Inițiativa legislativă a fost adoptată pentru ca persoanele aflate în proces de cumpărare a unei locuințe să nu fie afectate de întârzierile provocate de atacul cibernetic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Ce prevede proiectul de lege
„În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi și data de 30 septembrie 2026 inclusiv, persoana fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de TVA de 9%, dacă se îndeplinesc în mod cumulativ mai multe condiții”, se spune în proiectul de lege.
Locuința trebuie să aibă o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, și o valoare, inclusiv a terenului pe care este construită, care nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Locuința în momentul livrării nu poate depăși data de 30 septembrie 2026, să poată fi locuită ca atare, conform condițiilor legale în vigoare la data încheierii actelor juridice care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe.
Persoana care beneficiază de această lege trebuie să nu fi achiziționat o altă locuință cu cotă redusă de TVA începând cu 1 ianuarie 2023 și să fi încheiat până la data de 1 august 2025 un act juridic între vii care are ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe.
Senatul a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, propunerea legislativă, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Ministerul Finanțelor a susținut prelungirea termenului
Ministerul Finanțelor a susținut prelungirea, până la 30 septembrie, a unei cote reduse de TVA de 9% pentru locuințe în vederea finalizării tranzacțiilor deja eligibile, astfel încât românii afectați de blocajul ANCPI să nu suporte costuri suplimentare din motive care nu le sunt imputabile, spune ministrul de resort, Alexandru Nazare.
„Ministerul Finanțelor a susținut o soluție limitată, țintită și responsabilă: nu am creat o nouă facilitate fiscală, ci am propus prelungirea termenului (…) astfel încât românii afectați de blocajul ANCPI să nu suporte costuri suplimentare din motive care nu le sunt imputabile”, a scris Nazare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit sursei citate, prin această prelungire cumpărătorii eligibili vor avea timpul necesar pentru finalizarea tranzacțiilor și vor putea beneficia în continuare de cota redusă de TVA de 9%, evitând costuri suplimentare generate exclusiv de blocajele administrative.
Legătura dintre atacul cibernetic și cumpărarea de locuințe cu cotă redusă de TVA
Un atac cibernetic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a blocat sistemele fără de care multe tranzacții imobiliare nu pot fi finalizate. Termenul-limită pentru păstrarea cotei reduse de TVA de 9% expiră la sfârșitul lunii iulie.
Este unul dintre cazurile rare în care un atac cibernetic asupra unei instituții publice produce consecințe financiare directe pentru mii de persoane aflate în proces de cumpărare a unei locuințe.
Între 14 și 15 iulie, sistemele informatice ale ANCPI, inclusiv aplicația e-Terra, au devenit indisponibile în urma unui atac cibernetic. Fără acestea, multe operațiuni de cadastru și carte funciară nu pot fi efectuate, iar notarii nu pot încheia în toate cazurile contractele de vânzare-cumpărare.
Pentru persoanele care au încheiat antecontractele și au plătit avansul în termen, transferul proprietății trebuia autentificat până la 31 iulie 2026 pentru a beneficia de TVA redus de 9%. După acest termen, se aplică cota standard, de 21%.
Dacă tranzacția nu se putea finaliza din cauza blocajului sistemelor statului, cumpărătorii riscau să plătească zeci de mii de lei în plus, fără ca întârzierea să le fie imputabilă.
Din acest motiv, a apărut presiune politică pentru modificarea legii.
Pentru a deveni lege, proiectula adoptat miercuri de Camera Deputaților trebuie promulgat de președinte.
Deschide ANCPI taraba pana la 1 octombrie? Au avut back-up offline? Mai au datele? Sau le ia gratis de pe net dupa ce le publica hackerul? Aia da publicitate imobiliara! 😄