Cursele low cost se mută de pe 25 martie pe Otopeni. Operatorii aerieni vor fi nevoiţi să îşi transfere cursele din cauza deciziei de a transforma Aeroportul Aurel Vlaicu – Băneasa într-unul exclusiv pentru curse business.
În plus, la sfârşitul lunii martie vor creşte şi tarifele de operare pentru aeroportul Băneasa. Iar acestea vor fi mai mari decât cele de pe Henry Coandă. Transferul curselor aeriene pe cel mai mare aeroport din ţară va aduce cu sine şi creşterea preţului la bilete.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a afirmat, în noiembrie anul trecut, că preţurile ar urma să crească cu numai 4 euro. Operatorii aerieni spun însă că preţul se va majora cu până la 7 euro.