Jurnalistul Liviu Alexa a vorbit despre ”afacerea Untold” la B1 TV afirmând că Emil Boc minte atunci când spune ”dacă îi voi mai întâlni pe cei de la Untold… El îi întâlnește săptămânal când este vorba despre Untold”.
”(…) domnul primar vorbea despre instituțiile statului, vorbea ca și cum el n-ar fi parte din ele, ca și cum dumnealui n-ar fi acceptat, prin tot ce a semnat, încălcarea legilor de la stânga la dreapta, de la A la Z”, a spus Liviu Alexa.
(…) domnul Boc spunea <dacă îi voi mai întâlni pe cei de la Untold…> El îi întâlnește săptămânal când este vorba despre Untold. De exemplu, în 28 iulie, chiar cu foarte puțin timp înainte de festival, le-a semnat o autorizație din asta de permise, nu știu cum se numește, comercială, am publicat documentul, în care le-a dat tot parcul, avuția publică, pe 0,40 de bani metru pătrat pe zi. Dragii mei, dacă aveți chef de o sărbătorire, de o aniversare, haideți la Cluj că vă dăm cu 7.000 de euro 200.000 de metri pătrați să faceți ce vreți voi două săptămâni!”, a mai spus Alexa.
„(…)vi se pare întâmplător ca Bogdan Buta să fie copilul unui șef SRI din Alba? Vă întreb, dar este real ce vă spun(…) Eu m-am uitat la Ministerul Finanțelor pe toate firmele din ”galaxia Untold”, toate sunt pe pierdere. Adică ele produc 10-15 milioane de euro pe an și toate sunt pe pierdere de un milion de euro pe an cel puțin, în ultimii trei ani”, mai susține jurnalistul.
Bocciul face parte din grupul de la Cluj, paralel cu statul român! Jigodia folosește festivalul pentru campanie electorala. A. Păunescu a fost interzis după spectacolul de Ploiesti! Când va fi interzis spectacolul subculturii și al drogaților de la Cluj?
Boc putea fi inchis ca orice primar in Romania. A fost extrem de vehement impotriva intereselor straine in Ardeal. S-a schimbat dintr-o data. Garda veche cu Funar, Vadim, Boc! Tare! Dar Boc s-a dat la apa dintr-o data. Santajabil? Bineinteles ca poti fi santajat cand iti pui semnatura pe un act guvernamentale, cazul lui Boc. Treaba e ca baietii pot citi printre randuri si o pot intoarce ca la Babes Bolyoly, jutidic. Aici a pierdut Boc, si a avut de ales in ce parte sa joace. Mai ales cand vine ordinul sa te activezi. Vadim nu a vrut sa asculte, si a fost lucrat din interior de contain ca Al Capone. Un biet functionaras platit de Vadim l-a ” reclamat” ca ii da prea putin. Unde e tipul acum? Sa ne spuna padurea baneasa cu sprijinul koloshvary.
Pai firmele produc pentru patroni nu si pentru bugetul de stat care ramane cu pierderea! Dar daca nu scrie in PNRR ce trebuie sa faca Untold-ul noi de unde sa stim??
Securistii conteaza in continuare pe prostia permanenta a romanilor spalati pe bibilici. I-au fentat inca din dec.’89 cand i-au pacalit pe berbeci sa racneasca pe strazile Timisoarei „fara comunisti!” iar cei care urlau ca drogatii erau chiar ei sau parintii lor comunisti. Comedia secolului! La fel infiltratii in „zona libera de comunism” din pta Universitatii o ardeau ora de ora de la balconul lui Munteanu cu comunistii pentru ca toata tara sa nu-i mai vada pe securisti. Intre timp astia confiscau nestingheriti intreaga putere in Romania. Despre Boc toti tem be lii vorbesc ca a fost secretar UTC (mare smecherie!) dar pe nici unul nu-l duce mintea sa spuna ca a fost securist. Iar securist ramai toata viata.
Firmele colaboraroare la untlod sunt pe pierdere? Oauuuu! Inca o manevra esentiala! Asadar, „transferul banilor in strainatate” sau, sponsorizare partide politice, in limba romana se numeste „pe pierdere” si nu escrocherie in dauna bugetului de stat roman?
Eh, uite asa lucreaza sistemul mafiot al „statului esuat”! Oare mai are Romania vreo sansa de scapare din ghiarele macestor mafioti care de 30 si ceva ani fura tara si o vinde la bucata strainilor????
Liviu Alexa jurnalistul de la fituica usecurica din Cluj.
Tot tămbălăul acesta cu Untold este despre primarul Boc, nu are nici o legatura cu festivalul.
Au fost festivaluri si in Bucuresti,Constanta…cu aceleasi probleme, alcool,droguri…
Si la Cenaclul Flacara numai Dumnezeu stie ce betie si curvaraseala era pe acolo. Cei mai batrani stiu despre ce vorbesc.
Macar daca toate orasele din tara ar avea dezvoltarea Clujului.
Sau poate ca sunt nebuni clujenii aceia care il tot aleg pe Boc.
tetea spune:
11 august 2023 la 13:37 ———–Minti cu nerusinare ,pt. ca nu se poate compara porcaria organizata de Cluj,cu nimic din tot ce ai enumerat dumneata in opinie ! Ce repertoriu exista la spectacolele Cenaclu Flacara si ce repertoriu a fost aici la Cluj.Despre droguri nu mai comentam pt. ca la fel nu poti compara cu nici-un spectacol al Cenaclului Flacara ,sau alte spectacole organizate in tara.
Iar despre drogaţii de la Cluj? Au înnebunit lumea cu neroziile lor de mahala.
Porcaria de la Cluj e aparata de imbecilii de la RomaniaTV. Globalistul schnecker face apologia „spectacolului” amintind ca si in america exista asa ceva care se adreseaza drogatilor din randurile tineretului. Mai grahaie tembelul ca indignarea noastra e „ipocrita”, ca „artistii” castiga cu atat mai mult cu cat sunt in conflict cu institutiile statului. Deci ar fi bine s-o lasam mai incet cu criticile ca nu e treaba noastra. Mars, potaie!
Pacalici spune:
11 august 2023 la 17:53 ——Interesant este ca domnul asta Schnecker daca tot ii place lui sa compare cu alte tari evenimentul trist organizat la Cluj ,de ce nu compara salariile ,pensiile sau viata oamenilor din alte tari, cu cei din Romania.Destul de des exista obiceiul asta prost la jurnalisi,expertii lui peste prajit in politica,politicieni ,guvernanti ,presedinte de tara ,sa compari cu alte tari ,dar numai acolo unde le convin lor,altfel tac si se fac ca nu vad .
Avortonii securiștilor și jaful avuției țării noastre