Reintroducerea voucherelor pentru vacanță este bine văzută de organizațiile din industria ospitalității, care recomandă o formulă îmbunătățită. Touroperatorii spun că acestea ar trebui să fie introduse pe termen de minim 5 ani.
Cele 24 de organizații care acoperă tot spectrul industriei ospitalității, reunite sub numele Alianța pentru Turism (APT), precum și alte organizații sindicale și patronale care reprezintă toate domeniile economiei naționale susțin importanța majoră a reintroducerii voucherelor de vacanță începând cu 2022.
APT, alături de celelalte organizații sindicale și patronale, spune că este foarte bună reintroducerea voucherelor de vacanță pentru toate categoriile de angajați începând cu 2022 si propun guvernului o formulă îmbunătățită.
„În condițiile actualei crize severe de personal, voucherele de vacanță reprezintă un factor de motivare puternic pentru angajații din domeniul public și privat. Deși s-a creat falsa percepție că angajații din sectorul privat nu pot beneficia de voucherele de vacanță, cifrele dovedesc contrariul, indicând interesul în creștere al angajatorilor privați pentru această formă de incentivare. De exemplu, de la începutul anului până la 30 septembrie 2021, sectorul privat a alocat angajaților vouchere de vacanță în valoare de peste 52 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 17% din valoarea totală a voucherelor emise în anul precedent. Creșterea motivației și eficienței angajaților, refacerea energiei fizice și intelectuale a acestora constituie o parte dintre beneficiile aduse forței de muncă”, transmit, luni, reprezentanții ANT.
De asemenea, potrivit ANT, voucherele de vacanță au contribuit esențial la îmbunătățirea fiscalizării sectorului turistic, prin creșterea accelerată a numărului de structuri turistice clasificate, garantând colectarea de taxe și impozite la bugetul public.
În doar 11 ani, mai precis în perioada 2010 – 2021, acestea au determinat creșterea cu 326% a numărului unităților de turism clasificate precum și dublarea locurilor de cazare.
Mai precis, în octombrie 2010, potrivit ministerului de resort, existau 5458 de unități de cazare care totalizau 255.623 de locuri, iar în noiembrie 2021, cifra a ajuns la 17.800 de unități de cazare, respectiv 523.177 de locuri. Investițiile stimulate de proiectul vouchere de vacanță au însemnat atât edificarea de noi unități de cazare, cât și modernizarea unora rămase într-o stare necorespunzătoare de zeci de ani, apariția de centre de sănătate de 4 și 5 stele în stațiuni balneare, dar și construirea de piscine, centre spa, restaurante moderne și alte facilități orientate spre turism sustenabil și management digitalizat.
Un alt beneficiu important al voucherelor de vacanță este acela că pot sprijini esențial comunitățile locale, potrivit ANT. Rezultatul va determina dezvoltarea turismului sustenabil în particular și a economiei locale în general, ca urmare a generării creșterii activității în sectoare conexe.
„Voucherele de vacanță pot fi utilizate doar pentru servicii turistice în România, stimulând dezvoltarea turismului intern și sprijinind balanța de plăți a României. Firește, acordarea acestora implică facilități fiscale pentru angajatori. Voucherele sunt incluse într-un sistem electronic, iar plățile sunt simple, rapide și în siguranță, la POS sau online”, mai arată ANT.
Și alte țări europene, precum Franța, Ungaria, Lituania și Cehia au astfel de stimulente. O mențiune în plus o constituie Polonia, cu un sistem care oferă stimulente pentru copii, până la 18 ani.
Din cauza acestor pomeni electorale au crescut prețurile pe litoral sau la munte!!..asa s-a ajuns ca astă vară la manaia o omletă să coste 150 de lei!! ..
Va gândiți numai la plosnițelor bugetare… dar la amărății aia de pensionari nici gând, cum poate să petreacă o familie de pensionari vreo 5 zile la mare cand voi ați ridicat prețurile cu asa zisele vaucere?..
Nenorocită țară!!..
…ce a proliferat în iepi(z)demiye? AGHIENȚÎILI DĂ TURIZM! …acum e cîte una la fiecare colț de stradă!
Nouă ni se interzice să mergem la muncă ca să ne cîștigăm pîinea pentru copiii noștri, da’ lor li se permite să organizeze excursii în masă, iar ălora cu banii „la ciorap” (ca să nu-i prindă Fiscul cît au furat, deși la ce activitate are pe salarii de la noi, hoții nu trebuie să-și facă griji!) să se plimbe prin Dubai, Thailanda, Canare, Madrid, Pariz, Roma, Florența!
ai dat-o in bara rau…nu stii cum functioneaza un tichet, el este ”consumabil” intr-un an altfel pierzi banii desi este impozitata, luat CASS CAS, din salariu in luna emiterii lui. Daca nu-l folosesti pierzi banii din impozitul platit plus acea suma 1450 lei care conform legii trebuia sa creasca odata cu salariul minim. Poate exprimarea ti se pare gresita, dar STATUL si eventual patronul care vrea sa dea o prima, etc. oferind vouchere de vacanta o face ANUAL, pe cinci ani ar putea fi limita in care sa nu pierzi banii si/sau ”bunavointa” statului care uita sa creasca salariul hai sa spunem femeii de servici dintr-o scoala sau altor mii de angajati cu salariul mic, acest card este o forma de a se bucura daca reuseste/stie sa foloseasca net-ul pt a gasi pensiunile unde se pot folosi, nu tot ce ”misca”/functioneaza in Horeca primeste vouchere de vacanta. In Statiuni patronii restaurantelor refuza daca nu esti cazat in locatia lui, ceea ce este un abuz, dar tine. Statul a dat ultima data vouchere de vacanta in 2019, PNL-ul a luat si acest drept prevazut in legea salarizarii, pt ca 1450 inseamna o ”prima” de nici 100 de lei/luna. Daca tot vorbim de austrieci, ei au oferit bonuri valorice de 50 euro pt mersul la restaurant periodic, pt a salva Horeca blocata de scaderea turismului si restrictiilor din Pandemie. Cum poti sa gandesti ca Statul ti-ar da un card cu 1450X5 ani, cand nu stie daca vei munci in urmatorii cinci ani in acelasi loc de munca sau te da afara sau iesi la pensie. Ma dejamagesti cu rationamentul tau.
@oarecare:
Mai specimen !!! Daca nu intelegi nimic, dar nimic, nimic, nimic din ce se intampla in jurul tau, de ce nu stai naibilui in carapacea ta oarecare ????
Super! Astia vor sa isi asigure mentinerea pe piata tot pe spatele cetateanului ‘obligat’ sa faca! Bai nebunilor, sa spunem ca o familie are un asemenea abonament, dupa primul an, unul dintre parteneri moare, dupa 2 ani, moare si celalalt, voi sunteti deja incasatorii acestui abonament, cum ramane cu incasarea in urma decesului celor doi? Intra alti doi pe aceeasi plata si suma care trebuie sa vina de la urmatorii care deja beneficiaza de abonamentul decedatilor, intra in buzunarul vostru fara nicio problema, dej: elefanti prin rotatie pe aceeasi panza de paianjen!
păi astfel se incalca principiul cererii si ofertei, un principiu fundamental al economiei de piata, fiindca cererea nu vine de la clienti, ci de la patroni si de la politicieni, iar cei care primesc vouchere nici nu sunt intrebati, nu pot sa aleaga daca vor vauchere sau o suma echivalenta in bani, desi fondurile pt vouchere, subventii , programe rabla si altele la fel sunt asigurate de contribuabili, nu de patroni sau politicieni. E aproape ca in regimul comunist, cine cumpara niste oase cu putina carne, primea la pachet si niste legume degerate, ori , daca mergeai la librarie, cumparai vreo culegere sau Shogunul la pachet cu Programul partidului. Daca „industria” ospitalitatii ofera servicii de calitate, atunci de ce este nevoie de vouchere, clientii dau singuri buzna sa plateasca in lei pt. ce primesc. Poate ar fi bine ca politicienii si patronii horeca sa primeasca si ei o parte din salarii sub forma de tichete pe care sa le poata schimba pe: carbuni( si industria miniera trebuie sa functioneze), pe sfecla si seminte de floarea soarelui( agricultura trebuie incurajata si ea), carti( cultura nu pote fi ignorata), soric( stimularea zootehniei) s.a.m.d. Altfel, patronii folosesc sumele incasate pe vouchere pt a-si petrece vacantele in regiuni exotice sau isi cumpara bunuri de lux( de ex, masini scumpe) din afara.
Banii nefolositi trebuie sa ramana salariatul pt alt sezon, pt ca SATUL A IMPOZITAT ACEI BANI EI NU TREBUIE sa intre in buzunarul STATULUI ca ”un fel de…”. Atata timp cat tara a fost in alerta tot timpul, unii care nu au detinut un autoturism si pt care drumul cu trenul/transportul de persoane cu masca ore in sir a fost un impediment pt a face turism.