Achitarea taxei de pod de la Feteşti – Cernavodă, suspendată provizoriu

Achitarea peajului la Feteşti – Cernavodă se suspendă provizoriu începând cu data de 1 iunie 2023, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august 2023.

A fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 476/2023 Ordinul nr. 1.178/2023 privind stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.

Astfel, pentru fluidizarea traficului în perioada sezonului estival s-a decis suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă începând cu data de 1 iunie 2023 până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august 2023”, a anunțat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Totodată, CNAIR a informat că utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că peajul achitat prin intermediul SIEGMCR în perioada de suspendare va putea fi utilizat în decurs de 12 luni de la data achitării, conform prevederilor legale în vigoare.

„În stația de taxare Fetești nu se vor realiza verificări cu privire la achitarea peajului, sens în care, pe perioada suspendării tarifului, trecerile efectuate nu vor diminua numărul trecerilor achitate anterior datei de 1 iunie 2023 și neutilizate”, a precizat CNAIR.

Pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea s-au instituit restricții de circulație pe A2 între Fetești și Cernavodă, fiind închis sensul de circulație Constanța – București, circulația vehiculelor desfășurându-se pe podul alăturat pe o singură bandă pe sens, între km 147+015 și km 144+235.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.