Află răspunsul: Redevine masca obligatorie?

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a recomandat populaţiei să poarte mască de protecţie în spaţiile închise aglomerate şi în mijloacele de transport pentru a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, însă consideră că o eventuală impunere a acestei măsuri nu va da rezultatele aşteptate.

„Ministerul Sănătăţii nu are la dispoziţie această pârghie (de impunere a obligativităţii măştii sanitare – n.r.). Aşa cum am mai afirmat, mai ales că este o perioadă extrem de călduroasă, este bine să existe o participare a populaţiei la acest efort de limitare a răspândirii. Ea se poate face printr-o măsură foarte simplă, prin utilizarea măştii în spaţiile închise aglomerate sau în mijloacele de transport în comun. Am văzut chiar exemple din partea unor persoane care s-au hotărât să le folosească. Cred că este un mesaj puternic, pentru ca oamenii să înţeleagă că, dacă se protejează pe ei, protejează şi pe ceilalţi. Trebuie să avem un anumit tip de solidaritate şi responsabilitate. Introducerea obligativităţii s-ar putea să nu dea rezultatele scontate dintr-un motiv foarte simplu – masca dacă este purtată incorect este inutilă. Important nu este doar să porţi masca, ci să o porţi corect. Este greu să stabileşti puncte de control din cinci în cinci metri ca să verifice cineva chestia asta”, a declarat Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă.

 Rafila a mai anunţat marţi că, în perioada următoare, vor fi deschise centre de vaccinare în unităţi sanitare, ca o măsură de pregătire a campaniei de imunizare din toamnă, când se aşteaptă un ser adaptat la noile variante ale tulpinii Omicron a SARS-CoV-2.

„În perioada următoare, vom pregăti legislaţia necesară pentru ca în unităţi sanitare, nu centrele acelea de vaccinare care au fost anterior, deci în unităţi sanitare să existe centre de vaccinare. Am dori să pregătim, şi asta este un lucru foarte important, campania din această toamnă, pentru că, dacă acum există un interes redus pentru vaccinare având în vedere specificul vaccinului, în toamnă, când vor deveni disponibile doze dintr-un vaccin adaptat, ne-am dori să fie cât mai mulţi concetăţeni care să se poată vaccina şi lucrul acesta trebuie facilitat”, a declarat Rafila, într-o conferinţă de presă.

El i-a încurajat pe medicii de familie să participe la campania de vaccinare anti-COVID, amintind de mărirea proporţiei de pierderi acceptabile la 50%.

Peste 12.000 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 7.398 mai multe faţă de ziua anterioară.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. Dacă în toamnă incepe altă campanie
    de vaccinare anticovid, când au avut ăia timp să facă un nou ser, când l-au testat și când l-au produs!! Noi suntem la sfârșitul lunii iulie..
    Ce inseamna toamnă pentru dvs?..
    Septembrie, octombrie, noiembrie când va începe vaccinarea?.

  2. Botnita pe bot este semnul umilintei si al obedientei si sa nu uiti ca e plandemie!

  3. Haloooo! De ce manipulati cetatenii speriindu-i? Nu are nicio legatura masca cu virusul! Nu are dreptul nimeni sa oblige! Sa recomande, da? Fiecare cetatean stie sa se protejeze singur! Apropo, de ce la recensamant au intrebat daca ai avut covid si daca te-ai vaccinat? De ce nu au intrebat si de cate ori faci sex cu partenera/ul noaptea sau nonstop?

  4. Nu mai ține, gunoaielor!
    Mai sunt cativa amețiți paranoici cu stratul de măști pe mecle, dar v-ati lins pe bot, ulciorul nu merge de multe ori la apa! S-a mai trezi lea, criminalilor!

  5. Daca purtam masca, putem umbla fara chiloti? Intreb pentru un prieten.

  6. Stiti deja ce urmeaza, looool. Serviti-va singuri si dati si la familie..

  7. Cedez dreptul meu de a purta mască , botoxatelor din politica românească. Sau poate nu de la operații estetice arată așa…

  8. Piperea președinte. Va fi interzis vaccinatul, masca, spălatul mâinilor, dezinfecția. Se vor ridica statui lui Victor Orban și se va relua finanțarea caietele de sarcini ale bine intenționatei idei a doamnei Udrea de deveni și Bucureștiul o Budapesta a băilor termale.

  9. Păi, guvernul să ordone polițiștilor să amendeze populația care nu poartă mască pentru că tocmai s-a început tragerea la răspundere a polițiștilor care au amendat „neconstituțional” cetățenii pentru lipsa măștii. Și unii dintre ei vor avea de plătit niște bani pentru asta. Sunt sigur că polițiștii se vor îngrămădi la amendarea populației.

  10. Bre,asta imi aduse aminte cand daduse prima oara purtare obligatorie la masca…Eram pe o plaja de facem nudism cand doi meleteni tup-hop la spavarachele mieu…Masca ? Unde e masca?? Ei poftim ,stateam gol pusca cu cocoselul in vant si pe ei ai frecau grija de masca.Apei am tot incercat explicativa ca mascuta e aricol vestimentar,drepturile nudismului,ca nu e picior de virusache pe jiu-imprejiur ..da ti-ai gasit ? Masca? Unde e masca ? Meleteni rumanachi ce sa ceri,n-aveai cu cine purta o discutie civilizata.Ghi-ni-on.

  11. Conform celui mai recent studiu din Austria masca NU stopeaza trasmiterea si nici infectarea. In tarile in care s-a renuntat la masca destul de repede (Suedia, Olanda, Norvegia) s-a observat ca rata de infectare si transmitere a fost sub cea a tarilor in care purtatul mastii (in special FPP2) a fost obligatoriu. Purtatul masti nici de faimoasa OMS n-a fost recomandat, dar lobbysti si in special POLITICUL au impus masura prosteasca, dar teribil de banoasa pentru cei alesi.

  12. Aha, au intrat in panica holocaustizatorii de la OMS ca refuza romanasii sa se lase vaccinati, exterminati !

  13. Cica masca protejeaza, cand vrusul era slab ca puetere din infectare si lumea statea cuminte ori cu masca ori in casa erau zecemii de cazuri pe zi, acum cand sta fara masca si se plimba linistita sunt tot acelasi numar de infectari. Deci unde este efectul mastii ????

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.