Un copil a produs joi dimineaţa un accident de circulaţie, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp pe Bd. Bucureştii Noi din Capitală.
Potrivit unor surse judiciare, copilul are 13 ani, el şi pasagerul din dreapta, tot un copil, fiind răniţi în urma accidentului.
„La data de 17 august, în jurul orei 6,00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Bd. Bucureştii Noi. Din primele informaţii, un autovehicul condus de către un minor, care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei de iluminat public. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero. În urma accidentului de circulaţie a rezultat vătămarea corporală a două persoane, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite Brigada Rutieră.
E băieții lu Ribin și a lu Mercedesa , Diamant cu frasu Briliant, e olimpici la interlopi juniori,e minori, e ce-i m-ai șucari dintre puradeii din capitală, visu lor e să se spcializeze la Sing Sing, pentu o carera dă interlopi internaționali dă mare renume.
Parintii progeniturilor demente, care la 13 ani au furat cheile masinii si au condus pe drumul public, facand pagube de milioane lei, parintii sa fie obligati sa plateasca reparatiile drumului avariat, stalpi, parapet. Daca ar fi murit, nici o paguba n-ar fi fost pt societate, cu asemenea dementi periculosi…
Editat astia mici si mucosi meritau Editat pe care sa n-o uite nici macar la virsta de 80 de ani, asta daca imbecili cum sint, cu niste parinti sint sigur la fel de imbecili, vor reusi sa traiasca pina atunci !
Era baut si drogat ?
Nu conteaza, important ca BMW si restul uzinelor au mai vandut o tinichea. Ce le pasa lor de victime, important e a raporteze la hectar ca au scapat de productie.