Morți, amenzi și foc de armă la alegeri

Incidente macabre în ziua votării. La o secție din sectorul 3 al Capitalei un bătrân și-a pierdut viața.

Procesul de votare a fost întrerupt, duminică, la Secţia nr. 643 din Capitală, după ce o persoană care s-a prezentat la urne a decedat, a declarat, presei purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti nr. 42, Mariana Stancu-Ţipişcă.

Potrivit acesteia, s-a sunat la 112, urmând ca Serviciul Omoruri să efectueze cercetarea în cauză. Potrivit televiziunilor, bărbatului i s-a făcut rău chiar în timp ce se afla în cabina de vot.

Este a doua persoană care și-a pierdut viața duminică în secția de votare duminică. Un bărbat de 81 de ani a murit duminică, în curtea unei secții de votare din județul Argeș. Incidentul s-a produs în localitatea argeșeană Teiu. Medicii de pe ambulanță au încercat să îl resusciteze, dar nu au avut succes.

Cât despre alte incidente, iată ce spune MAI, prin purtătorul de cuvânt Monica Dajbog

MAI, la ora 18.00

„De la începerea procesului de votare până în acest moment au fost înregistrate 188 de sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale.  În urma verificărilor efectuate până la această oră, 57 de sesizări nu s-au confirmat.

Au fost sesizate 26 de infracțiuni care au legătură cu procesul electoral.

De asemenea, au fost aplicate 33 de  amenzi în valoare de peste 120 de mii de lei și 24 de avertismente scrise.

Câteva exemple relevante:

Într-o localitate din Vaslui, polițiștii fac cercetări după ce au fost sesizați prin 112 că reprezentanții unui partid politic transportă alegători la secția de votare.

Polițiștii din Buzău efectuează  cercetări cu privire la un bărbat care după ce a votat la o secție din municipiul Buzău, a încercat să voteze încă o dată la o altă secție.

Polițiștii din județul Giurgiu au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei pentru continuarea campaniei electorale.

La o secție de votare din Cluj-Napoca, un cetățean  a  votat deși nu avea acest drept. Se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot.

Sunt în cercetare, de asemenea, mai multe sesizări de la cetățeni care susțin că nu au fost lăsați să voteze deși aveau acest drept.

Poliția Municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost sesizată de vicepreședintele unei secții de votare, cu privire la faptul că, un cetățean ar avea asupra sa mai multe buletine de vot.

În urma verificărilor efectuate, asupra alegătorului au fost găsite 3 buletine de vot, care au fost înmânate din greșeală de un membru al secției de votare. Drept urmare, unul dintre buletinele de vot a fost anulat de comisie.

În Argeș, un bărbat a fost amendat cu 600 de lei după ce și-a fotografiat buletinul de vot și l-a diseminat pe un grup privat.

La o secție din Roman, membrii comisiei au sesizat jandarmul care asigura măsurile de ordine cu privire la faptul că la un bar din apropierea secției se comercializează băuturi alcoolice. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că aspectele sesizate se confirmă, barmanul fiind sancționat contravențional.

La o secție de votare din județul Olt, procesul de vot a fost întrerupt pentru 20 de minute după ce s-a sesizat faptul că lipsește o ștampilă de vot.

La o secție de votare din Alba, s-a dispus înlocuirea președintelui biroului electoral după ce acesta a primit rezultat pozitiv la testul de COVID—19.

Pentru protejarea alegătorilor și a celorlalți participanți la procesul electoral, s-a procedat la dezinfectarea secției de votare. Procesul de vot nu a fost afectat.

Așa cum știți, pentru a veni în sprijinul alegătorilor, ieri și în cursul zilei de astăzi serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor au avut program de lucru cu publicul. Astfel , la nivel național, în cele două zile, au fost eliberate peste 11.000 de cărți de identitate și cărți de identitate provizorii.

În ceea ce privește persoanele aflate în centrele de reținere și arestare preventivă, 416 dintre acestea au depus cerere pentru a vota la aceste alegeri, iar 398 au votat până la acest moment”.

MAI, la ora 15.00

„Până la acest moment, au fost înregistrate 101 sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În fiecare caz, au fost demarate imediat cercetări. Până acum, 30 nu s-au confirmat.

Se efectuează cercetări cu privire la 10 infracțiuni electorale.

De asemenea, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale:  11 avertismente scrise și amenzi în valoare de 85.000 de lei.

Permiteți-mi să prezint câteva exemple relevante.

Polițiștii din Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că primarul unei localități distribuie diverse pachete cetățenilor. Se efectuează  cercetări.

La rândul lor, polițiștii din Cluj efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot față de două persoane care au votat fără a avea acest drept.

Cu privire la aspectele semnalate la un post de televiziune referitoare la faptul că, la trei secții de vot din Capitală, ar fi procese verbale semnate în alb, vă pot preciza că, la acest moment, polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea stării de fapt.

În județul Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din județul Hunedoara cu privire la faptul că nu a fost lăsat să voteze la o secție de votare din municipiul Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul respectiv nu avea reședință și deci nici drept de vot în județul Bistrița-Năsăud. A fost sancționat cu avertisment scris, pentru alertarea falsă a autorităților.

Președintele unei secții de votare din județul Suceava a sesizat poliția cu privire la faptul că un alegător nu s-a conformat dispozițiilor sale cu privire menținerea ordinii în localul de vot, l-a bruscat și a adresat injurii membrilor comisiei de votare. Alegătorul a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.500 de lei.

În zona unui local de vot din București, o persoană a tulburat ordinea publică, dându-și jos și masca de protecție. Persoana în cauză a fost amendată cu 500 de lei pentru nepurtarea măștii și cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice.

Tot în municipiul București, în urma unei sesizări în care se semnala că în proximitatea unor secții de votare din sectorul 2, este parcat un autoturism care are afișată sigla unui partid politic, polițiștii au stabilit că autoturismul avea pe interior, în loc vizibil, sigla partidului politic respectiv. Posesorul autoturismului a fost identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.500 de lei.

La nivel național au fost înregistrate mai multe sesizări de continuare a propagandei electorale prin intermediul rețelelor de socializare. Vă reamintesc că pentru această faptă se poate aplica o amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.

O persoană din localitatea Pașcani a intrat cu materiale electorale în sediul unei secții de votare fiind sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei pentru continuarea propagandei electorale și cu 2.500 de lei pentru că nu a respectat măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Un bărbat din jud. Vâlcea a fost amendat cu 3.500 de lei  pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și nerespectarea măsurilor sanitare de protecție individuală. Bărbatul s-a prezentat la secția de votare fără a purta mască de protecție, iar în momentul în care i-a fost oferită una la intrarea în secție a devenit recalcitrant și a tulburat ordinea și liniștea publică.

Au fost și trei situații în care alegătorii și-au fotografiat buletinul de vot în cabina de votare. Toți trei au fost sancționați.

În județul Prahova, la secția de votare din localitatea Malu Roșu s-a produs un incendiu la coșul de fum. Procesul de votare a fost suspendat temporar pentru a permite pompierilor să intervină, dar apoi a fost reluat fără probleme.

Pentru desfășurarea în condiții optime a procesului electoral, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a pus la dispoziția unei secții de votare din localitatea Florinta un generator până la remedierea defecțiunilor apărute la sistemul de alimentare cu energie electrică.

Din păcate, au fost înregistrate și două decese și 8 cazuri medicale, două dintre persoane având nevoie de îngrijiri medicale la spital.

MAI, la ora 12.00 despre incidentele la vot 

”Au fost înregistrate 29 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. Ca urmare a verificărilor efectuate până la acest moment, 10 sesizări nu se confirmă.

Până la această oră, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale dintre care amenzi în valoare de 15.000 de lei și 2 avertismente scrise.

Au fost sesizate și 5 fapte de natură penală.

În Dâmbovița a fost înregistrată o sesizare cu privire la o posibilă infracțiune de corupere a alegătorilor cu alimente. Se fac verificări.

În județul Maramureș, polițiștii cercetează un bărbat care s-a prezentat pentru a vota, deși și-a pierdut cetățenia română în urmă cu 25 de ani și nu mai avea drept de vot.

Polițiștii din județul Brăila au fost sesizați de către primarul unei localități cu privire la faptul că un bărbat ar transporta persoane într-o altă localitate pentru a vota pe listele suplimentare, oferindu-le bani în acest sens. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

Într-o secție de votare dintr-o comună din județul Giurgiu, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, a fost sesizat faptul că în secția respectivă votează câte 3 persoane în același timp, în aceeași cabină de vot. Polițiștii efectuează verificări cu privire la cele semnalate.

Vicepreședintele unei secții de votare, de pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, a sesizat faptul că, în fața locației de votare s-ar afla 50 de cetățeni care ar fi fost plătiți, de anumite formațiuni politice, să își exercite dreptul la vot. Se efectuează verificări.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 4.500 de lei pentru continuarea propagandei electorale, de către un candidat la alegeri.

La o secție de votare din București, procesul electoral a fost suspendat temporar după ce un membru al biroului electoral, reprezentant al unui partid politic, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Bărbatul făcuse testul ieri și a primit azi rezultatul.

Polițiștii argeșeni au fost sesizați prin 112 despre faptul că un viceprimar transportă, cu autoturismul, oameni la vot. La fața locului au constatat însă că cele semnalate nu se confirmă, întrucât cel în cauză transporta 2 persoane, care îi erau și rude, cu dificultăți locomotorii, la solicitarea acestora, fără a le influența opțiunea de vot.

În municipiul București, mai mulți cetățeni au reclamat că în apropierea localului de vot este parcat un autoturism care are afișată sigla unui partid politic. A fost trimisă grupa operativă la fața locului, pentru efectuarea de verificări.

Au fost înregistrate și cazuri medicale și din păcate un deces. La o secție de  votare din localitatea Teiu, județul Argeș, un bărbat, în vârstă de 80 ani, a leșinat în curtea secției de votare. La sosirea echipajelor de intervenție acesta era în stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor echipei medicale, a fost declarat decedat.

MAI, la ora 9.30 despre incidentele la vot

”Până la acest moment au fost sesizate câteva incidente, dar care nu au afectat desfășurarea votului.

În municipiul București un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgență  după ce a sunat la 112 pentru a reclama faptul că o altă persoană nu purta mască de protecție. De fapt, în urma verificărilor, s-a constatat că aspectele reclamate nu se confirmă.

Tot la nivelul Capitalei, 3 membri ai birourilor electorale de la secții diferite au avut nevoie de îngrijiri medicale: doi pentru lipotimii și al treilea pentru că s-a tăiat cu caterul la mână. Persoanele sunt conștiente și au fost asistate medical la fața locului.

La o secție de votare din municipiul Brăila, o persoană a reclamat faptul că a primit un buletin care avea aplicată ștampila de vot. La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare pentru efectuarea de verificări.

Un polițist din jud. Gorj a raportat faptul că după preluarea pazei unei secții de votare, aflându-se singur într-o încăpere a imobilului, alta decât cea în care este amplasată secția de votare, a executat în mod accidental un foc de armă. Incidentul s-a produs înainte de deschiderea secției de vot. Nu au rezultat decât pagube materiale.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul IPJ pentru a efectua verificări cu privire la acest incident.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Dajbog(ce nume o fi asta?)numai prepestenii ne aduci cu fiecare aparitie pe sticla.Oare nu ar fi bine sa taci,daca nu esti capabila de ceva pozitiv.Ca si asa informatiile /spiciul tau nu intereseaza pe nimeni sanatos la mansarda.

  2. De ce nu se scrie a cui sigla de partid era pe masina si cine a incercat sa cumpere voturi, care partid?! Asta nu e o stire completa, acopera pe cineva!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.