Manifestaţie în Piaţa Universităţii după scandalul sexual de la SNSPA

Câteva zeci de persoane s-au adunat vineri, în Piaţa Universităţii, în cadrul unei acţiuni organizate de comunitatea Declic, pentru a realiza o fotografie-manifest ca semnal de alarmă privind hărţuirea sexuală.

„După cum ştiţi, au apărut nişte cazuri de hărţuire sexuală – nu era un secret, ele există demult – aşa că ne-am adunat astăzi, în Piaţa Universităţii, pentru o fotografie-manifest împotriva hărţuirii sexuale din universităţi. După cum vedeţi, purtăm cu toţii tricouri negre, cu urme de palme, le-am făcut astăzi. Palmele simbolizează abuzurile pe care multe studente le suferă în tăcere”, a declarat organizatorul acţiunii, Michi Brebinaru.

Ea a precizat că fotografia-manifest va fi folosită pentru a promova petiţia Declic privind introducerea unor reguli clare şi ferme în Codul cadru de etică emis de Guvern.

„Poza-manifest o vom folosi ca să promovăm petiţia noastră prin care cerem introducerea unor reguli clare şi ferme în Codul cadru de etică emis de Guvern prin Ministerul Educaţiei şi Centrul de Etică şi Management Universitar. Codul de etică trebuie să aibă definiţii precise ale hărţuirii sexuale, exemple concrete şi proceduri pentru raportare, inclusiv pentru raportările anonime”, a transmis reprezentanta Declic.

Potrivit acesteia, potrivit unui raport al Centrului Filia, una din trei studente suferă abuzuri sau hărţuiri sexuale în universităţi.

„După un raport al Centrului Filia, avem statisticile şi una din trei studente suferă abuzuri sau hărţuiri sexuale în universităţile în care ar trebui să fie spaţii de învăţare, de educaţie şi am vrea să oprim lucrurile astea, să nu se mai întâmple. De asta suntem aici”, a concluzionat vorbitoarea.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 le-a îndemnat, marţi, pe studentele de la SNSPA care ar fi fost victime ale profesorului Alfred Bulai să ia legătura cu procurorii, anchetatorii susţinând că le vor asigura protecţia şi le vor proteja identitatea.

Poliţia Capitalei a deschis un dosar penal ce vizează folosirea funcţiei în scop sexual în cazul profesorului Alfred Bulai. Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop, Alfred Bulai, profesor la SNSPA, ar fi hărţuit sexual mai multe studente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

17 Comentarii

  1. Sa se ceara castrarea chimica, fizica si cinematica a hartuitorilor sexuali plus amenda de 1 milion de euro….Daca nu trece de parlament ar trebui macar sa se angajeze profesori din Turcia, eunuci.

  2. Sorosistii useristi au adus moda de afara si acum tot ei protesteaza electoral.

  3. Măcar s-au pozat goale până la brâu precum protestau strașnicile activistele protestatare ucrainence din anii trecuți, având scris pe piept Declic. Să vezi ce de linkuri la poză.

  4. Ha, ha! La slogane nu ne-ntrece nij’ Bala di Zmău! Multă formă făr’ fond. Dân ciclu “Az’ in Timișuara, mâ’ne-n tuată Țara…!” Ci-o i’șit, dupe treiș’ dă ani, videm cu toțâ…

  5. Bună. Suntem Natalie Merchant & Ophelia și am venit aici după ce am observat un Declic zgomotos pe aplicația foto a telefonului. Vrem să împărtășim ‘O idee care ne suceşte minţile’ din ‘Ochiul și lucrurile noastre’ cu suratele care au fost abuzate de acest profesor.’Față către față’, de la distanța asta, setați un ecran de blocare personalizat cu Andrei Pleșu ca să se estompeze efectul fotografiei ăsteia lui Bulai, vârâtă sub nas pentru influensarea publicului jurat.

  6. S-au activat la ordin . Aceeasi tristi , cand e vorba de ursi ,catei ,pisici , feminism ,lgbt , trotinete ,clima . Ma astept sa iasa si la : pro gandaci ,pro sobolani , anti igiena … anti firesc .

  7. @axon,nu numai castrați chimic.Trecuti prin zmoală și puf.Plimbati prin piața publică.

  8. sa vină și blondele care in cei 35 de ani au absolvit in timpul mandatului licente, masterate, doctorate si au ajuns in parlament, ministere,institutii centrale, fara o zi vechime, experiență în câmpul muncii???

  9. Tu te-ai dezbrăca , ți-ai da chiloții jos în fața profesorului ca să treci un examen ? Pierdut caracter, pierdut demnitate, pierdut valori… ofer recompensă , nu ?

  10. Ca la anticoruptia binomstilor Kovesi si Coldea.
    Feminismul educa, sau vrea sa educe, femeile cum ca toti barbatii albi sunt sexisti, rasisiti, colonialisti si alte asemnea.
    Cand colo, prof3sorii feministelor se dedau sau iau apararea la al-de Dinca din univesitati.
    Feministele au iesit la proteste impotriva profilor de feminism.

  11. Ne-am lamurit, sunt femei care isi dau jos chilotii pentru ca le-a cerut profesorul! Ma intreb ce isi dau jos politicienii cand le cere ambasadorul!

  12. ȘI CENZURA este un Răspuns, fie acesta și … … „AIUREA”.
    Intrebarea era DUBLĂ:

    Dece Abia ACUM și DE CE SIMULTAN plânseră AMAR Victimele?

  13. @ Interesant și că feministele l-au prins când moș Bulai nu mai poate, ?
    ,,Lume, lume
    Stefan Iordache, Gheorghe Dinica & Nelu Ploiesteanu” , ?

  14. @ Ce de probleme îi face andropauza lu’ Bulai, cu societatea, dacă e sociolog, alt Fred nu e, nici ”Fred și Barney” , ? Wilma ar putea fi Miroiu, ?

  15. Ce mascur feroce si mosulica asta ! un adevarat Don Juan !
    CAND URCA UN ETAJ ,AJUNGE IN FATA STUDENTEI CU LIMBA DE UN COT AFARA !
    Super gagiul !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.