Aeroportul Otopeni are un post permanent de jandarmi

Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent al Jandarmiei Române.

„Am reorganizat forţele pe care MAI le are în aşa fel încât cei care sosesc pe aeroport să se simtă în siguranţă, indiferent că sunt cetăţeni români sau străini”,a spus ministrul de Interne, Mircea Duşa.

Ministrul a precizat că, pe lângă înfiinţarea acestui post de jandarmi, au fost suplimentate şi efectivele de pe aeroport ale Poliţiei Transporturi.

„Ministerul Administraţiei şi Internelor ia măsuri dure şi serioase legat de asigurarea ordinii şi disciplinei pe Aeroportul «Henri Coandă», principala poartă de intrare în ţară”, a mai spus Mircea Duşa, precizând că aceste măsuri au fost dispuse de el în urmă cu două săptămâni.

Ministrul Administraţiei şi Internelor a mai anunţat că este în pregătire o „hotărâre de guvern cu un plan de măsuri foarte amplu privind securitatea aeroportuară”.

La postul permanent de la Aeroportul Otopeni vor lucra 31 de jandarmi – patru ofiţeri şi 28 de subofiţeri care au fost redistribuiţi de la unităţi ale Jandarmeriei din Bucureşti. Aceştia vor asigura patrularea în zona interioară şi exterioară a aeroportului, 24 de ore din 24, urmând ca supravegherea să fie extinsă până la DN 1, potrivit lui Duşa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.