ajuns, odată cu adoptarea acestei trădări naţionale consfinţită prin votul Parlamentului pierdem tot , nu numai bogăţii, dar în primul rând şi demnitatea şi suveranitatea !
    De vreţi să le-o daţi în bot, NU mergeţi la vot !

  44. Charlie, ai dreptate, nu este niciodata tarziu sa primesc o lectie. Sunt treburi foarte serioase in care o coana Joitica nu-si are locul. Nu-ti promit ca nu o sa mai intervin chiar niciodata, cu stilul meu superficial.

  45. O jigodie de om care nu simte nimic pentru rromani! Ne considera gipsy precum ne considera germanii. Nu are nicio gara cu poporul român. Ii place să-i călărească pe români. Dacă parlamentul votat de poporul român da legi care nu-i sunt pe plac, returnează aceste legi de 1000 de ori sau le contesta la CCR. Trage de timp. După 10 ani degeaba ai lui Petrov, s-au scurs încă 6 ani degeaba cu oamenii lui Soros la conducerea Romaniei. Sunt convins că nu l-a votat poporul român ci tableta STS trădătoare a serviciilor secrete în solda lui Soros. Daca la americani s-au furat voturile de către Soros, ce pretenții sa și la Romania! Huuo jigodie politică!

  46. Orice comentati, criminalii astia care au atitea suflete pe constiinta (oare au constiinta?) joianiss si cu gasca lui de pedelepre, isi vad linistiti de drum de parca nu s-ar fi intimplat nimic! Criminalii astia care au o singura lozinca „PEEE SEEE DEEE e de vina” au distrus economia, au distrus agricultura, au distrus taranul roman aruncandu-l in strada in ploaie si ger, au distrus invatamintul cu proasta de Anisie, au ddistrus medicii ….. Mai au ceva ce nu au distrus? Si repet, putin le pasa de parerea celor multi, putin le pasa de acest popor, au un singus tel: alegeri si puterea absoluta!

  47. Johanis si guvernul globalist al lui Soros sa dea ordin sa se monteze in toate spitalele si institutiile publice ale statului roman CENTRALE DE AVERTIZARE LA INCENDIU costa 2 mii euro cu montaj si senzori cu tot.
    Punctul doi montare sistem supraveghere video in salile cu covid si personal platit sa stea cu ochii pe monitor.
    CAUZA INCENDIULUI a fost INSTALATII NESUPRAVEGHEATE pentru ca medicii nu puteau sta langa bolnavii covid.
    Faceti asta ba globalistilor ca va SCUIPA POPORUL DE LA PUTERE CURAND CURAND…SI LA PUSCARIE.

  48. Am guvernul meu, am incendiul meu …
    Foarte curand „a fost nevoie sa moara oameni ca acest guvern sa plece” se va transforma in „a fost nevoie sa moara oameni ca acest parlament sa plece”

  49. „core”, cine te-a comparat sau pus alaturi de „Tica”? Se pare ca mi-ai citit superficial comentariul. Vezi cata dreptate
    am? Va ofuscati ca niste fete mari la cea mai mica adiere care le ridica poalele! Si te faci ca nu mi-ai inteles spusele,
    mesajul unirii fortelor pt a vorbi o singura limba. Asa cum fac limbricii „Nemurici” care-si mobilizeaza clonele vechi,
    le doteaza cu psedonime noi si le trimit la razbel. Hop si lunetistul responsabil cu operatiunile „ude”, asasinatele, ale Securitatii, „Smarandache” zis „Nastratin/Nas’ty/Mihnea/Darius/jagardean/Nestor/etc”…Degeaba le explici si am incercat, asa cum ma chinui si cu voi, ca toti ofiterii acoperiti din politica provin din PCR, via FSN-PDSR/PD cu ramificatiile PSD, PDNL, iar partidele „istorice” di ILEGALII BOLSEVICI rechemati din strainatate. Pe toti i-a pastorit initial Cominternul gorbaciovist care a retrimis PCR in ILEGALITATE impreuna cu Securitatea, dupa care a concasat atat PCR in partidele mai
    sus enumerate, plus o puzderie de partide de buzunar, efemere, cat si Securitatea rebotezand-o in fostele Directii!!!
    O schema simpla pe care erati toti obligati sa o descoperiti si e revoltator nu numai pentru ca nu ati vrut sau nu ati fost capabili sa o identificati, dar v-ati incapatanat precum catarii sa nu o luati MURA IN GURA de la „Charlie”…
    Repet, prin extragerea lui Gorbaciov a avut loc in Comintern un schimb de generatii si de „orientare”, mai precis o
    restalinizare sub Rasputin, asa explicandu-se momentul de cotitura romanesc INTARZIAT din 2004 prin instalarea, tot prin FRAUDE ELECTORALE, ca in 1990, 1992, 1996 si 2000…Superficialitatea unei abordari inseamna OCOLIREA ESENTEI…

  50. „core”, ghici cine a fost instalat in 2004 ca varf de lance al Securitatii restalinizate? Eu il numesc Mongolul ceacar…

  51. Charlie, de felul meu, prefer sa ies din „scena” glumind chiar daca doare putin. Cu tine, nu pot glumi. Intr-un comentariu, Radu Humor subliniase cauzele in care ma implic. Si tu ai observat. Nu am nici viziunea, nici experienta necesare unei dezbateri pe care o propui. Cum ti-am spus, daca va fi nevoie de mine, voi fi aici.

  52. Smaranda-Lache, eu nu-i legitimez pe dobitoci intrând în dialog cu ei, ok?
    Probabil ți s-au terminat piesele de schimb pentru căpoc, altminteri ai fi băgat de seamă că Guvernul Iohannis-PNL a furat în vreme de pandemie, cât PSD-ul în vreo zece singur, restul în combinație cu PNL, ceea ce este o crimă împotriva cetățenilor români pentru care ar fi fost executați de toate armatele lumii.
    Poate nu ai observat, dar Guvernarea Iohannis-PNL nu mai poate conta pe alianța cu UST, belește ochii și citește comentariile din ultimele zile.
    Pune-ți la mașină pe Alogenul Iohanis pe post de Halogen, prostia vă luminează la amândoi zile și nopți la priveghiul poporului român.
    Dacă vrei să combați neapărat cu cineva, alege pe unul ce respiră din pungă, ori pe liberalii de pe centura politicii, harnici la furat și distrus societatea.
    închei cu unicul salut ce ți se potrivește: sictir, dobitoc-penelist!
    Tuturor celor ce citesc această postare, le aduc aminte să iasă masiv la vot, pentru a vota orice partid, dar nu Iohannis-PNL!
    Dacă nu cumva, i-or fi spus serviciile că e groasă și ar fi bine să fie de acord cu amânarea alegerilor pentru martie 2021, anunțând în ultima clipă, ca ultimă supapă, Starea de Urgență, punând pe seama românilor ”inconștienți” scăparea pandemiei de sub control.
    Dacă Republica Moldova a scăpat de Dodon, putem și noi scăpa de ”dodonii” prezidențiali la alegrile parlamentare, oricând se vor fi ținând!
    Sictir ONL-ului, Smaranda-Lache, sictir!

  53. Charlie, ferește-te de femeile îmbrăcate cu pantaloni, desfăcute la șliț!
    Habar n-o să ai când te calcă trenul cu vorbe grele pe șale, nu va fi nici masaj erotic, nici firicel de gând frumos, crede-mă, ia distanță!

  54. @Charlie
    Mai Charlie, de ce nu recunosti cinstit ca esti partizanul lui Soros de la care primesti simbrie? ce ne tot aburesti cu Cominternul tau?

  55. Radule, mămică, la miezul nopții, când stele cad și se împletesc cu suflete de morți arși cu vinovație prezidențialo-penelistă, tu ai chef să dai la bot?
    Tu îndemni lumea, ca neieșind la vot, să dea la bot în familie?
    Cum ar zice cineva, te-ai deconspirat ca agent al natzicomint-marxcom-ismului mondial și labagi-dilău pe persoană fizică, solidar frustrat al dogmelor- cum ar zice postacul drag ție.
    Dar sexul cu PNL la urne ce cusur are, ori vrei să păstrezi distanțarea socială pentru a facilita manevrele STS?
    Mămică dragă, când vei vedea că iese lume puhoi la urne, o să te duci și tu, că o să-ți ceară prietenii să vadă abțibildul pe cartea de identitate, poate chiar șeful asociației de locatari, casiera de la magazinul din colț, farmacista, frizerul sau taximetriștii!
    Singura soluție să nu mergi la vot este să-ți pui ambele picioare în ghips, dar nu te grăbi, poate dă Iohannis stare de urgență, cum crede unul mai deștept ca mine și o să faci escare, bube, răni…
    Intri în cabina de vot și îi rezolvi din ștampilă, ți se văd doar ”picerele” bălăbănindu-se cum te încorzi să le pui ștampula pe bot PNL-ului și un mesaj scris citeț pentru ”seine Mutter” a distinsului Președinte, căruia i-ai devenit promotor electoral.
    Trecutul fundului fără pamperși etanși dintr-o barcă în alta poate fi rușinoasă pe vreme cu ploaie mocănescă, pe vânt și valuri mari în societate.
    Radu mamii, așa dezertează intelectualii neamului, unul câte unul, nici ei nu mai știu câți sunt…

  56. @rene
    Nu simt deloc nevoia sa ma legitimezi tu, un distrus la creier ca tine nu poate legitima nici o ceapa, o confunda cu o pruna. Iti doresc insanatosire grabnica; la cap. P.S. Tu esti un venetic 100%, nici macar alogen.

  57. Cincinat Pavelescu catre Corneliu Moldovan, 2 Iunie, 1923, poet catre poet:
    Iubite Corneliu,

    Iartă-mă, te rog, că-ți răspund cu întîrziere… Îți sunt recunoscător că, în vremurile astea, aprige de egoism, ai timpul să te mai gîndești la poeziile unui om uitat de toți. Gestul tău răscolește în sufletul meu emoțiuni pline de frăgezime. Ai rămas tot poetul plin de sinsibilitate și duioșie. Viața nu te-a îndîrjit și ți-a mai lăsat în suflet colțuri neveștejite. Eu nu mai am puterea nici să mă mai revolt. Tot ce mi se întîmplă mi se pare firesc, din moment ce mi-am dat seama că norocul n-a căzut în lozul meu (…) Îți voi transmite pe un petec de hîrtie aceste 4 versuri, cari mi-au servit drept deviză: «Eu am trăit de azi pe mîine,/ Făr’ să mă gudur, nici să cer…/ M-am mulțumit cu-n colt de paine/ S-un colt de cer.

  58. @RHumor
    Ma tot gandeam ce-ti lipseste tie ca sa fi postacul filozof rosu perfect, cand brusc mi-am dat seama ca tu de fapt esti internat permanent acolo la spitalul unde zicea prietenul tau Ticuta ca face revizii si asigura intretinerea.

  59. @Core
    Ai face foarte bine sa iesi in sfarsit din scena, poate la un azil cu ilegalisti bosevici, ti-ai gasi in sfarsit linistea.

  60. Ce-i Smarandake, te-am călcat pe coada din tenii împletite-n șase, șase sași în șase case?
    Din postarea ta înțeleg că ești gata legitimat, grad, ceva foncție, ne spui, Dobitocule?
    Ești derutat că useriștii vă dau eject?
    Am înțeles, ești noul perturbator de comentarii, detașat la Cotidianul…
    Mare greșeală, măi loază penelistă, să spui că Iohannis a fost echidistant…, poate cu mă-sa și tacsu, recuperați de Vaterland și repartizați la Wurzburg, în vreme ce el a rămas fără țâțele reunite ale părinților, pentru a conduce Coloana a cincea germană din România.
    Prostule Smarandake, cu tenii împletite-n șase, din care pocnești sereistic, pentru alegeri, dai un pronostic?
    Florian Coldea, sau Helvig?
    Stai să vezi replica lui Radu, are Humor…, când nu e trist și defetisto-masochist…

  61. Smarandache, nu te lasă religia să folosești diacritice?
    Sau ți-a prins mucegai borcanul cu sedile sub Șâ-uri și Țâ-uri?
    Ai grijă, pramatie, să pui căciuli lui Ă și Â, lui I și Î, e toamnă, ploaie, ceață, nema vaccin și-ți bate-n ”giam” covidul, stai acasă, nu-i place să caute prin sediile PNL ori pe sub mesele din cârciumi după tine.
    Mucosule!, ia poziție de drepți, salută cu ”respecte” un veteran supraviețuitor al unor războaie cu panzerele comentacilor reuniți și bagă-ți teniile în rastel, ai grijă mare, fă sex protejat ca Iohannis, Lache, Smardoaie-Lacheu, ne te propaga cacovidul.
    Dacă nu te descurci cu o amărâtă de setare, cum vrei tu, lăsata-secule să iei apărarea la ditai-Kapo di Kapo del Tutti?
    Păi, nu are el bani de alt avocat, îi trebuie o hahaleră din oficiu?

  62. Si Ceausescu isi avea slugile lui. Poate ca printre ei, a fost si unul pe care-l chema Smarandache.
    Jetzt sehen wir einfach zu, wie die Dominosteine zu fallen beginnen.

  63. Scurte observatii despre Smarandache: Are intuiții politice exacte (”Cel mai mare dușman al comunismului, este, desigur, comunismul”), inclusiv în ceea ce privește propriul destin literar, pe care îl întrevede când în negru (”Sunt un om de rând, cu inteligență cel mult medie… n-am creat nimic serios, numai poante, giumbușlucuri de stil, speculații minore, jocuri grăbite de cuvinte, frânturi de idei… Sunt oare un grafoman? Un maniac…? Sufăr de neluare în seamă.”)

  64. Deci, draga Smarandache, concluzia este ca sufereai de nebagare in seama.

  65. core, Smarandache se aruncă în luptă după ce s-a încheiat un armistițiu, unii înțeleg ce spun.
    Atacă pe tot frontul cu bâzâitoarea lui defectă, are fleanca încleștată cu smoală și câlți, dar, core, Smarandache este un fugar din Gașca nătărăilor postaci, nickul de azi i-a picat la ruleta rusnaco-penelistă, mâine o să-l cheme altfel.
    Amuzant este că toată lumea e în pauza de masă, suntem demult în recreație, am dat extemporal pe tema articolului, s-au tras concluziile și armele sunt în rastel, doar Smarandă-Lacheul sare gardul garnizoanei să se hârjonească cu băieții cei mari, crede că scapă fără julituri la embrionul nedezvoltat din cutia craniană!
    Măi soldache-Smarandache, vezi că te pune cap-oralu să aduni cartușele la tot plutonul și pierzi citarea prin ordin de zi a Patronului de la Curvăsăria Retarzilor, PCR pe scurt, mai scurt ca unul pe centură…, Smarandulache!

  66. Aveti grija ce cititi, ca a mai aparut unul care se foloseste de numele meu vechi de peste 4 ani pe acest ziar, ca sa provoace diversiune. Eu pot fi identificat usor pentru ca niciodata nu scriu in favoarea PSD, gruparea mafiota care a adus Romania in pragul subdezvoltarii. In 30 de ani PSD nu a construit nici un spital, desi la cate spitale a promis ca face, se putea face un oras mediu doar din spitale. Daca toata infrastructura Romaniei este la pamant, daca invatamantul si cultura sunt la pamant, daca cercetarea abia isi trage sufletul, daca romanii fug disperati din tara incotro vad cu ochii, toate astea se datoreaza exclusiv PSD. Degeaba zic unii ca toate partidele sunt de vina, pentru ca nu poti pune semnul egal intre elefantul PSD si calul PNL sau motanul USR, e chestie de gabarit si acces la putere in toate zonele exercitarii puterii centrale sau locale: legislativ, executiv, justitie, interne, administratie, CCR, avocatul poporului si multe alte institutii necunoscute publicului sunt acaparate de PSD, preluate in calitate de urmas al structurilor comuniste. Este imperios necesara diparitia PSD, sa mearga sanatos acest asa zis partid pe urmele PNT-CD. Tinerii sa-si faca partid de stanga curat si fara gena cleptocrato-comunista care domina in PSD.

  67. @rene
    Mai veneticule, tu cu mine nu ai ce discuta! Cu inteligenta si educatia ta la nivel de Vasilica Dancila poti purta discutii cel mult ca mardeiasii de la tine din mahala. Dar pentru ca exista pentru fiecare un loc sub soare, chiar si pentru sobolani sau hiene, eu iti urez multa sanatate, mai ales mintala.

  68. Am înțeles că Smarandache nu e Smarandache, e un Suplinitor de Smarandache, hingher de șobolani rozalii bolșevici, din stirpea bratienilor care au adus un domnitor venetic, câteva măceluri de țărani sau muncitori români și panglici verbale despre peeseeddeee.
    Măi, Tâmpițel, tu nu ți-ai văzut de hemoroizi, așa că te-am călcat pe coada din tenii impletite-n șase, șase sași în șase case.
    Acu treci la hodină, repară-ti curul cu drujba de tenii și caută alifii prin podul tău cu șobolani, o să ai nevoie dacă te julești la creieruș.
    Și nu fă pe nebunul, e un singur Smarandache-virusache, ăla de face pe testerul de deștepți, dă note și sfaturi, ne trimite pe toți la culcare să fure bomboanele din pomul de Crăciun.
    Tâmpitule!, crescut în pubela-PNL, puține vorbe cunoști, dar te dai ceva profesor de nimic, cacademician de sentințe definitive, du-te, plângeți de milă și cere iertare românilor…venetic cu limba-n ghips!

  69. L-am mai determinat odata pe ticalos sa iasa la lumina. Trebuie sa fie o boala greu de controlat, nevoia impetuoasa de atentie. Mai apoi se plange ca si-a luat prea multe cucuie.

  70. @Smarandache
    Lasa-i pe baieti sa se descurce pe terenul de fotbal cu doua mingi (cu doi Smarandache) asa cum or sti ei mai bine. Va fi ploaie de goluri, arbitrii vor privi crucis.

  71. Domnule Radu Humor, o să apăr Constituția mergând la vot. Mă voi feri să ștampilez partide antisemite, libertine, marxiste sau sorosiste, eu am copii de grădiniță, nu-i las să mi-i educe Carmen și Werner Iohannis, nici măcar să îi treacă strada. Îți înțeleg dezamăgirile, dar voi lasa pentru vârsta senectuții trăirea deprimantă a frustrărilor bipolare, nu am nervi pentru așa ceva.
    Aici ne despărțim, eu nu am fost zgârcită cu prezervativele, îmi permiteam.
    Dumneata ești mulțumit că ai ai copii, că eu mă tem pentru buburuzele mele.
    Poți să nu răspunzi, cred că ești ocupat cu mesajele în ebraică adresate lui Charlie, sau idiș, nu știu și nu mă interesează.

  72. @O HIMERĂ
    Dupa spusele dumitale, copii tai merita sa fie educati de Veorica Vasilica Dancila si Liviu Dragnea advarate izvoare de intelepciune si cultura. Sa ti se implineasca visul.

  73. Juju,
    Păi, aș avea speranța că îmi înfiază Veorica copiii, Werner ar umbla să mi-i vândă, că dacă era om normal, înfia și el un copil direct de la barză, dacă bârzoiul familiei a crezut-o pe bărzăoică că semințele de săsuci se țin în bucile obrajilor nouă luni, apoi se scuipă săsucul ca o coajă de sămânță, direct în parlamentul de la Berlin.
    Îmi pun nădejdea ca Dragnia să mai stea o vreme pe unde este, să țină cald patul pentru Orban, Iohannis, Câțu, care s-o grăbi primul să-i ridice săpunul.
    Mulțumesc pemtru sinceritatea urării, Juju, ți-aș întoarce gestul cu altă urare, dar poate suna ca un blestem și nu vreau să cad în acest păcat.
    Domnule, Radu…

  74. @O HIMERĂ
    Nu te-am blestemat, ci doar ti-am urat dupa inima dumitale. Alegerea s-a facut intre Iohannis si Dancila, uiar daca dumneata o preferi pe Dancila, alegerea iti apartine, eu ti-au urat sa ti se implineasca visul.

  75. Amândoi știm că e gata cu Dăncilă…, uararea va rămâne fără obiect, dar mulțumesc frumos!
    Totuși, Dăncilă nu a făcut sluj în fața Doamnei Merkel când cu Nord Stream 2, pe când Iohannis ar face orice să rămână în grațiile Germaniei.
    Istoria Lumii e plină de aprecieri negative despre trădătorii de țară…

  76. @O HIMERĂ
    Iti respect parerea, cat depre tradatorii de tara, daca ai sti ce se ascunde in spatele PSD te-ai ingrozi.De altfel rezultatele se vad, desi ei pretind ca nu ei, ci altii au condus tara in cei 30 de ani. Asa sa fie oare? Macam indoiesc. Acum daca Ponta a infiintat si el PSD Aripa Tanara, dupa modelul Tariceanu, poate dupa 20-30 de ani o sa avem un PSD total reformat.

  77. Juju, nu poate nimeni să dea timpul înapoi, trebuie să nu uităm trecutul, să căscăm ochii la prezent și să votăm cu speranță pentru viitor: putem schimba ceva dacă ne e frică, ne tragem o șapcă pe ochi și acceptăm să ne conducă niște mediocrii fără viziune?
    Poate nu am înțeles eu, vei merge la vot?
    Dacă DA, de ce mergi, iar dacă NU, la ce aștepți?
    Chestia cu Dăncilă a fost o prosteală de-a mea, deși a fost o româncă cu demnitate, cu toate tarele de care a fost învinovățită, pe drept sau nu…
    Uite, cred că ar fi nimerit un guvern de uniune națională și un parlament redus, tu ce spui?
    Ai grijă pe cine superi, pe Radu sau pe rene…

  78. Domne, uite ce zice o muiere de la țară, vădană cu bun simț și patrioată moldovană:
    Am căutat cine e Radu, am văzut că numele de familie este HUMOR și oțâră m-am gândir că e neam cu Charlie, da numai oțâră, nepoata Geluța zice că e doi.
    Pe urmă, am căutat cine e rene, am găsit și mă gândesc ce are de împărțit cu președintele, n-or fi fost șogori la aceiași muiere, unu neamț, altu franțuz?
    Eu, dacă nu mă împiedică nevoia, mă duc să votez cu Dragnea, am auzit că e bun la suflet, a găsit pe una Irinuca, no fi sigur fata popii de din deal, suflet mare Dragnea ăsta.
    Zice Radu că nu merge să voteze, poate nu are cu cine lăsa vaca, vaca dă lapte, laptele îl vinzi din fața curții, cu banii ăia cumperi acadele la nepoți…, așa că eu votez pe oricine,Dragnea să fie, dar nu PNL, că așa a zis domnu rene, domnu aibă-l în pază și-l ferească de diabetul domnului Tică!
    Așa mi-a zis nepoata să semnez, că vecinii râde de mine dacă aude ei că am alte păreri ca primaru navetist.

  79. @O HIMERĂ
    Evident ca voi vota. O fac mereu asa cum mi se pare normal, dar din perspectiva intereselor de alegator, nu ca sustinator al vreunui partid. E un fel de loterie, dar in ce priveste PSD, acesta este un partid esuat, expirat si corupt de la care nu te poti astepta la nimic bun. Fiind cel mai mare partid, cu cea mai mare putere si avind si timp indelungat la dispozitie, 30 de ani de dominatie politica, ar fi putut sa faca minuni, dar nu a facut nimic bun, dimpotriva, a distrus si ce am mostenit de la comunisti. Practic toata infrastructura a ramas de la Ceausescu, dar lasata in ruina sau distrusa in parte, vezi CFR, PSD n-a construit nimic, a jefuit si atat. Intre timp si calitatea umana a memrilor PSD s-a degradat cumplit, n-ai sa mai gasesti un Adrian Nastase, care char daca era lacom, avea carte si era inteligent, deci pentru un om normal nu exista absolut nici un argument pentru a vota PSD. PSD confunda buna comunicare cu minciuna, cand PSD zice ca au fost probleme de comunicare asta inseamna in limbajul lor de partid ca n-au mintit suficient sau ca minciuna n-a fost suficient de mare, de convingatoare; asta inseamna la PSD comunicare. De la alegeri eu astept ca PSD sa devina un partid oarecare, cel mult balama, dar fara acces la parghiile puterii. Sa mai incerce si altii, care chiar daca acum sunt mai la inceput cu arta guvernarii si legiferarii, vor invata pe parcurs daca au buna credinta. PSD sigur nu are buna credinat, i-am auzit de atatea ori mintind fara rusine, ca mi s-a acrit de ei si atunci privesc catre altii mai decenti.

  80. Mulțumesc Juju, argumentația este impecabila și mă bucur sincer că vei vota, indiferent cu cine.
    Este un exercițiu democratic și avem o răspundere.
    Teama cea mare este, alaturi de pandemie, că vom supune țara unui singur individ, care ne va face țăndări ultimele speranțe ale unora și va provoca dezamăgire și regrete altora.
    Nu vom putea trăi în anarhie, avem un popor care de multă vreme rătăcește că o găină fara cap și va trebui să găsim singuri calea, cu acel vot al nostru ce bănuim că poate fi furat, ascuns, contrafăcut.
    Îndoiala este cel mai mare dușman, iar defetismul produce „modificări genetice” ce îi transformă pe unii în legume pe două picioare, de aia cred că trebuie sa votam cu toți, pentru că avem nevoie de o certitudine in plus: suntem, sau nu un popor responsabil de soartă sa?
    O ultimă întrebare, crezi că e bine să aștepte lumea în case o „pară mălăiață”, sau să voteze pentru a putea vorbi apoi, a cere, a pune întrebări ori a critica și a se implica hotărât în gestionarea problemelor din societate?
    Noi, românii, avem vorbe frumoase, multe idei geniale, dar transformăm cu greu ideile în fapte…

  81. Sondajele arată fără dubiu că președintele Iohannis este în picaj accentuat: 23% încredere.
    PNL-ul în schimb, zic sondajele, nu.
    Iohannis-PNL a eșuat în efortul de gestionare a pandemiei și a crizei economice, fiind dovedit interesul său de a dezbina și prosti cetățenii.

    Mincinosul Guvern IOHANNIS-PNL a lovit la vreme de pandemie, multe categorii sociale, care TREBUIE să meargă MASIV la vot pentru a vota ORICE alt partid, dar NU Guvernul Iohannis-PNL:

    Pensionarii furați la pensie de Guvernul Iohannis-Orban,

    Părinții copiilor a căror alocație nu a fost mărită, a celor lăsați fără tablete de Guvernul Iohannis-PNL,

    Părinții și bunicii copiilor ce adorm flămânzi, orfani de Tatăl-Președinte-Iohannis-PNL,

    Șomerii și familiile lăsate fără mijloace de trai de Guvernul Iohannis-PNL,

    Micii producători, scoși din piețe de Guvernul Iohannis-PNL în favoarea marilor retaileri,

    Bolnavii de diabet, tiroidă și cancer, cei cu alte afecțiuni cărora Guvernul Iohannis-PNL le refuză medicația și asistența medicală,
    Profesorii abuzați profesional și salarial de Guvernul Iohannis-Orban,

    Medicii, asistentele, ambulanțierii, medicii de familie, trimiși la luptă fără minimă protecție de Guvernul Iohannis-PNL,

    Credincioșii României, ortodocși, catolici sau ai altor culte, sunt datori a vota împotriva Guvernului necredincios și antinațional Iohannis-PNL.

    Lăsați ca urmă a trecerii voastre prin această viață, îndemnul la boicot general al PNL la alegerile din 6 decembrie, pentru a pune punct Experimentului-România!

    Eliberați România de PIROMANII trădători de neam, boicotând PNL la votul din 6 decembrie!

    Apostolii absenței la vot îndeamnă la un act de lașitate asumată, dar dacă simțiți românește, iar IOHANNIS A VRUT ALEGERI CU ORICE RISC, VOT SĂ PRIMEASCĂ: fără PNL!

  82. @O HIMERĂ
    Multumesc pentru schimbul de idei care ne imbogateste experienta. Referitor la ultima ta fraza, am facut si eu aceeasi observatie si deci subscriu la ea. Romanul in general este om de cuvant, cel putin in politica, asta se vede clar: cand el spune o vorba,apoi ramane vorba; rareori se transforma in fapta sau actiune. Si mai exista un obicei: romanul nu prea termina ce a inceput. Efectiv cred ca asta este un model cultural, nu un dat genetic, pentru ca un roman scos din mediul lui si dus sa lucreze in alta tara se adapteaza si performeaza. Tot la educatie ajungem. Nu trebuie sa fim toti genii sau doctori in stiinte pentru ca nici asa nu ar functiona nimic. Trebuie doar ca fiecare sa-si faca bine munca lui si atunci un vanzator devine la fel de respectabil ca si un profesor universitar.

  83. excelenta poza! taticul pnl, un criminal cu singe rece!

    sa calculam: 1996-2000 cdr plus roman basescu (4 ani)
    2004 – 2012 pnl+pd (8 ani)
    2015- 2017 ciolos sluga la iohannis cu a fost nevoie sa moara oameni (1,… ani)
    2019-2029 pnl orban 1 an

    daca facem un calcul, de dragul cifrelor, rezulta ca din 30 in care a condus psd, raman vreo 16.

    adica s-au succedat la putere toate ororile care au facut fix acelasi lucru: au mintit, au ucis sperante si la propriu, oameni.
    ne pregatim de dezastrul usr, o noua experienta de laborator, latita ca ciuma, evident de ciumati, peste tot.

    alo, domnu, nici aritmetica nu-ti iese. (citez: Fiind cel mai mare partid, cu cea mai mare putere si avind si timp indelungat la dispozitie, 30 de ani de dominatie politica,)… ce platforma criminala sustii, sau pe cine incerci sa cautionezi? nu ti-e rusine sa minti? folosesti in 9 riduri de 9 ori psd. cind mai primesti misiuni, asigura-te ca minciunile tale sint veridice. si apoi nu-ti schimba numele sa te aprobi in ceea ce spui. in spirit esti exact ceea ce combati. m-am saturat de lepre!!!!!!!!!!!!!!!! fi-v-ar naravul de nesimtiti sa va fie! ce duet gretos!

  84. sa va tineti bine ideile sa nu va paraseasca cind va scremeti! ar fi mare pacat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.