Adăposturi antiaeriene în Deltă. A fost mobilizată Armata

Armata transportă materiale de construcție către zonele unde au fost atacurile și unde au fost găsite cele două drone căzute pentru construcția de adăposturi antiaeriene.  Zona indicată este Plauru, unde s-au găsit cele două drone căzute.

Este vorba de un adăpost care să asigure o rezistență ridicată atât pentru o explozie a unor drone, dar și pentru o serie de muniții perforante.

Este o protecție de tip mediu, nu se pune problema pentru o protecție de tip front, adică nu facem o cazemată, ci o protecție de tip mediu, așa cum găsim și în orașe(…)Sunt foarte bune și utile și pentru alte situații”, a spus Generalul Cristian Barbu, la Antena 3 CNN.

Guvernul a dispus prin Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să fie construite adăposturi pentru populație  după atacurile  de la Gurile Dunării, în apropierea graniței României.

„În conformitate cu Hotărârea nr. 31 din 7 septembrie 2023 privind adoptarea unor măsuri de protecţie pe teritoriul naţional din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina, emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Apărării Naționale a început marți, 12 septembrie, lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei la nivelul localităţii Plauru din județul Tulcea.Lucrările sunt executate de un detașament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acționează cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum și pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente. Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităților locale ale comunei Ceatalchioi”, anunță MApN.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

25 de Comentarii

  1. Bai, voi ne luati de prosti? Macar cititi-va propriile stiri inainte sa scrieti articole de doi bani. Care doua drone gasite? Au gasit bucati de drona de doua ori! Atat, restul e directiva de la Kuleba. Bai martzafoilor, o drona care cade o gasesti in bucati pe-o arie. Toata drona. Daca explodeaza o gasesti pe un hectare. Toata. Doar ca n-am auzit de nicio marturie privind vreo explozie, nici macar de la primarul-vedeta al comunei cu sufix genital. Toata Romania (impreuna cu Annalena) a ajuns sa danseze dupa cum pune muzica DJ Kuleba, a.k.a. starostele Coliba!

  2. Jocul criminal al lui Putin trebuie sa se încheie in Ucraina.Cu groans ma gandesc ca dacă Putin câștiga in Ucraina ,urmează țările baltice ,apoi cine mai știe…Trebuie înarmată Ucraina,și nu înțeleg lentoarea occidentului in privința acestui imperativ:este locul și momentul ca Rusia lui Putin sa primească o lecție dura din partea lumii civilizate,sa fie dezmembrată,națiunea rusa,in întregul ei ,sa fie denazificata.Mult mai profund decât au fost germanii după înfrângerea lui Hitler.Probleme vot fi:cine pune mâna pe armele nucleare?…cine vine după nebunul Putin,etc.

  3. Cata stupiditate! In primul rand, alea nu au fost atacuri, ci in cel mai “bun” caz incidente daca dronele au fost rusesti, sau accidente daca resturile lor au ajuns un Romania pentru ca ucrainenii au tras in directia Romaniei, sau un scuipat in cap din partea SUA daca drona era americana si supraveghea si ea atacurile de peste Dunare, dar ce sa vezi, a avut o problema si s-a prabusit. Pentru ce sa faci adaposturi antiaeriene acolo? Ca sa arati ca faci ceva. Armata romana isi arata prostia generalilor de carton.

  4. E ordin să se facă încă o bază militară americană în Deltă. Planul exista mai demult, acum doar se pune în practică.
    O crimă ecologică. Dar nu le pasă, pentru ei noi suntem nişte viermi.

  5. Nu cred ca mai ramane intreaga Delta Dunarii ,asa cum a fost sute de ani.Vin ,,aparatorii,,lui peste sa se rahateasca pe ultima zona verde a tarii.Intai fac adaposturile betonate,pe urma ,pas cu pas,se ridica bazele,vin soldatii straini,tancurile,camioanele,avioanele si dronele.Ce nu faceti idiotilor un referendum ? Sa intrebati locuitorii ? Nu vrea nimeni rahaturilre de ,,adaposturi pentru populatie,,pentru ca si ultimul fraier stie ce vine la pachet cu ,,aparatorii,,lui peste , asta inseamna automat si o tinta desenata pe spatele oamenilor.Nu pot sa nu remarc totusi ca ecologistii nu protesteaza ,stau ascunsi ca porcii in popusoi.Rusinica.

  6. Fereasca D-zeu sa ne trimita si noua dr Putin vreun vaccin anticovid din seria feb 22. Nu de alta dar are efecte adverse, schimba culoarea izmenelor din kaki in maro!

  7. Imbecilitatea apevista, mai ales atunci cind se intersecteaza si combina cu pupincurismul politic, sint imbatabile ! Adica acum, dupa ce au gasit doua table si trei suruburi in zona, construiesc tocmai acolo un „adapost” (tare m-as mira sa nu fie vorba de o cabana de vacanta pentru generalii burtoși si tîmpi !). Nu numai ca „fulgerul nu loveste de doua ori in acelasi loc” dar e ca si cum unuia, dupa ce i se amputeaza picioarele pentru ca l-a lovit trenul, i se face cadou o pereche de pantofi !

  8. He he ! Ia sa vedeti la urmatoarea emisiune de vinatoare de la tv cum urmaresc generalii si coloneii, cu puscoacele pregatite si de la buza „adapostului antiaerian”, ratele salbatice ! Poc ! … poc ! … poc !

  9. @ E cu decizii ca în poveștile din evul mediu, că acolo a picat drona, ”casa armatei” la Plauru, probabil că e cu alte filme, însă cine le permite ăstora să construiască în zonă protejată din patrimoniul natural mondial, ?

  10. Asa, asa, sa betonam Delta ! Si sa facem si un port militar pentru crucisatoarele amerloce USS Lotca 1 si USS Lotca 2 !

  11. Ce pretext mai bun ca să faci niște instalații militare lipite de Ukraina decât niște bucățele de dronă aranjate frumos pentru poză? Aduci materialul de război stricat sau avariat și-l repari în adăposturile construite. Facem și un tunel pe sub Dunăre? N-am înțeles dacă cele două bucăți găsite sunt de la drone diferite sau aparțin aceleiași drone. Ce imaginație au unii…

  12. Se construiesc așa numite “adăposturi antiaeriene” pentru confortul militarilor USA și alți NATO la zburdat cu lipovence. Sigur toate dotările pentru apărarea Fancului estic al NATO: curent electric, frigider, apă, toaletă, aer condiționat, plase antițânțari. Ceva defrișări discrete pentru accesul unor vehicule pe pernă de aer (hovercraft; franceză: aeroglisseur), și un mic helipot. Plus mini cazarmă militari. În comunismul de tristă amintire se recoltata stuf pentru hârtie specială la fabrica de hârtie Letea. Acum ne-am americanii angajat singuri la USA să căscăm gura la cer după drone căzătoare. Din când în când mai amintiți că porturile ucrainene de la Dunăre fac parte dintr-un teritoriu care a aparținut României până în 1944 fiind de atunci ocupație ucraino sovietică. De ce ajutăm noi România o țară, Ucraina, care ne-a ocupat din teritoriu, teritoriu care în istorie nu a avut legătură cu Ucraina și care a oropsește românii din acel teritoriu?

  13. Buna treaba . Daca il faceti intr-un smirc si bagati la adapost pe presul johannis , gowernul si parlamentarii , pun si eu o piatra . Sa se scufunde mai repede .

  14. Trebuia să puneți și o poză cu adăposturile astea, eu le-am văzut, ca să nu mai abereze lumea pe-aici. Sunt niște refugii de un metru jumate. Atât.

    • I le-a aratat alt imbecil, „parere…” pe chestia aia cu zborurile !

    • @ Leana Popii ai vazut adaposturile alea cind erai „traseista”? Deh iaca una cu „esperienta”de viata.Da , daca au un metru jumate la ce te referi ? Inaltime ?Daca da, e pentru pitici . Lungime ? Pai iti ramin picerele afara si te vad vecinii fato . Si dai de ocara….Cred ca ai poale cam lungi Elencuto……

  15. …pt necunoscatori, unde ati mai vazut adapost la suprafata, fara usi blindate samd?…nici macar segmentele nu sunt legate intre ele…ce au pus acolo sunt grinzi pt canalizare-tunel pt facilitarea interventiei la remedierea/schimbarea tubulaturii…va dati seama cat de cretini ne crede ciolociucaul ?…

    • Eu îi răspund lui @ Nelu zis batalionul sau vânătorul. Le-am văzut la TV, adică de-acolo de unde își ia și cotidianul știrile. Au un metru jumate înălțime. Mulțumit? Istericule.

  16. Eheiii ! Acum sa-i vedem pe vitejii ecologisti („verzii”) si pe cei de la USR, care nu se mai opresc din „salvarea Romaniei” (zexe !) cum merg cu jalba in protap la UE, UNESCO si ONU, ca sa faca plingere ca se construieste (nu conteaza ce, fa Elena Popa Prostu’, pina si o bojdeuca e INTERZISA !) intr-o zona declarata patrimoniu natural UNESCO ! Dar parca si vad cum, in loc de jalba, vor pune la protap un vitel sau un miel, rumeniti bine in aceeasi rezervatie naturala, pe ritm de manele !

  17. Serios? Dar ati uitat ca zona e mlastinoasa, mult prea aproape panza freatica de suprafata pamantului? Sa intele ca e o alta teapa pe baza, de furaciuni uriase precum bechtel si destule? Inca mai sunt cateva luni pana la finalul lui 2023.

  18. Aceasta este rezolvarea gasita de „geniile” de la Bucuresti? Adica la fiecare atac al rusilor asupra instalatiilor de la Reni/Izmail romanii sa se inghesuie imediat in asa-zisele adaposturi? Cu atat mai mult cu cat acestea au loc noaptea? Pana se imbraca lipovenii nostri si pana ajung la adaposturi dronele sunt de mult cazute. Ca sa nu mai spun ca daca o drona avariata cade pe un „adapost” ca acesta este moarte sigura pentru cei din interior. Daca voiau sa arate ca au grija de populatie aduceau niste radare si instalatii anti aeriene ,Ghepard de exemplu, cu misiunea de a dobora orice drona care patrunde in spatiul aerian romanesc. Ce au facut acum este „praf in ochi”, nu are mici o valoare defensiva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.