Adevărul despre corporațiile care preiau terenurile agricole ucrainene

Războiul din Ucraina are și multe interese economice, nu doar politice. Cel puțin așa arată o serie de analize efectuate de presa din lumea întreagă mai ales după începerea conflictului.

Chiar dacă zvonurile legate de vânzarea de către Zelenski a peste 17 milioane de hectare către unele corporații străine a fost infirmat de o serie de fapte, analiștii economici nu lasă lucrurile așa.

O analiză publicată încă de anul trecut relevă clar că „există de fapt un element de adevăr în spatele zvonurilor, legat de interesele economice care convergeau spre Ucraina cu mult înainte de invazia rusă. De câțiva ani încoace, o serie de rapoarte ale observatorului economic al Institutului Oakland au documentat interesele macroeconomice care au făcut din fosta republică sovietică un obiect de dispute intense de la căderea URSS.

Ucraina postsovietică, cu cele 32 de milioane de hectare arabile de pământ negru bogat și fertil (cunoscut sub numele de „cernoziom”), are echivalentul a unei treimi din toate terenurile agricole existente în Uniunea Europeană. Odată cu sfârșitul colectivizării socialiste, o cantitate fără precedent de hectare „virgine” a „intrat în joc” pentru a fi puse pe piață, o bucățică potențial gustoasă pentru bănci și multinaționalele din agrobusiness.

Este, la urma urmei, „coșul de pâine” al Europei, cu o producție anuală de 64 de milioane de tone de cereale și semințe. De asemenea, Ucraina se numără și printre cei mai mari producători mondiali de orz, grâu și ulei de floarea soarelui. Din anii 1990, cursa a început pentru ca întreprinderile să pună mâna pe ceea ce Jeff Rowe, directorul DuPont pentru Europa, descrie drept „una dintre piețele agricole cu cea mai rapidă creștere din lume”.

„Ucraina a fost cel mai puternic lovită de… «terapia de șoc» a restaurării capitaliste în Europa de Est și în Rusia însăși”, scrie economistul britanic Michael Roberts despre această etapă din istoria țării. Într-adevăr, economia sa a avut de suferit: în cei 30 de ani după independență, veniturile și calitatea vieții au rămas sub nivelurile din 1990, iar sărăcia este răspândită. Nu pentru toată lumea, bineînțeles – „conversia” la capitalism a urmat modelul obișnuit: o clasă de oligarhi și o elită îngustă s-au îmbogățit disproporționat prin distrugerea sectorului public cu complicitatea clasei politice.

Această nouă nomenclatură este curtată atât de Rusia, cât și de Occident, cu pachete de „asistență” concurente, cu atașamente, care vizează menținerea Ucrainei în sferele lor de influență respective. Tensiunea dintre părțile opuse care exercită influență economică a fost dinamica care stă la baza politicii Ucrainei independente de la început, încapsulată în ciocnirea/opoziția dintre Ianukovici și Iuşenko. Potrivit lui Frédéric Mousseau, directorul Institutului Oakland, disputa „geoeconomică” asupra Ucrainei reprezintă cea mai mare ciocnire dintre cele două blocuri rivale de la Războiul Rece.

Odată cu evenimentele de la Maidan din 2014, tabăra occidentală a prevalat, în timp ce Putin a ripostat luând Crimeea și ducând război în Donbass. Evoluțiile au marcat începutul „anexării” Ucrainei în sfera economică euro-atlantică, descrisă de Mousseau și Elisabeth Fraser într-un raport din 2014 intitulat The Corporate Takeover of Ukrainian Agriculture, care dă un fel de dare de seamă despre forța dublată a instituțiilor financiare occidentale către „ a deschide vastul sector agricol al națiunii corporațiilor străine.”

Din Occident, au venit arme și bani sub formă de pachete de asistență de la Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Ca de obicei, banii au fost strâns legati de reformele pe care Ucraina trebuia să le implementeze, toate sub steagul constrângerii fiscale și austerității. De asemenea, potrivit lui Mousseau, impulsul din Ucraina de a privatiza piața funciară este fără precedent în istoria recentă. Pentru a limita privatizarea neîngrădită, în 2001, fusese impus un moratoriu privind vânzarea terenurilor către străini. De atunci, abrogarea acestei reguli a fost un obiectiv principal al instituțiilor occidentale. Încă din 2013, de exemplu, Banca Mondială a oferit un împrumut de 89 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unui program de titluri și titluri de teren necesar pentru comercializarea terenurilor deținute de stat și cooperative.

În plus, băncile occidentale impun optimizarea și consolidarea agrobusinessurilor în entități mari în detrimentul micilor producători, care constituie încă majoritatea în țară, cu scopul de a crește „valoarea adăugată” și de a „accelera investițiile private în agricultură”. Același raport afirmă că „o creștere cu 30% a productivității în agricultură ar putea duce la o creștere suplimentară de 4,4% a PIB-ului ucrainean în cinci ani și o creștere de 12,5% în zece ani”. Este sigur să presupunem că ratele de creștere ale producătorilor agricoli privați erau de așteptat să înregistreze creșteri mult mai mari.

În ciuda moratoriului privind vânzările de terenuri către străini, până în 2016, zece corporații agricole multinaționale ajunseseră deja să controleze 2,8 milioane de hectare de teren. Astăzi, unele estimări vorbesc despre 3,4 milioane de hectare în mâinile companiilor străine și companiilor ucrainene cu fonduri străine ca acționari. Alte estimări sunt de până la 6 milioane de hectare. Moratoriul asupra vânzărilor, pe care Departamentul de Stat al SUA, FMI și Banca Mondială l-au cerut în mod repetat eliminat, a fost în cele din urmă abrogat de guvernul Zelensky în 2020, înaintea unui referendum final pe această problemă programat pentru 2024. Mai mult, în ianuarie, un raportul Usaid, Agenția SUA pentru Asistență și Cooperare, a deplâns absența unei piețe funciare de încredere în țară, care limita creșterea economică.

Asta în ciuda faptului că o analiză a Open Democracy publicată în octombrie a relevat că zece companii private controlau 71 la sută din piața agricolă ucraineană, inclusiv, „pe lângă oligarhia ucraineană, corporații multinaționale precum Archer Daniels Midland (ADM), Bunge, Cargill, Louis Dreyfus și compania de stat chineză COFCO.” Potrivit celui mai recent raport al Institutului Oakland pe acest subiect, lista include acum și corporații multinaționale precum Kernel cu sediul în Luxemburg, holdingul american NCH Capital, Continental Farmers din Arabia Saudită și AgroGenerations franceză.

În această lungă listă se remarcă în mod deosebit companiile europene, iar rolul UE este în creștere, mai ales după semnarea acordului de asociere economică dintre Ucraina și Uniunea Europeană care a intrat în vigoare în 2017. Acel acord, denunțat atunci de Rusia, ca ușă în spate pentru facilitarea intrării multinaționalelor occidentale, include promovarea „producției agricole moderne… inclusiv utilizarea biotehnologiilor”, o aparentă deschidere către culturile OMG-uri pe câmpurile ucrainene (non-UE). Mai mult, dezvoltarea agrobusinessului în Ucraina și Europa de Est face parte din planul strategic al Comisiei Europene de a stimula „culturile proteaginoase” și reconversia producției din acele regiuni în principal la soia, pentru care satisfacerea nevoilor actuale ale UE depinde încă în mare măsură de importurile din Argentina și Brazilia.

Războiul pare acum probabil să perturbe actualul mare proiect neoliberal pe termen scurt, în principal din cauza perturbărilor din lanțul de aprovizionare la export. O altă necunoscută se referă la modul în care limitările Ucrainei în starea sa actuală ar putea afecta rutele de distribuție ale Chinei către Europa în cadrul planului Belt & Road al Chinei, la care țara a aderat. Cu toate acestea, în contextul unei realiniri geo-economice globale pentru care războiul promite a fi un punct de cotitură crucial, se poate prevedea că Ucraina va rămâne un punct de focalizare major, deși în mijlocul unei instabilități globale severe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.