Alina Șerban, după premiul câștigat la Veneția: Valul de iubire a fost şi este mult mai mare decât cel rasist

Alina Șerban vorbește despre premiul câștigat la Veneția, cei 17 ani de muncă și barierele întâlnite în carieră. Regizoarea spune că, dincolo de rasism, sprijinul publicului a fost mereu mai puternic.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Alina Șerban, după premiul câștigat la Veneția: Valul de iubire a fost şi este mult mai mare decât cel rasist

Alina Șerban vorbește despre premiul câștigat la Veneția, cei 17 ani de muncă și barierele întâlnite în carieră. Regizoarea spune că, dincolo de rasism, sprijinul publicului a fost mereu mai puternic.

Alina Șerban, prima regizoare romă care a câștigat Premiul Publicului la Festivalul de Film de la Veneția, spune că trofeul primit pentru lungmetrajul „Eu contez” îi confirmă că povestea spusă de ea a ajuns la public. Cineasta vorbește despre cei 17 ani de muncă, despre discriminare, dar și despre sprijinul primit din partea oamenilor care i-au urmărit parcursul.

„Eu contez” („I Matter”), debutul în lungmetraj al Alinei Șerban, a avut premiera mondială în competiția Venice Spotlight. Filmul a primit Premiul Publicului „Armani Beauty”. Producția, scrisă și regizată de Alina Șerban, este realizată în coproducție de România, Germania și Belgia. Filmul este vorbit în română și romani.

Povestea o urmărește pe Rebeca, o tânără romă care urmează să părăsească centrul de plasament în care a crescut. Ea își pune speranțele în eliberarea tatălui său din închisoare, convinsă că va avea, în sfârșit, o familie. Drumul spre maturitate se dovedește însă mai greu decât se așteaptă.

„După 17 ani de muncă, este o confirmare”

Alina Șerban spune că momentul în care și-a auzit numele la gala de premiere a fost greu de procesat. Oboseala acumulată în lunile de lucru și intensitatea zilelor de la Veneția au făcut ca bucuria să vină treptat.

„Sincer, nu-mi amintesc exact care a fost primul gând. Cred că primul a fost un moment de îndoială, în care m-am întrebat dacă am auzit bine. Se strânsese foarte multă oboseală după lunile de muncă la film, apoi premiera, emoţiile de la Veneţia, întâlnirile cu publicul şi toată intensitatea acelor zile”, a spus aceasta pentru News.ro.

Regizoarea spune că abia după întoarcerea de la festival a început să înțeleagă dimensiunea momentului.

„Sunt lucruri care probabil au nevoie de timp ca să se aşeze. Dar ceea ce simt foarte clar este o bucurie enormă şi foarte multă recunoştinţă. Pentru film, pentru oamenii care au fost alături de mine şi, mai ales, pentru publicul care a primit povestea aceasta cu atâta iubire.”

Premiul de la Veneția vine după 17 ani de activitate artistică. Alina Șerban spune că nu îl vede ca pe o presiune pentru proiectele viitoare, ci ca pe o validare a drumului ales.

„Nu simt însă că acest premiu mă obligă la ceva. Din contră, îl simt ca pe o confirmare. După 17 ani de muncă, este o confirmare că era nevoie de o poveste ca aceasta şi că publicul a vibrat cu ea.”

„Pentru mine este o onoare şi o bucurie şi, poate cel mai important, îmi dă şi mai multă încredere în mine ca artist. Mi-am demonstrat că viziunea în care am crezut a funcţionat, că povestea a ajuns la oameni şi că pot să continui să-mi ascult intuiţia.”

Premiul Publicului are pentru ea o semnificație aparte. Cineasta spune că oamenii care i-au urmărit spectacolele și filmele au fost cei care i-au confirmat, în timp, că poveștile sale au un loc.

„În cei 17 ani de când creez, publicul a fost cel care m-a ţinut, într-un fel, pe scenă. Nu cred că aş fi putut exista ca artist fără oamenii care au venit constant să mă întâlnească, indiferent de ceea ce făceam – de la primele mele spectacole, la teatru şi acum la film.”

Filmul construit împreună cu tineri din sistemul de protecție socială

„Eu contez” este rezultatul unui proces de cercetare artistică desfășurat pe parcursul a peste patru ani. În această perioadă, Alina Șerban a lucrat cu tineri din sistemul de protecție socială. Împreună au realizat scurtmetraje documentare și spectacole de teatru. Universul filmului a fost construit din experiențele acestor tineri, dar și din parcursul personal al regizoarei. Din distribuție fac parte Denisa Farcaș, Sorin Mihai, Angelina Pavel, Vanessa Dancea, Raisa Mihai, Juno (Alexandru Stancu), Alina Berzunțeanu și Natalia Călin. În film joacă și 16 copii și tineri din centrele de plasament Casa Iosif și Casa Sara, din cadrul Ansamblului Social Creștin Măgurele din București.

După proiecțiile de la Veneția, regizoarea spune că a primit numeroase reacții din partea publicului.

Unul dintre momentele care au impresionat-o a fost povestea unei femei care le-a spus actorilor că filmul i-a redat speranța într-o perioadă dificilă.

„Să afli că ceva ce ai creat a ajuns într-un asemenea loc în sufletul unui om este copleşitor.”

Ea spune că mulți oameni au primit premiul ca pe o reușită comună.

„Un film începe cu o idee foarte intimă, pe care o porţi mult timp cu tine, apoi devine al unei echipe întregi şi, în cele din urmă, îl dai publicului. Din acel moment nu-ţi mai aparţine numai ţie.”

„Valul de iubire a fost şi este mult mai mare decât cel rasist”

Alina Șerban vorbește și despre obstacolele întâlnite în carieră ca femeie romă. După 17 ani în profesie, spune că încă există uși pe care încearcă să le deschidă.

„Au fost foarte multe provocări, multe momente în care a trebuit să continui chiar dacă nu ştiam dacă uşa din faţa mea se va deschide şi, cu siguranţă, foarte multe nopţi nedormite.”

Ea spune că România s-a schimbat în anumite privințe, dar că discriminarea rămâne o problemă.

„Cred că am evoluat în anumite privinţe ca ţară şi mi se pare important să vedem şi lucrurile care s-au schimbat. În acelaşi timp, cred că mai avem foarte mult de lucru.”

Sprijinul publicului a ajutat-o însă să meargă mai departe.

„Iar ceea ce mă ajută foarte mult este că, în ceea ce mă priveşte, valul de iubire a fost şi este mult mai mare decât cel rasist.”

Regizoarea spune că, dincolo de comentariile rasiste apărute după premiu, reacțiile pozitive au fost mult mai numeroase.

„Dincolo de orice comentariu rasist sau de orice încercare de a diminua ceea ce s-a întâmplat, au existat mult mai mulţi oameni care s-au bucurat sincer, care au apărat filmul, care au venit la cinema, care au venit la teatru şi care mi-au scris.”

Mesajul său pentru copiii și tinerii care pornesc în viață cu mai puține oportunități este legat și de responsabilitatea adulților și a instituțiilor.

„Un copil nu ar trebui să fie responsabil pentru locul în care s-a născut sau pentru resursele familiei sale. Un copil ar trebui să aibă acces la educaţie, la sănătate, la siguranţă, la o locuinţă decentă şi la aceleaşi şanse de a-şi descoperi drumul.”

Alina Șerban spune că încrederea în sine nu este suficientă dacă nu există și condiții reale pentru ca un copil să-și poată construi viitorul.

„Copiilor le-aş spune să ţină capul sus şi să creadă în şansa lor. Să nu lase locul din care pornesc să le spună până unde au voie să ajungă.”

„Dar nu vreau să pun toată responsabilitatea pe umerii lor. Noi trebuie să facem partea noastră. Pentru că talentul, munca şi voinţa unui copil au nevoie şi de o şansă reală. Iar datoria noastră este să ne asigurăm că acea şansă există.”

Alina Șerban a mai fost prezentă la Festivalul de Film de la Veneția în 2023, atunci ca actriță în lungmetrajul „Housekeeping for Beginners”, regizat de Goran Stolevski și selectat în competiția Orizzonti.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.