Alertă de Salmonella: Carne de pui infestată în hipermarketuri

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de peste 45.000 de lei şi au oprit temporar de la comercializare mai multe loturi de produse din carne de pui în care a fost confirmată prezenţa bacteriei Salmonella, în urma unor controale realizate în magazine, la nivel naţional.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), angajaţii instituţiei se află în plină campanie de verificare a tuturor produselor din carne de pui aflate la vânzare în magazinele din România. În urma acţiunilor de control desfăşurate, în ceea ce priveşte carnea de pui clasică, comercializată în ţară, au fost prelevate probe care au fost trimise la laboratoarele de analiză autorizate, în domeniu, de pe teritoriul României.

O primă parte a rezultatelor acestor analize relevă următoarele aspecte: probele prelevate în judeţul Vrancea, la organe de pui de la Agricola Internaţional, comercializate în magazinul Lidl din Focşani, au fost confirmate cu Salmonella Infantis; probe prelevate în depozitul Penny din comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, din pui şi organe de pui marca „Hanul Boieresc”, produse de Vanbet, au fost confirmate cu Salmonella Infantis şi Salmonella Enteritidis; probe prelevate în magazinul Penny Colentina, din sectorul 2 al Capitalei, din pui marca „Hanul Boieresc”, produse de Vanbet, au fost confirmate cu Salmonella Infantis şi Salmonella Enteritidis; probe prelevate în magazinul Penny Bucureştii Noi, din sectorul 1 al Capitalei, din pui marca „Hanul Boieresc”, au fost confirmate cu Salmonella; probe prelevate în magazinul Metro Băneasa, din sectorul 1 al Capitalei, din carne de pui marca „Coco Rico”, produsă de Aaylex, au fost confirmate cu Salmonella; probe prelevate în magazinul Metro Băneasa, din sectorul 1 al Capitalei, din carne de pui, produsă de Agricola Internaţional, au fost confirmate cu Salmonella.

ANPC precizează că, în cazul identificării Salmonella spp. drept criteriu de siguranţă a alimentelor în probele de alimente de origine animală, conform legislaţiei europene, vor fi aplicate o serie de măsuri. Astfel, în cazul depistării Salmonella spp., în probele recoltate conform Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005, cu amendamentele ulterioare, din produsele de origine animală şi Salmonella enteritidis şi/sau Salmonella typhimurium, în probele de carne proaspătă de pasăre, care se regăsesc la nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul, acestea sunt declarate improprii consumului uman, sunt reţinute oficial şi retrase de la consumul uman.

În cazul depistării de Salmonella enteritidis şi/sau Salmonella typhimurium în probele de carne proaspătă de pasăre şi de Salmonella spp. (toate tipurile de Salmonella), în alte probe de produse de origine animală, recoltate conform Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005, cu amendamentele ulterioare, din loturi de carne proaspătă de pasăre, respectiv produse de origine animală, care nu au fost livrate către unităţile de vânzare cu amănuntul, cu excepţia depozitelor alimentare, acestea nu vor fi destinate comercializării către consumatorul final decât după ce au fost supuse unui tratament termic care să asigure eliminarea acestui risc, într-o unitate de procesare autorizată sanitar-veterinar, urmată de efectuarea unui control microbiologic pentru fiecare lot de fabricaţie, care să ateste că lotul este corespunzător microbiologic, atunci când nu există garanţii suficiente că tratamentul termic a eliminat pericolul.

„Regulamentele Europene nr. 178/2002, 853/2004, 625/2017, 2073/2005, care legiferează domeniul siguranţei alimentare, de la furajare, până la produs finit, menţionează că identificarea microbiologică a Salmonelei spp. în carnea proaspătă de pasăre/produse din carne proaspătă de pasăre este neconformă, fiind un indicator al lipsei siguranţei alimentare şi implică măsuri corective conform legislaţiei specifice. Prevederile legislative prezentate sunt armonizate în legislaţia naţională de către Autoritatea Sanitară Veterinară şi de Siguranţă Alimentară, care are în atribuţii aplicarea acestora şi care a fost informată atât de laboratoarele care au depistat bacteria Salmonella la probele prezentate de către ANPC, cât şi de instituţia noastră, direct”, a subliniat ANPC.

Ca urmare a prelevării de probe la produsele suspicionate a fi infectate, comisarii ANPC au aplicat, până în acest moment, amenzi contravenţionale în valoare de peste 45.000 lei şi au oprit temporar de la comercializare loturile de produse cu probleme, aflate în spaţiile verificate. Ulterior primirii rezultatelor, cele confirmate au fost direcţionate către distrugere.

„ANPC va continua verificările şi în perioada următoare şi, pe măsură ce rezultatele de laborator vor fi disponibile, vom reveni cu informaţiile necesare”, dau asigurări reprezentanţii instituţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

4 Comentarii

  1. Vorbim de hipermarketurile pe care CIOLACU si PSD nu vor sa le inchida pe perioada repaosului saptamanal. Toata otrava din alimentatia romanilor vine prin aceste afceri ale mafiotilor straini in cardasie cu cei supusi securitatii interne. Ciolacu executa ordinele securistilor. Dupa ce ca vopsesc puii ii mai vand si infestati

  2. Oameni buni, aceasta firma „Hanul Boieresc”, produse de Vanbet, nu cumva e firma din Vaslui, firma care umbla politicianul vasluian pe la tv cu ea in gura negând că nu are nicio legătură cu firma? Cine se scuză se acuza cu tărie în implicații grave. De ce îi lasă să funcționeze, mai ales că de ani buni pare că sunt infracțiuni grave în firma respectiva?! Oricum, politicianul cu legături in firme se implica in punerea pe rol a altei firme pentru a continua afacerile și avem enorm de multe exemple.

  3. Otrava pentru populatie, cat cuprinde. Acum ai inteles, gustere, de ce ti-au facut porcii ciuma si gainile gripa aviara? Ca sa mananci gunoaie de la stapanii banului din pix…
    Se numeste democratie si e cel mai bun sistem din lume; atat de bun incat merita sa-i bombardezi pe aia care nu sunt democrati.

  4. salmoneLla se ia in fiecare vara si asa cum intra in corp asa iese. organismul capata IMUNITATE. se manifesta prin dureri intestinale si alte efecte si ceva febra. salmonella se ia oricand din apa si orice fructa sau leguma nespalata! interesant ca nu vorbiti despre vopselele otravitoare de pe fructe si legume, pe care le cumparati de la piata si din „market”! „inspectorii” IPOCRITI, EXECUTA COMENZI POLITRUCE ASUPRA ANUMITOR FIRME INCOMODE SECURISTILOR. cam atat. salmonella se ia ca si legionella, daca este frig in casa si apa calaie la dus. legionella bacterie letala in comparatia cu penibila sallmonela. treziti-va bhai! gatiti carnea BINE SI SUFICIENT. NU MANCATI IN LOCURI DUBIOASE. ramaneti la carnea de porc (mai putin, dar mai sanatos – PUIUL ESTE OTRAVA! este vaccinat cu m-arn!) – ESTE CEL MAI PUTIN OTRAVITA DE BIGPHARMA! hai cu cenzura neamule!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.