Alina Mungiu-Pippidi – păreristă cu ifose de profesor

Alina Mungiu-Pippidi – păreristă cu ifose de profesor

Cornel Nistorescu este un jurnalist, scriitor și editorialist român cunoscut pentru stilul său critic și analitic. A condus publicații importante precum Evenimentul Zilei și Cotidianul, influențând presa postdecembristă prin opinii ferme și investigații curajoase.

Alina Mungiu-Pippidi – păreristă cu ifose de profesor

Răbufnirile violente din campaniile electorale 2024-2025  mă obligă la un subiect care îmi displace. Dar nu pot trece peste el, indiferent care vor fi reacțiile cititorilor și ale foștilor colaboratori. Este vorba despre prestațiile Alinei Mungiu-Pippidi. Sunt prea multe, schimbăcioase, derutante, ambalate prețios și generatoare de eșecuri. Profesoara de studii politice din Germania (Hertie School –  tot o școală finanțată de Soros și fundațiile sale), acum prin Italia (dacă o fi predînd și acolo! ) a jucat un rol important în sforăraiul de culise al societății românești, mai ales de la vîrful politicii.

După o dezbatere contradictorie din timpul primei campanii a lui Klaus Iohannis, i-am spus că mi se pare o prostie că ultimul punct din lunga listă de măsuri a viitorului președinte al României să fie doar deschiderea unui  birou de ombudsman. Este puțin și fără anvergură.

Atunci a avut o reacție care m-a perplexat.

  • Vorbește mai încet că eu l-am scris!

Mai tîrziu, după ce Klaus Iohannis n-a selectat-o pentru nici o dregătorie, „politologul” Alina Mungiu-Pippidi s-a orientat spre PSD. Dintr-o dată a devenit mai prietenoasă cu Ciolacu. Îi tot dădea dreptate, îi tot scăpa „complimente”. Tot ea a fost destul de aproape de Traian Băsescu pe la începuturile mandatului acestuia. Ea a fost principala sprijinitoare a Monicăi Macovei pentru postul de ministru. Ba a reușit să se insinueze și în timpul mandatului lui Emil Constantinescu. Pentru idei, pentru poziții publice, pentru orientarea sa sorosistă (atunci curentul nu era atît de nociv). Dimpotrivă, reprezenta o deschidere în societatea românească! Și pentru noutate a fost instalată șefa Departamentului de știri din TVR.

Citește și: Capac greu și urît peste 2025

Ani la rînd, Alina Mungiu-Pippidi a jucat în culisele politicii românești, fiind socotită o sursă importantă pentru un soi de expertiză în materie de  democrație și oferind soluții care mai de care mai  interesante, unele dintre ele năstrușnice, importate sau chiar absurde. Cam același lucru face și Vasile Dîncu pentru PSD. Și acesta îi împachetează pe pesediști cu analizele sale, cu scenarii și ipoteze pînă îi amețește și îi nenorocește.

Ultima idee belicoasă formulată de Alina Mungiu-Pippidi a lansat-o la B1TV unde îndemna la acțiune împotriva extremiștilor de la AUR  pe care „să-i îngropăm în plîngeri penale”.

Între cursurile sale din Italia (dacă mai are) și viața politică din România, ea combate la greu și livrează tot felul de soluții. Cînd pe „România curată”, cînd pe televiziuni  și, mai nou, la televiziunile mogulului Dan Voiculescu și la HotNews. Ani la rînd toate campaniile sale și ale Monicăi Macovei, alături de  Traian Băsescu au  fost împotriva simbolului și marele ei  dușman de moarte de la Antene.

Mai nou, alături de „analistul”  Tăpălagă și de „savantul” de la SNSPA, Remus Pricopie, îl toacă pe George Simion și profețesc de zor haosul, extremismul, orientarea spre Est, adică spre Rusia.

Citește și: Între suspendare și arestare

Ca să vă amuzați de marea sa expertiză conjuncturală, reproduc cîteva din analizele sale generatoare de umor:

Alina Mungiu Pippidi: Marcel Ciolacu se descurcă destul de bine. Nu a făcut nicio gafă și are aerul că are și el talent din acesta de politician muntean care simte oamenii, simte unde îl duce opinia publică ( B1 TV. 9 iulie  2023)

Prezentă în studioul B1 TV, la emisiunea moderată de jurnalista Laura Chiriac, cunoscutul politolog Alina Mungiu Pippidi a fost întrebată dacă România are un candidat background și pregătire potrivită pentru această funcție.

Răspunsul îl știm cu toții, Avem un singur candidat cu background-ul și pregătirea potrivită, care e Mircea Geoană…”

Soluțiile sale sunt și comice, și imposibile, și speculative, și în dorul lelii:

„Ca și acum 20 de ani, cred că prima modificare constituțională de luat în considerare cu un impact serios și dovedit ar fi renunțarea la alegerea directă a președintelui. Dacă o aveam acum, stăteam liniștiți, Parlamentul îl putea pune pe Pambuccian! Și azi, ca și atunci, am oferit alternativa ca șeful guvernului să fie ales direct, odată cu partidul său, iar președintele să fie ales de Parlament, astfel încât lumea să poate vota pe bune pe cine are putere asupra vieții de zi cu zi. A treia alternativă, președintele să fie și șeful guvernului, o exclud, mai toată America Latină a copiat Constituția americană, dar nu au ieșit decât prezidențialisme dezastruoase” (România Curată).

Citește și: Săriți că eșuează Operațiunea!

Acum, Alina Mungiu-Pippidi se dă mama politică a lui Nicușor Dan după ce tot ea a fost cea  care a tras la greu pentru Monica Macovei la Ministerul Justiției, pentru Cristian Ghinea și Mihai Polițeanu și  mulți alții de teapa acestora.

Pe lîngă toți președinții și pe lîngă mulți premieri, Alina Mungiu-Pippidi s-a străduit să joace rolul „expertului” din societatea civilă, să fie rezervorul de idei și proiecte care poate salva politicianul snob și incult din marea lui încurcătură. Și pe toți i-a înfundat mai abitir,  nu pentru că  unele dintre ideile ar fi fost neapărat proaste, ci pentru că ei nu înțelegeau mare lucru și o lăsau baltă  la jumătatea drumului. Dar și pentru că toate propunerile Alinei Mungiu veneau fie din import, fie erau  găselnițe de om stătut în bibliotecă, străin de realitate și care  era mereu convinsă că soluțiile sale prefabricate pot fi aplicate și impuse vieții noastre politice.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

29 comentarii

  1. Că îl toacă pe Simion , nu e nicio nenorocire ! Cea mai nefericită situație e că a tocat țara , poporul romăn . Și e în continuare plătită pentru asta . Cu bani mulți .

  2. Chiar credeți că există în politica sau în presa ultimilor zece ani vreun personaj coerent sau remarcabil?
    Emergența șocantă a lui Călin Georgescu este rezultatul acestui vid absolut de rezonabil și „românesc”.
    Fenomenului politic românesc a fost confiscat cu forța de către politicile generale ale Uniunii Europene sau subordonat necondiționat intereselor zonale ale americanilor.
    Aproape că putem suspecta că imbecilitatea și lamentabilul au fost cultivate in mod intenționat pentru a compromite orice intenție sau inițiativă românească.
    A avea sânge românesc în „instalație” este un păcat care te face nefrecventabil,suspect și trădător al democrației…

  3. După mine,USR-ul este cea mai mare nenorocire pentru România de la Stalin încoace.

    1. Batrine , legile prin care Romania a Fost jefuita si distrusa si tradata , nu au fost semnate de USR ! Ci de alte partide , ghici care ? Sunt scrise , este usor sa vezi .

  4. Pentru un prieten virtual!
    Draga prietene, mi-as dori sa te eliberezi de durerile pe care le porti cu tine de o viata. Poate ai considerat ca sunt rea cand am vrut sa-ti arat si alta fata a istoriei. Dureri au fost pentru toti si nici nu se pot masura, nici nu se pot compara. Ramane doar intelegerea reciproca. Un an bun, iti doresc!

  5. Ce mică-i vacanța mare
    Să te duci la țară la bunici
    Să fii alintat
    Doar atâta vreme cât esti pici
    Să înoti în râul învolburat
    Care trece prin oricare sat
    Sau să pleci în zori
    Iar la cules de flori
    Prin pădurea ce nu te-a uitat
    Să ai timp de toate să citesti
    Cu prietenii să te-ntâlnești
    Și să dormi cât vrei
    La umbra unui tei
    Sau la umbra cărui pom dorești
    Sunt atâtea lucruri de făcut
    Că nu este vreme de pierdut
    Apoi ștergi în calendar
    Si este toamna iar
    Si trebuie s-o iei de la inceput…

    Să fim copii
    Pentru înc-o zi
    Pe cai de lemn iar să ne rotim…

    Sa nu pierdem frumusetea din noi! Din pacate…VIATA ne duce si ne-ntoarce si noi uitam esentialul.

  6. Nea Cornele: Te regretam ca nu mai esti la Cotidianu. Eu nici nu mai intru decat odata pe luna sa vad cum bate vantul globalistilor care au pus mana pe toata presa si au oprit dreptul la exprimare libera. La multi ani !

    1. Da domnilor cam asa e dar CN nu ar trebui sa mai deschidă gura deloc după ce a făcut a i nu cred ca murea de foame și nu mai putea plăti întreținerea. la pent houseul din Dorobanți PS: Nici motorina la SUV.

  7. Cornele, mai leat, la batrinete unii cauta sa se-mpace cu toata lumea, altii – sa se certe cu toti. Cunoscutii tai, de virsta ta, pot fi siguri ca-i vei injura virtos si dupa, sa te racoresti – poate.
    Madam MP nu mai face doua parale, noroc c-o mai pui tu la fereastra!

  8. Pe Alina Mungiu o „recomandă” nu atât vocea și talentul, cât milioanele de dolari cadou de la
    moș Soroș via USAID. Trecerile ei de la unul la altul sunt tot atâtea îndepliniri ale sarcinilor primite spre grabnică executare. Pippidi este un mercenar, că tot se întreba unul, pe-aici, în ce constă curentul soroșist distrugător de societăți… deschise!!

    1. Ori Usaid, ori Soros! Scopul si destinatia fondurilor erau in general comune (‘maidane’ ca cel de la Kiev dar si ca cel din decembrie ’89 la Bucuresti etc,etc) dar cele doua fonduri erau separate.

  9. „Alinutza” si cu „Monicutza”, cele doua muze ale lui Mosh Sorosh in Romania.
    Ar fi de ras, in hohote, daca nu ar fi de plans (tot asa).

  10. Intr-un editorial pentru hotnews de anul trecut, doamna Pippidi aprecia ,,statul de drept” creat de Augusto Pinochet in Chile. Un ,,stat de drept” tot de sorginte autoritara a patronat si Petrov in Romania.

  11. @ Domnu’ Nistorescu , te-a invitat doamna ,”Ali na” , să câștigi ,,un ban cinstit”, de la proteste și dumneata ”te-ai fofilat”, așa cum ai relatat la ,,editorial”, ”ai rămas cu rușii și cu rușinea” ?

  12. „Ani la rînd, Alina Mungiu-Pippidi a jucat în culisele politicii românești”
    Ani la rind ‘ornel a publicat toate ineptiile acestei idi pe baza de biletele galbene venite prin furieri din Dumbrava Minunata. Sa executati bine si la timp !

  13. Absolut toate ‘personalitatile’din politica,ONGuri,media ,etc., sunt cu dubla comanda !Unii au chiar gradele militare pe fata, imi amintesc de Turcescu care a dat inapoi si livretul dar si banii incasati pentru gradul de colonel!
    Raman la parerea ca nu am iesit din varza kaghebista de dupa 89

  14. Citind articolul mi-am amintit de activiștii de partid de dinainte de revoluție care seamănă ,până la identificare cu USR-istii,cu o singura deosebire,erau mai umani activiștii PCR.
    Pipidi face pe profesoara pentru că în lumea lui Soros „preda” ,ori poate că nu,la vreo „Universitate” sorosista care a parazitat o universitate adevărată imprumutandu-i numele.
    Și scot pe banda rulanta „absolvenți”(activiști)
    specialiști în teoria nimicului unde-si iau și doctorate.
    Activiștii PCR absolvenți de Stefan Gheorghiu erau trimis în fabrici și uzine,la cap-uri să-și etaleze „talentul”.
    In fata lor Directori de fabrici și președinții de cap nu ziceau nici mac că zburau din funcție!
    In zilele noastre USR-istii sunt urmașii acelor activiști ori chiar urmași de securiști.

    1. Activistii aia de pe vremuri isi faceau doar serviciul pentru care luau salarii. Peste 90% din ei nu credeau nimic din ceea ce propavaduiau. Trotinetistii de acum sunt insa patrunsi de noua invatatura sorosista. N-au nici o legatura de rubedenie cu securistii vechi (cei care nu au tradat in decembrie 1989).

    2. Activistii aia de pe vremuri isi faceau doar serviciul pentru care luau salarii. Peste 90% din ei nu credeau nimic din ceea ce propavaduiau. Useristii de acum sunt insa patrunsi de noua invatatura sorosista. N-au nici o legatura de rubedenie cu securistii vechi (cei care nu au tradat in decembrie 1989).

    3. Activistii aia de pe vremuri isi faceau doar serviciul pentru care luau salarii. Peste 90% din ei nu credeau nimic din ceea ce propavaduiau. Useristii de acum sunt insa patrunsi de noua invatatura sorosista.

  15. Alina Mungiu-Pippidi: „Se vedea la Ciucu si Ghinea că aveau spate înca de când erau studenți, la 21 de ani. Cine a mai reușit așa ca ei să ajungă atât de repede atât de sus?!”

  16. In 2015, George Simion si Nicusor Dan stateau impreuna la aceeasi masa dupa ce a fost activata Alianta pentru o Romania Curata, care se considera un laborator pentru crearea unei clase politice alternative. “Credem ca nu exista alta alternativa pentru Romania. Este cu totul natural sa ajutam aceasta noua generatie”, spunea Alina Mungiu Pippidi, specialista din Iasi in stiinte politice, avand ca domenii de expertiza politicile publice, buna guvernare, lupta anticorupție și cate si mai cate ..a si.. democratizarea,

    Politoloaga spunea despre George Simion intr-un material pentru Deutsche Welle ca “este un antreprenor politic abil, care a reușit să obțină capital electoral grație tendințelor profunde din România rurală și din Europa de Est…Cred că vom asista la o atitudine mai critică la adresa UE. De asemenea, cred ca Simion va fi un antreprenor politic de anvergură europeană”
    Doar ea i-a crescu pe cele doua comicarii politice romanes,dar negustorescu -die se face ca uita

    1. Elevul doamnei a fost Nicusor si nu Simion. Iar aprecierea pozitiva recenta la adresa lui Simion il descalifica prin ricoseu pe fostul ei elev dovedit total mediocru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *