A murit John McCain

A fost fiu și nepot de amirali și a luptat ca pilot de avion în timpul răboiului din Vietnam. A fost doborât și a…

A murit John McCain

A fost fiu și nepot de amirali și a luptat ca pilot de avion în timpul răboiului din Vietnam. A fost doborât și a…

Senatorul american John McCain, fost candidat la preşedinţie, a murit sâmbătă la vârsta de 81 de ani.

Senatorul fusese diagnosticat cu o tumoră cerebrală şi a fost supus unui tratament medical, la care, însă, a renunţat vineri.

„Senatorul John Sidney McCain III a murit la orele 16.48, la 25 august 2018. Lângă senator se aflau în momentul decesului soţia sa, Cindy, şi familia lor”, a informat biroul senatorului într-un comunicat.

McCain a fost senator de șase ori și desemnat candidat republican la președinția SUA în 2008.

Senatorul american a fost fiu și nepot de amirali și a luptat ca pilot de avion în timpul războiului din Vietnam. A fost doborât și a petrecut peste cinci ani ca prizonier de război.

Președintele Donald Trump și-a declarat, într-un mesaj pe Twitter, simpatia și respectul pentru senator și familia sa. Mesaje au mai fost postate de Sarah Palin, care i-a fost parteneră în campania din 2008, Barack Obama, candidat democrat în 2008 și câștigător al alegerilor, precum și fostul vicepreședinte Joe Biden.

Ministerul român al Afacerilor Externe a trasmis duminică condoleanţe familiei senatorului.

„Cele mai profunde condoleanţe familiei senatorului John McCain. A fost un prieten constant al României şi a sprijinit rolul acesteia în promovarea stabilităţii, a securităţii şi respectării principiilor democratice. Moştenirea sa de curaj moral şi angajamentul faţă de democraţie rămân de referinţă!”, arată MAE într-un mesaj pe Twitter.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. @BulaB: Hanoi Hilton era numele ‘conspiarativ’ al teribilei inchisori nord-vietnameze unde erau ‘cazati’ prizonierii americani. Din meniul ‘hotelului’, bataia si tortura erau nelipsite. Le-a servit si McCain din plin, de a ramas infirm pe viata. Cu toate acestea, a declinat oferta nord-vietnamezilor de a fi eliberat peste rind, fiind eliberat impreuna cu altii dupa semnarea Acordurilor de la Paris. Nu sustin razboiul murdar purtat de SUA in Vietnam dar nici minciuna sfruntata si tupeul, ambele caracteristice propagandei rusesti.

  2. Din pacate cei care aduc prejudicii Romaniei sunt acele lichele de romani= securisti= urmasii lor de dupa 1989!
    Fara ei cei din afara chiar nu ar putea face nimic!

    1. Nu sunt toti romani, o parte importanta dintre ei sunt venetici care si-au luat nume romanesti mai ales dupa 1945. Nu aveti idee cat de multi infiltrati din spatiul slavon sunt printre noi. Dar e adevarat ca sunt si multi romani neaosi cu apetit de furt care distrug tara pentru o ciosvarta. Insa cei care programeaza distrugerea statalitatii romanesti vin din spatiul estic.

    1. @Dana : asta-i adevarul, cucoana. Ori nu-ti convine, traiesti în „1984” si muncesti la ministerul adevarului?

    2. Corect,mai adauga si tradator de tara (colaborator cu inamicul),mincinos,oportunist etc.A stat 4-5 ani cred ca prizonier de razboi in Vietnam:avand tatal amiral cred,nu statea cu ceilalti prizonieri, ci separat la „hotel” bucurandu-se de tratament special.Uita asa aceasta specie ordinara de om a devenit „erou”-merita la intoarcere curtea martiala si ani grei de puscarie.Nu este si nu a fost erou iar Ministerul român al Afacerilor Externe ar fi trebuit sa taca din gura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.