Alertă cu bombă la Tribunalul București

UPDATE Ameninţarea cu bombă de la Tribunalul Bucureşti s-a dovedit a fi una falsă. Preşedinta instanţei, judecătoarea Laura Radu, a anunţat că încă nu a fost identificat autorul alertei, dar a subliniat că activitatea instanței a fost foarte afectată.

UPDATE Alertă cu bombă, vineri dimineață, la Tribunalul București.

Polițiștii au deviat traficul în zona Tribunalului București, au delimitat zona și au interzis accesul, după amenințarea cu bombă de vineri dimineața.

Poliția Capitalei a transmis că Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată, vineri, în jurul orei 10.00, direct, de către jandarmii care fac paza sediul Tribunalului București, că „a fost recepționată o informare cu privire la faptul că în sediul instituției este amplasat un dispozitiv cu potențial exploziv”.

„La fața locului au fost aplicate măsurile din competență, devierea traficului rutier în zonă, delimitarea și interzicerea accesului în zonă. Persoanele din clădire au fost evacuate”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Spațiul este verificat de către specialiști pirotehniști.

Ședințele de judecată au fost întrerupte și toată lumea a ieșit din clădire.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Securistii astia sunt atit de prosti ca inventeaza numai prostii de nivelul lor de pregatire ca sa iasa in evidenta!

  2. Zic si eu: de ce n-ati deviat cladirea ca sa ramana bomba fara un acopris deasupra capului.
    Ps. Ati evacuat si judecatorii securisti sub scoperire sau i-ati insarcinat sa caute bomba cu prostie intarzaita?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.