
Israelul și Hamas au acceptat miercuri un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, punând capăt celor 15 luni de război care a făcut zeci de mii de morți pe teritoriul palestinian, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată discuțiilor, după zile de eforturi diplomatice intense la Doha.
‘Un acord pentru încetarea focului în Gaza și pentru eliberarea ostaticilor a fost încheiat în urma întâlnirii premierului Qatarului (Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani) cu negociatorii Hamas și, separat, cu negociatorii israelieni, în biroul său’, a afirmat sursa sub rezerva anonimatului.
Acordul, negociat de mediatorii internaționali, Qatar, SUA și Egipt, și încheiat cu câteva zile înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, prevede eliberarea de ostatici israelieni în schimbul unor prizonieri palestinieni reținuți de Israel.
Într-o primă fază, 33 de ostatici ar urma să fie eliberați în schimbul a o mie de palestinieni reținuți de Israel, potrivit unei a doua surse apropiate negocierilor. Ostaticii ar urma să fie eliberați ‘în grupuri, începând cu copiii și femeile’.
Cea de-a doua fază prevede eliberarea ostaticilor rămași, ‘soldați și bărbați cu vârsta de recrutare’, precum și returnarea cadavrelor ostaticilor morți, potrivit Times of Israel.
Un oficial israelian a avertizat însă marți că Israelul ‘nu va părăsi Gaza până când toți ostaticii nu se vor întoarce (în țară), vii sau morți’.
‘Avem un acord privind ostaticii din Orientul Mijlociu. Vor fi eliberați în curând’, a anunțat miercuri președintele ales al SUA, Donald Trump, pe rețeaua sa Truth Social, în timp ce actualul locatar al Casei Albe, Joe Biden, nu a făcut încă nicio declarație pe această temă.
Viitorul emisar special al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a fost implicat alături de reprezentanți ai administrației Biden în discuțiile conduse sub egida Qatarului și a Egiptului în vederea obținerii unui armistițiu în Fâșia Gaza.
Dincolo de numarul deja clasic de 33, evident deloc intamplator, e de remarcat ca un acord A FOST POSIBIL TOT ACEST TIMP, dar nu s-a vrut. De catre care parte sau de catre care forta de desupra partilor, e alta poveste. Cert e ca si in Ucraina e aceeasi situatie. Mor oamenii degeaba!!!
Bat turcii la poarta israeliană in Siria de aia s-au grăbit cu acordul! Nici nu știți ce pierdeți! Israelienii nu vor sa lupte pe mai multe fronturi! Nici nu știți ce pierdeți!
Una peste alta a iesit cum nu se poate mai bine pentru Israel, Hamas-ul distrus, Hezbolah-ul la reanimare, Siria neutralizata, influenta iraniana in zona diminuata considerabil. Jigodia de Bibi a cazut tot in picioare.
Oficialii americanii admit ca Bibi a pierdut in Gaza.
acordurile cu americanii si cu israelienii sunt egale cu -0… nu valoreaza hartia pe care sunt scrise. eu unul sunt curios cine a negociat din partea HAMAS care sa stie si sa poata garanta ca toate cadavrele ostaticilor se pot livra. prin absurd sa zicem ca pot livra 99% din ele… si daca ar cunoaste cu exactitate unde era bunkarul in care era tinut ultimul si care a fost distrus de bombardamente/razboi, israelul ar avea grija sa nu permita niciun utilaj sa ajunga acolo sa-l scoata. Mai mult, criminalul Bibi spune ca nu o sa plece din Gaza… si daca una din bazele militare pe care le-au construit in Gaza sta fix pe locul unde putrezeste un ostatec? cum o sa fie el livrat de catre HAMAS. Astea sunt niste „acorduri” care sunt din start scrise in asa fel incat sa continue ocupatia ilegala. Plus de asta, HAMAS si israelul elibereaza reciproc 100 de ostatici/arestati… maine Bibi se duce in Cisiordania si Gaza si mai aresteaza 1000, nu e nimeni sa-l traga la raspundere
Nu te doare atâta prostie?
Ce a făcut Israel în Gaza,a făcut și Rusia în Ucraina !
STIRE pe surse !….Donald Trump și Vladimir Putin se vor INTALNI peste câteva zile în Qatar la Doha !.
După nesăbuită îndrăzneala de a ataca Israelul,palestinienii au primit o lecție care i.au trimis în Evul mediu și din care nu.si vor mai reveni vreodată 😉😁
Israelul nu va parasii Gaza la fel cum nu au parasit americanii Germania, nici pina in ziua de astazi.Se vor gasii modalitati justificate prin carev Gaza sa fie un teritoriu ocupat in permanenta de Israel.