Acuzaţii-Dezinfecţie cu aer, contra pestei

Acuzaţii grave la adresa autorităţilor din Galaţi. Un localnic susţine că dezinfecţia contra pestei porcine se face doar de ochii lumii.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Acuzaţii-Dezinfecţie cu aer, contra pestei

Acuzaţii grave la adresa autorităţilor din Galaţi. Un localnic susţine că dezinfecţia contra pestei porcine se face doar de ochii lumii.

Acuzaţii grave au fost făcute de un gălăţean la adresa autorităţilor din oraş. Omul susţine că dezinfecţia contra pestei porcine se face doar de ochii lumii, cu aer, nu cu apă şi soluţie cum ar trebui. Cornel Grosu a şi postat pe Facebook mai multe imagini pe care le-a surprins că la punctul de trecere bac Galaţi-Tucea.

Bărbatul susţine că rezervoarele pompelor erau goale iar cei doi angajaţi ai DSVSA Galaţi mimau activitatea pentru care se aflau la punctul de trecere bac.

„Ia uite la ei, au bidoanele goale, nici nu mai apă în cutia aceea şi ei încep să dea, la mişto dau. Uite aşa ne îmbolnăvim. I s-a terminat şi celuilalt. S-a terminat apa şi…uite aşa ne îmbolnăvim, dă la ştou. Ei se uită la mine. Păi ce naiba, duceţi-vă şi încărcaţi-vă”, comentează cel care a filmat scena.

https://www.facebook.com/cornel.grosu.79/videos/855115728007823/

 

Conducerea DSVSA Galaţi a transmis că jetul de substanţă care iese din pompă este foarte fin şi nu poate fi văzut cu uşurinţă.

„Aş vrea din suflet să se privească cu atenţie şi să se interpreteze fiecare imagine cât se poate de corect. Nu vă spun că este o activitate uşoară. Toată complexitatea activităţii sanitare veterinare prin personal specializat şi pe segmentul securităţii alimentare necesită un efort foarte mare. Există posibilitatea ca în rezervor să existe o limită de soluţie dezinfectantă de nivelul unui centimetru, uitaţi-vă cu atenţie întotdeauna şi o să vedeţi că jetul din tubul pompei de dezinfecţie sau din atomizor este extrem de fin, de dispersat, aproape imperceptibil, greu de sesizat pe imagini”, a declarat, presei, directorul DSVSA Galaţi, Carmen Stroe.

De asemenea, Stroe suţine că pompele sunt doar o măsură în plus faţă de covorul plin cu soluţii peste care trec toate maşinile de la bac.

În mod preventiv am luat decizia să avem acest covor dezinfectant. Covorul pe care îl vedeţi pe zona de ieşire de pe pasarela de pe bac este un covor care se impregnează la intervale foarte dese de timp cu soluţie dezinfectantă. Pentru dublarea activităţii, pentru sporirea protecţiei, am intervenit şi cu aceste atomizoare. O să vedeţi de săptămâna viitoare o să primesc două pompe de o sută de litri de dezinfectant”, a mai spus Carmen Stroe, citată de Mediafax.

Punctul de dezinfecţie de la malul Dunării a fost instalat zilele trecute după ce în judeţul Tulcea au fost confirmate numeroase focare ale pestei porcine africane. Dezinfecţia se realizează pe ambele maluri ale Dunării şi se face atât în cazul oamenilor, cât şi al maşinilor.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. @ van kiparos..imi pare ca nu sunt 100 % cunoscator al limbii romane dar incearca sa intelegi ca nu este usor cand vorbesti mai multe limbi decat degetele tale de la o manana,nu sunt nici membru al uniunii scriitorilor ca Firea,iar daca ai ceva de adaugat pe fondul articolului,fa-o, dar abtinete sa fii criticul celor care fac un efort sa vorbeasca/scrie intr-o limba straina.

  2. Uite de ce este nevoie de exterminarea mistretilor, sa justifice alocarea de bani ptr dezinfectare, bani care apoi iau drumul buzunarelor unora. Aceasi ticalosie patentat romaneasca ca la gripa aviara. Au ucis milioane de pasari ptr ca sa justifice banii… deturnati pana la urma. Chiar e nevoie de uciderea a zeci de mii de mitreti ptr ca romanu’ ticalos sa mai faca „un ban cinstit”?

  3. Pai, noi romanii, am mai avut „dezinfectia pripei aviare cu apa chioara” dar, pe bani grei, milioane de euro transferati in buzunarele escrocilor de „partid si de stat”.

  4. Perfect Carmen Stroe,acum puteti spune precis ce dezinfectant este folosit?Este coroziv? ataca vopseaua masinilor,plasticul,cauciuc,jentile de aluminiu sau si mai rau, plamanii ocupantilor? In general acesti dezinfectanti vin in concentratii mari de la fabrica si se dilueaza la fata locului sau in echipamentul folosit.Din film va pot spune ca este o bataie de joc,nu asa se foloseste echipamentul de dezinfectie chiar ad-hoc la marginea drumului.Si inca ceva doamna specialista in decontaminari,bacul se dezinfecteaza cu tamaie si apa sfintita?

    1. Prietene ,iata despre cuvantul JANTA . Plural articulat este JANTELE. Asta daca tot o faci pe criticul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.