Starețul mănăstirii Nicula, Arhimandritul Nicolae Moldovan, a murit la doar 64 de ani. A fost stareț al mănăstirii de la Nicula începând din vara lui 2012. Cei care l-au cunoscut deplâng decesul său.
„Nu-mi vine să cred nici acum că părintele stareț Nicolae MOLDOVAN, de la Mănăstirea Nicula, ne-a părăsit!
Un vrednic slujitor a lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, a fost părintele arhimandrit Nicolae!
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, spune Lazar Ilie pe pagina sa de Facebook.
„Răbdarea Părintelui Nicolae te lăsa fără răbdare. Scaunul duhovnicului Nicolae de la Nicula nu se răcea, zi și noapte, ascultând, povățuind și iertând. Un autodidact prin excelență, deși silitor la studiile pe care le-a făcut, el s-a identificat mai degrabă cu omul din fața lui, astfel încât s-a îmbogățit din experiențe trăite și împărtășite, devenind o adevărată enciclopedie. Cinstea, onestitatea și încrederea pe care le inspira l-au determinat pe vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu să-l impună stareților Niculi ca egumen, adică un secund pe care să te poți bizui oricând. Dacă stareții s-au succedat în timp, el a rămas vecin cu eternitatea”, spunea arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în cuvântul introductiv al cărții „Pelerin, novice, monah, duhovnic și stareț: Arhim. Nicolae Moldovan”, lansată acum doi ani.
credem ca a fost securilă
manastirea aia e cu „renume”;
probabil a crezut in Stiintza
daca-i asa acum e la Talpa Iadului.
nu uitati:
„se pot face donatzii in orice sediu al BOR” -un anuntz de pe burtiera trinitasTV;
daca nu stiti ce e ala „sediu BOR” intrebati la Patriarhie,
au ei un purtator de cuvinte.
Stati linistiti la locurile voastre, in 3 zile invie !
Dumnezeu să îl odihnească în pace