Disperare? A apărut un nou scenariu pentru alegerile prezidențiale

Pentru prima oară, liderul liberalilor Nicolae Ciucă nu exclude un candidat comun PNL-PSD la prezidențiale.

Ciucă a declarat, luni, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că, în ceea ce privește posibilitatea unui candidat comun cu PSD la alegerile prezidențiale, „e cât se poate de onest față de electorat să vedem care sunt rezultatele alegerilor locale și europarlamentare, să vedem care este profilarea din punct de vedere a perspectivei în percepția cetățenilor români”. Dar tot el spune că PNL „nu poate să se dea la o parte și să nu aibă un candidat”.

„Este o întrebare la care am răspuns și consider că e cât se poate de onest față de electorat să vedem care sunt rezultatele alegerilor locale și europarlamentare, să vedem care este profilarea din punct de vedere a perspectivei în percepția cetățenilor români. Funcția de președinte al țării nu se negociază între două partide, cu atât mai puțin între câțiva oameni. Este o funcție care e cea mai importantă pentru cetățenii României. Cetățenii trebuie să aleagă persoana care va ocupa acea funcție. Ce pot să vă spun e dacă ne uităm un pic în istorie, PNL anul acesta în mai va sărbători 149 de ani de existență și de-a lungul timpului a avut o contribuție esențială în evoluția noastră ca națiune. Nu poate să se dea la o parte și să nu aibă un candidat la alegerile prezidențiale. PNL a avut de-a lungul istoriei curajul să-și asume aceste momente importante ale națiunii române. Nu văd de ce acum…cine știe ce ar putea să apară care să schimbe fundamental această opțiune și atitudine a noastră. Este o perspectivă care trebuie să țină cont de o schimbare fundamentală, de 180 de grade a actualului context prin care PNL să fie determinat să nu aibă candidat la prezidențiale”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă este adevărată informația că Marcel Ciolacu face presiuni pentru a avea un candidat comun, Ciucă a declarat: „În interiorul unei coaliții de guvernare există discuții. Presiunile, de fiecare dată, se rezolvă și scad pe timpul negocierilor, a argumentelor pe care le aducem fiecare. Ne dorim ca în coaliție să avem propria identitate într-un construct politic ce și-a asumat responsabilitatea stabilității țării”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

18 Comentarii

  1. CE CONTEAZA, CINE V-A FI PRESEDINTE ..?! HOTII VOR PUNE INCA O DATA UN OM DE PAIE , CARE SA LE CANTE-N STRUNA , FARA PUTERE , ASA CUM AU FOST PREDECESORII..! TRIST , ESTE FAPTUL CA GUNOAIE CA ‘R BOGDAN VA AJUNGE DIN NOU PE LISTE , IAR LUMEA ” ENTUZIASTA ” SI IN EXTAZ I-L VA REALEGE SA NE ” REPREZINTE ”..!

  2. Asta dupa ce veti da socoteala pana la ultimul pentru toate crimele pe care le-ati comis si continuati sa le comiteti in numele „dezvoltarii”. Praful si pulberea sa se aleaga de voi si „stabilitatea” voastra.

  3. Lumea entuziasta ar face bine sa se pregateasca sa puna mana pe sape ca sa nu crape de foame, ca asta o sa faca in curand, in loc sa se joace de-a alegatorii. A cam trecut vremea jocului de-a „democratia”. Vine pedeapsa pentru ca au dat atatia zeci de ani putere de semizei unor criminali.

  4. De ce să ne mai complicăm cu alegerile, oricum STS-ul și cei care ar trebui să garanteze corectitudinea procesului electoral au grijă „ca din urnă să iasă cine trebuie” ? Ion ne poate spune cine sunt aleșii.

  5. „onest fata de electorat”… Ce cuvinte frumoase foloseste Ciuca. Nu va mai osteniti. Guvernatorul coloniei este pus de stapani dintre cele mai destoinice slugi. Restul e can can.

  6. Și candidatul comun ce le va fi pus în brațe de „partenerul strategic”, aka America stăpânul coloniei eșuate este…Kovesi 😆😆😆
    Atunci putem spune că este sfârșitul acestei colonii eșuate și că iobăgeii complexați de Occident își vor semna condamnarea definitivă cu mânuța lor, adică prin vot.

  7. Corect: DISPERARE! Citez „propria identitate într-un construct politic ce și-a asumat responsabilitatea” PNL, este direct la containerul istoriei politice al României! După care, resetarea legislației total și a tuturor nemerniciilor avizate în defavoarea țării și a cetățenilor. Abia atunci veți avea propria identitate!

  8. In loc de „alegeri” prezidentiale, poate ar trebui angajati niste meseriasi de la Oscar sa faca un show la TV in care o vedeta binecunoscuta sa citeasca: And the winner is…conform plicului cu sigiliul clantei de la Embassy! Ca sa nu mai facem atatea drumuri.

  9. Ciucă „ăă” spune atât de multe prostii în câteva fraze, că trebuie să apelezi la vomitive. Cât de jos a putut ajunge Partidul Nenațional și așa- zis Liberal… Mai degrabă ar trebui să -si schimbe numele în PPP, Partidul Păcălicilor și Penibililor.

  10. Astia sint ca oltenii in armata (sint oltean), fiecare vrea sa fie sergent, si in plus unicul ! … „Domne … sa fie candidat unic, da’ ala sa fiu EU !” … Solutia e simpla : ora 5 dimineata, parcul Herastrau, doi martori. Ciuca si Ciolacu, fiecare inarmat cu un pistol din alea din secolul XVIII, care se incarca pe teava. Cei doi spate in spate, cite 15 pasi fiecare, dupa care : „Intoarceti-va ! Tintiti ! FOC !” Si sper sa tinteasca bine amindoi, sa scapam de doua „personalitati de neinlocuit” ! …

  11. NU O SĂ VĂ ALEAGĂ NIMENI, nu pricepeți ? Eventual o să furați alegerile , doar de asta sunteți capabili.Sunteți niște hoți de buzunare cu pretenții de politicieni. Acăsică pă la voi , ne-au ajuns 34 de ani de minciuni și furturi ! Să vină alții , vom încerca altceva de data asta.

  12. Doar daca se vor ruga de Geoana sa accepte aceasta candidatura comuna pot castiga. Altfel nu au nici o sansa in fata lui Sosoaca si a lui Simion.

  13. pe-ce-re reloaded. dictatura maoista se ridica pe somnul de moarte a canapelishtilor….

  14. Ultimul ok, decisiv, pentru presedinte va fi dat de cei mari din umbra. Putintica rabdare !

  15. Adica noua USL vrea sa bata din primul tur ! Ceilalti au inghetat, deja. Doar niste inTarziati la politica credeau ca romanii permit ascensiunea legionarilor la conducere. Romanii au invatat de la tara-sora, Franta.

  16. „PNL anul acesta în mai va sărbători 149 de ani de existență”????? PNL-ul lui Basescu, Orban, Catzu, Ciuca si Johannis are ceva in comun cu PNL-ul Bratienilor numai daca eu sunt bunicul lui Robinette Biden! Si zau ca nu sunt! :-)) Cred ca bietii Bratieni se rotesc ca turbinele in cavourile lor de la Florica, incat, daca prefecta (desigur PNL-lista) a Argesului nu are tine ascuns acest fapt cu toate mijloacele, s-ar putea aproviziona cu energie electrica tot Pitestiul asa de desindustrializat cum a ajuns!

  17. La gunoi cu psd și pnl, partide de borfași! În frunte cu Ohahahan! AUR vă mănâncă fripți!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.