Abația Westminster-locul încoronării lui Charles al III- lea

Abația Westminster care, la 6 mai, găzduiește încoronarea regelui Charles al III- lea este în centrul istoriei monarhiei britanice de peste un mileniu. În anii 1040, regele Eduard Mărturisitorul a construit o biserică din piatră în locul unei mănăstiri benedictine ridicate în jurul anului 960. Un documentar al agenției France Presse precizează că debutul construcției impozantei abații gotice pe care o vedem azi a avut loc sub regele Henric al III-lea, în 1245. Situată în centrul Londrei, abația a fost concepută ca un loc pentru încoronări și funeralii ale monarhilor.

ÎNCORONĂRI. Charles al III-lea va fi al 40-lea monarh ce va fi încoronat în abație, la aproape un mileniu după Wilhelm Cuceritorul, în 1066. De notat că doi monarhi n-au fost încoronați: Eduard al V-lea, fost rege de la 9 aprilie 1483 până la detronarea sa după două luni de către unchiul său Richard, Duce de Gloucester, care i-a succedat sub numele de Richard al III-lea. Împreună cu fratele său mai mic, Richard de Shrewsbury, Eduard a fost unul dintre „Prinții din Turnul Londrei” care n-au mai fost niciodată văzuți după ce au fost trimiși, chipurile, pentru propria lor securitate, în Turnul Londrei; Eduard al VIII-lea, fost rege al Marii Britanii, Irlandei și împărat al Indiei de la moartea tatălui său,  George al V-lea, 20 ianuarie 1936, până la abdicarea sa, 11 decembrie 1936, pentru a se căsători cu americanca Wallis Simpson. Revenind la Charles al III-lea, el va folosi „tronul încoronării”, la fel ca mama sa Elisabeta a II-a, în 1953. Acest tron a fost făcut între 1300 și 1301. Cândva, în el se găsea Piatra Destinului, folosită secole de-a rândul pentru încoronarea regilor Scoției. Este un bloc din gresie furat de studenți scoțieni în urma unei îndrăznețe operațiuni din 1950 și spart în două din întâmplare. În 1966, în plin avânt al sentimentului independist scoțian, piatra a fost redată simbolic Scoției, convenindu-se, totuși, că ea să revină de la castelul Edinburg la Westminster pentru încoronări.

CĂSĂTORII. Abația a servit și pentru căsătoriile regale, cele mai multe având loc după Primul Război Mondial. Prima a fost cea a regelui Henric I cu prințesa Matilda a Scoției, la 11 noiembrie 1100! Bunicii lui Charles, prințul Albert, care a devenit regele George al VI-lea – și Elisabeth Bowes-Lyon, s-au căsătorit acolo în 1923. Mama lui Charles a avut nunta în același loc pe când era încă prințesa Elisabeta. Viitoarea regină s-a măritat cu Philip Mountbatten în 1947, aducând puțină culoare după războiul mondial abia încheiat. Sora Elisabetei a II-a, prințesa Margaret, cât și copiii ei, prințesa Anna și prințul Andrew, s-au căsătorit tot acolo. Ultima căsătorie regală oficiată în abație a fost cea a fiului cel mare al lui Charles și al prințesei Diana, William, azi prinț moștenitor, care s-a însurat cu Kate Middleton, în 2011. În 1997, în aceeași abație, William asista la funeraliile mamei sale Diana, decedată în urma unui tragic accident de automobil produs la Paris. 

FUNERALII. În total, 30 de regi și regine sunt înhumați în abație. Funeraliile a 3.000 de persoane au fost oficiate acolo. Printre acestea, ilustre personalități britanice- Charles Dickens, Rudyard Kipling, Henry Purcell- și opt premieri. Abația a găzduit și funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, la 19 septembrie 2022, în fața a 2.000 de persoane. Urna cu cenușa astrofizicianului Stephen Hawking a fost depusă acolo între mormintele lui Isaac Newton și Charles Darwin. În fine, tot acolo se află mormântul eroului necunoscut repatriat din Europa continentală după Primul Război Mondial.

STATUTUL ABAȚIEI. Abația al cărei nume complet este Colegiate Church of St Peter, Westminster, are statutul de „royal peculiar”, ceea ce înseamnă că ea este exceptată de la orice jurisdicție ecleziastică în afara celei a monarhului care este și șeful Bisericii Angliei. Abația poate primi în mod normal 2.200 de persoane, chiar dacă majoritatea nu va vedea direct încoronarea regelui din cauza unui perete care separă naosul de strană. În 1953, circa 8.250 de persoane s-au îmbulzit pentru a asista la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, grație tribunelor instalate cu acest prilej.

 

Circa 2.000 de persoane sunt așteptate la încoronarea lui Charles al III-lea, mult mai puțini decât acum 70 de ani, din cauza noilor norme de securitate. În fine, în afara celebrărilor regale, abația servește regulat pentru servicii religioase deschise publicului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Petre Nicolae 98 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Trebuie să fi nebun să te duci la așa ceva astăzi când vorbim de IA!…
    Poate în evul mediu da!…dar acum pe cine mai reprezintă această mumie regalistă ?…
    Oare de ce credeți că a invitat mii de personaje politice si monahale la acest simulacru de încoronare?…
    Prin prezenta lor îi dă un cec în alb măscăriciului, se injosesc în fața unui individ fără Dumnezeu !…
    O adunătură de escroci, de hoți care trăiesc de pe urma plătitorilor de taxe și impozite din marea britanie!…
    Să vă uitați bine mâine să vedeți în catedrală stema imperiului britanic!…în fața căruia omul va depune jurământul!…în secoulul 21 ,2023!…nu în anii 1600.!…adtia pana mor tot la defunctul imperiu se raportează…

  2. Nu prea vad bine abatia aia..Atatia dusmani ai omenerii stransi gramada ca mustile la rahat.O ocazie unica sa se faca dreptate.

  3. Spectacol grotesc și de prost gust de epocă de piatră cu ritualuri tribalice.

    Rege = tiran.

    Monarhie = dictatură.

    Ăștia care au avut-o pe babă 70 de ani au nesimțirea să-mi propovăduiască mie democrația.

  4. Lui Iohannis Presedinte, i se va termina odata mandatul, in acelasi timp si numarul de mandate si gata pleaca. Viitorul Rege Charles nu i se pun limite, de plecat, nu mai pleaca. No matter what.

  5. Azi joaca Farul cu Rapidu…cine naiba se uita la maimutzarelile alea regale ?….

  6. Hai cu mine la meci Rammstein !…mult mai haios decit sa-ti strici vederea cu mameelucii aia regali !

  7. Mintea ta odihnită este o amestecătură de hoție, ecscrocherie, mai ales de incultură! Am 52 de ani și mă cutremur când mă gândesc că indivizi ca tine vor conduce societatea în anii următori! Știi ce-i mai grav? Că voi nici măcar nu pricepeți în ce hal sunteți! Niște troglodiți, niște idioți, analfabeți funcționali, primii pe care o să-i trimită în șomaj slăvita AI! Cretinoizilor!!!

  8. Charles la numit pe Klaus Schwab sef la WEF. WEF conduce lumea. Si Putin si zelenski si Macron, Maia Sandu, Merkel … sunt elevii lui Klaus.
    Da pun pariu ca tu crezi in alegeri.

  9. Charles 2, anul 1’666,
    Cestui Que Vie Act 1666 – Legislation.gov.uk
    An Act for Redresse of Inconveniencies by want of Proofe of the Deceases of Persons beyond the Seas or absenting themselves, upon whose Lives Estates doe depend. X1Recital that Cestui que vies have gone beyond Sea, and that Reversioners cannot find out whether they are alive or dead.

    „toti sint morti pana la proba contrarie”

  10. Sunt total dezinteresat de subiect, nu este normal să cheltuiască o căruță de bani in timp ce Anglia se confruntă cu o criză economică și financiară majoră. Din respect pentru oamenii săraci, oamenii cu probleme putea să se abțină de la „fastuoasa ceremonie” și să facă de banii rămași acte de caritate, ar fi intrat în istorie, din păcate a ratat momentul

  11. Uite de-aia nu vine Erdogan la incoronare. Sa nu se ia sfintii din abatie dupa el……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.