Președintele Agent Green de România, minciuni desfiinţate în instanţă

Gabriel Păun, preşedintele Agent Green România, s-a dat victima unei tentative de omor şi a pretins daune materiale şi morale în sumă de 234.000 de euro. Instanţa a stabilit că nu există daune materiale în cauză, iar reparaţia morală nu face mai mult de 7.000 de lei, obligându-l pe Păun să plătească 2.500 lei cheltuieli de judecată.

Timp de aproape zece ani, propaganda ONG-gistă a dus o campanie mizerabilă de denigrare şi linşaj împotriva tuturor celor (puţini, de altfel) care au îndrăznit să prezinte faptele aşa cum s-au întâmplat în realitate în cazul atentatului de pe Râul Alb. Scandalul a fost o manipulare de manual a opiniei publice prin care câțiva așa-ziși apărători ai planetei au stors de lacrimi emoția colectivă ca să acopere o crimă.

Scandalul de pe Râul Alb

Evenimentul s-a produs în data de 24 mai 2015, la Coroiești, un sat de la poalele Retezatului, județul Hunedoara. Atunci, un „activist” a trecut cu jeepul peste un om, târându-și victima pe capotă și pe sub mașină pe o distanță de peste 13 metri, filmând fapta și accelerând „cu sânge rece” în momentul în care aceasta încerca să se salveze. Povestea a rulat, mincinos, pe aproape toate televiziunile din cauza unor filmulețe difuzate după ce au fost editate în prealabil. Manipularea a prins și din cauza intervenției premierului de atunci – Victor Ponta, care „condamna cu fermitate” acțiunea criminală îndreptată asupra unor apărători de mediu. Victimele deveniseră călăi, înainte de a începe ancheta oficială.

Aşa-zisul „activist” Andrioni Alin a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Seninţa a fost pronunţată în data de 28 martie 2023, după aproape opt ani de la comiterea faptei şi cu două luni înainte să intervină prescripţia. Infractorul a dispărut fără urmă cu puţin înainte de a fi condamnat şi a fost dat în urmărire general de Poliţia Româna. Timp de două luni, el s-a ascuns în localitatea de domiciliu din comuna Densuş, judeţul Hunedoara. Din ascunzătoarea sa, infractorul a continuat să manipuleze opinia publică cu postări pe reţelele de socializare şi intervenţii în presă, participând la o emisiune tv în direct prin telefon, timp de o oră. A fost prins şi încarcerat pe data de 31 mai.

Atentatul de la Râul Alb (XXIII)– Micii dumnezei din Justiţie

Pe de altă parte, Gabriel Păun, președintele Agent Green de România, a continuat să lanseze public minciuni, insulte și amenințări, pretinzând că el este, de fapt, victima tentativei de omor. El  s-a dat victima unei tentative de omor şi a pretins daune de 234.000 de euro. Magistrații din Alba Iulia au luat însă o decizie pe care Păun nu o aștepta.

Citeste decizia integral pe Cotidianul de Hunedoara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

3 Comentarii

  1. De ce aceste cuiburi de paraziti sub acoperire zis i ONG, sunt subventionati din taxe?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.