A tras lozul și Sorin Oprescu

Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu o contestaţie depusă de fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, în care acesta solicită anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni închisoare primită într-un dosar de corupţie.

Admiterea în principiu este o etapă preliminară, urmând ca judecarea pe fond a contestaţiei să se facă pe data de 16 decembrie.

„În baza art. 431 Cod de procedură penală, admite în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 16.12.2022, ora 12,00, pentru când se citează contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea şi se încunoştiinţează apărătorul ales al acestuia. În baza art. 430 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.12.2022”, se arată în decizia CAB.

Pe 13 mai, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Oprescu a fugit din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

7 Comentarii

  1. Sa speram ca nu mai vine in Romania,oricum patria lui Shorin Hirsch este Israelul,acolo e mai cald
    Grecia,alta tara prietena :))

  2. Nu inteleg de unde gogoasa asta cu 25000 de euro. Pana la urma banii aia sunt bani de seminte pentru domnul doctor.

  3. Grecii il vor expulza dupa ce va ramane fara bani. Cat timp cheltuie, e bun de pastrat.

  4. @Stanciu :mama draga,Oprescu nu refuza nici 1(un) leu,nu stiu daca esti la curent…Asa s-a nascut,slab la refuz…

  5. @ „antevorbitori”
    Dvs faceti parte din grupul biciclistilor, care defila pe Pasajul Basarb la putin timp dupa inaugurare, si scanda:JOS OPRESCU ?
    Sau din cel care il aplauda pe „nicu ala micu”, atunci cand bloca lucrarile la BUZESTI-BERZEI si practic facea sa sa dubleze costul lucrarilor, cost suportat de catre cetateni ?

  6. Daca va avea parte de un complet de judecatori care nu sunt cu protocoalele lui Coldea in suflet atunci va avea castig de cauza. Tot dosarul ala ticluit de ‘portocalele’ Lulutei este o manarie securista.

  7. Unii te condamna 10 ani, cat pentru un omor si ailalti te scapa. Bine ca mai avem babute ce vand patrunjel pe marginea drumului! Dar CCR-ul a pierdut 2 miliarde, mare branza 250000…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.