Sparring-partneri pentru gazdele EURO

S-a jucat primul meci la turneul final al EURO 2024. Gazda competiției, Germania, a pornit perfect, cu o victorie la scor, 5-1, în fața Scoției la capătul unui meci jucat doar în jumătatea de teren a cimpoierilor.

Scoția a fost pur și simplu un sparring-partner pentru trupa lui Julian Nagelsmann, facilitând din toate punctele de vedere acest debut în trombăb al panzerelor. Scoția a fost doar umbra acelei echipe care învingea Spania în campania preliminară și care lăsa acasă Norvegia lui Erling Haaland. Făcând pur și simplu figurație, nu a avut nici o ocazie la poarta lui Neuer, echipa lui Stephen Clarke a netezit drumul spre un succes la un scor nesperat pentru o Germanie care nu impresionase în sumendenia de partide de verificare jucate în ultimii ani, pentru că alb-negrii eraj deja la EURO de la finalul ediției precedente prin statutul de gazdă.
Și totuși Scoția nu a părăsit terennul fără a fi înscris golul de onoare, dar de fapt am avut tot un gol german, pentru că a fost vorba de autogolul lui Rudiger. Germania este una dintre favoritele la trofeu, deși o echipă gazdă nu a mai câștigat EURO din 1984, de la Franța lui Platini, deci de 40 de ani. Lupii tineri Wirtz și Musiala au făcut pârtie pentru victorie cu primele două goluri, apoi Havertz a fost precis de la punctul cu var iar golul patru, cel mai frumos, a fost opera tunarului lui Dortmund, Fullkrug. Apoi Rudiger a completat tabloul unei victorii la pas cu primul autogol la acest turneu final, după ce am avut și primul penalty iar la acea fază și primul cartonaș roșu, scoțianul Porteous. Dar nu a fost finalul, pentru că Emre Can a mai găsit timp cu 25 de secunde înainte de final să ducă rezultatul la 5-1.

Germania – Scoţia 5-1 (3-0)
Au marcat: Florian Wirtz (10), Jamal Musiala (19), Kai Havertz (45+1 – penalty), Niclas Fullkrug (68), Emre Can (90+3), respectiv Antonio Rudiger (87, autogol).
Munchen, Football Arena
EURO 2024 – Grupa A

Au evoluat echipele:
Germania: 1. Manuel Neuer – 6. Joshua Kimmich, 2. Antonio Rudiger, 4. Jonathan Tah, 18. Maximilian Mittelstaedt – 23. Robert Andrich (5. Pascal Gross, 46), 8. Toni Kroos (25. Emre Can, 80) – 10. Jamal Musiala (13. Thomas Muller, 74), 21. Ilkay Gundogan (căpitan), 17. Florian Wirtz (19. Leroy Sane, 63) – 7. Kai Havertz (9. Niclas Fullkrug, 63). Selecţioner: Julian Nagelsmann.
Rezerve neutilizate: 12. Oliver Baumann, 22. Marc-Andre ter Stegen – 3. David Raum, 15. Nico Schlotterbeck, 16. Waldemar Anton, 20. Benjamin Henrichs, 24. Robin Koch, 11. Chris Fuhrich, 14. Maximilian Beier, 26. Deniz Undav.
Scoţia: 1. Angus Gunn – 13. Jack Hendry, 15. Ryan Porteous, 6. Kieran Tierney (26. Scott McKenna, 77) – 2. Anthony Ralston, 8. Callum McGregor (14. Billy Gilmour, 67), 4. Scott McTominay, 3. Andrew Robertson (căpitan) – 11. Ryan Christie (9. Lawrence Shankland, 82), 7. John McGinn (23. Kenny McLean, 67) – 10. Che Adams (5. Grant Hanley, 46). Selecţioner: Steve Clarke.
Rezerve neutilizate: 12. Liam Kelly, 21. Zander Clark – 22. Ross McCrorie, 16. Liam Cooper, 17. Stuart Armstrong, 18. Lewis Morgan, 20. Ryan Jack, 24. Greg Taylor, 25. James Forrest, 19. Tommy Conway.

Arbitru: Clement Turpin; arbitri asistenţi: Nicolas Danos, Benjamin Pages; al patrulea oficial: Francois Letexier (toţi din Franţa)
Arbitru video: Jerome Brisard (Franţa); arbitru asistent video: Willy Delajod (Franţa), Massimiliano Irrati (Italia)
Cartonaşe galbene: Andrich (31), Ralston (48), Tah (62).
Cartonaş roşu: Porteous (44).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Germania – Scoţia: 5-1…
    Scoția = reprezentativa campionatului în care Hadji jr. e rezervă ce a fost cedată în alt campionat, fiindcă NU FACE-FAȚĂ…

  2. Cat de repede fritzii mitocani o vor lua in freze identic de la altii. N-au invatat nimic din trecut.

  3. Germania a fost Regina fotbalului aseara!I-a pus la punct pe scotieni…

  4. Unor institutii gen Teatrul Mic si Teatrul foarte Mic, se poate face o petitie sa se joace pe langa finala mica si o finala foarte mica. Echipe gen Scotia, Romania si nu numai ar putea castiga si ele ceva intr-o finala fff mica. Ca aseara s-a vazut. Daca echipele mari joaca cu mentalitate dintr-aia gen ‘nu conteaza cat de buni suntem si cata calitate avem, foamea este constanta’ si pe ruthless mode- se pleaca cu traista plina.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.