Alexandru Vişinescu cere anularea condamnării

Update: Instanţa supremă a respins, luni, contestaţia în anulare formulată de torţionarul Alexandru Vişinescu.

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă condamnat definitiv, cere anularea pedepsei de 20 de ani, motivând că faptele s-au prescris. Instanţa supremă urmează să decidă asupra admisibilităţii solicitării.

„Considerăm că decizia ÎCCJ este esenţial nelegală, având în vedere că, în realitate, pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului Vişinescu Alexandru a intervenit prescripţia răspunderii penale încă de la data de 12.04.1978, singura soluţie ce putea fi pronunţată de instanţe fiind aceea a încetării procesului penal. Doar şi numai de dragul retoricii si trebuie să observăm că, în cauza privind pe inculpatul Vişinescu Alexandru, justiţia s-a aflat permanent într-o stare „letargică” timp de 50 de ani, după care, trezindu-se brusc, a încercat probabil „să mai recupereze ce se poate recupera”, dispunând condamnarea acestui inculpat pentru fapte deja prescrise. La dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că organele fostului partid comunist ar fi făcut presiuni de orice fel, de natură a împiedica organele judiciare (în mod continuu, în perioada 1963-1989) să se sesizeze, să efectueze cercetări, eventual să îl trimită în judecată şi să îl condamne pe inculpatul Vişinescu. (…) Din analiza documentelor invocate de cele două instanţe rezultă că intervenţia organelor „de partid” a fost una punctuală, în 1968, si a fost făcută din iniţiativa strict personală a prim-ministrului de atunci, Ion Gheorghe Maurer, intervenţia respectivă fiind in scopul de „a proteja” o cu totul alta persoana decât cea a inculpatului Visinescu”, se arată în cererea înaintată judecătorilor, potrivit Mediafax.

Alexandru Vişinescu a fost adus luni din penitenciar la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pentru a îşi susţine solicitarea. Rudele victimelor de la Râmnicu Sărat sunt revoltate de susţinerile din documentul prin care se cere anularea condamnării şi de argumentele prezentate de apărătorului lui Vişinescu în sala de judecată.

„În sala de judecată a apelat la mila judecătorului, dar el niciodată nu şi-a recunoscut faptele şi niciodată nu a arătat nici cea mai mică urmă de regret. Felul în care argumentează doamna avocat este chiar jignitor pentru victimele lui Vişinescu. Şi victimele lui Vişinesu nu sunt doar victime. Sunt eroi ai neamului românesc. Gândiţi-vă la Ion Mihalache. Adică îl compară pe Vişinescu cu Ion Mihalache”, spune Anca Cernea, fiica lui Ioan Bărbuş, deţinut decedat la Râmnicu Sărat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.