Alt caz de noaptea minții într-un spital românesc

E anchetă la Spitalul Judeţean Târgu Jiu a după ce o femeie care de fapt era însărcinată în luna a noua a fost diagnosticată cu eventraţie, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale. Femeia  în vârstă de 35 de ani nu ştia că este însărcinată, acuzând dureri abdominale.  Și nici medicii. 

”În prezent încercăm să aflăm toate detaliile şi pentru a afla toate detaliile, medicul chirurg şi ceilalţi medici prezenţi în sala de operaţie au fost chemaţi în această dimineaţă de către conducerea unităţii sanitare pentru a-şi exprima punctele de vedere. Menţionez faptul că pacienta în vârstă de 35 de ani se află la Terapie Intensivă pentru recuperarea post-operatorie, iar nou-născutul, este vorba de o fetiţă care s-a născut la greutatea de 3,2 kilograme, este internat la neonatologie. Atât starea de sănătate a mamei, cât şi starea de sănătate a nou-născutei este stabilă şi ambele sunt bine”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare Mihaela Ţicleanu.
”Încă încercăm să aflăm care a fost situaţia. Pot să vă spun că se pare că există cazuri medicale, demonstrate, cercetate, în care femeia efectiv nu ştie că este însărcinată. Ea s-a prezentat la spital pentru dureri abdominale, i s-a pus diagnosticul de eventraţie, pentru care s-a şi intervenit şi pe care o şi avea de fapt. Ea zice că nu a ştiut că este însărcinată, în aceste nouă luni nu a fost niciodată la medic. Din ce am putut afla până acum, nu a fost nici măcar la medicul de familie”, a declarat Mihaela Ţicleanu.
Conform DEX, eventraţie înseamnă ieșire sub piele a viscerelor învelite în sacul peritoneal, care apare în urma unui traumatism sau a unei operații.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

15 Comentarii

  1. Dar aceste lucruri sunt normale într-o societate tribală, unde unicul criteriu de „selecție” este nepotismul. Posturile de medici se dau cui trebuie, nu celor bine pregătiţi. Cei bine pregătiţi pleacă în ţări civilizate, unde nu sunt umiliţi şi obligaţi să asculte de toţi troglodiţii.

  2. acum 6 ani,parca:
    -la Craiova se duce olteanca,
    ecografie,
    „femeie -e tumora,intrii sub cutzit imediat!”,
    a nascut in vasul de wc….

  3. cum spuneam…au dat bani pe tehnologie si digitalizare a controlului pe cetatean. drone ! camere de luat vederi pe drumurile publine MASURI NELEGALE SI NECONSTITUTIONALE! NU AI VOIE MAH SA MA FILMEZI, NICI PE MINE SI NICI AUTOTURISMUL! ESTE VIATA MEA PRIVATA. ATA TIMP CAT PLATESC TAXE PENTRU DRUM, INSEAMNA CA SUNT PARTE ALE MELE, A CONDITIEI DE CETATEAN! NU AVETI VOIE SA MA FILMATI FARA ACORDUL MEU! SUNT ALE POLITIEI CAMERELE? SUNT APROBATE DE LEGISLATIE? NU! SUNT MASURI NECONSTITUTIONALE! care lucreaza impotriva omului. in timp ce oamenii crapa in spitale.

  4. Eu am spus Inca din 29 Decembrie 1993 ca Romania va deveni Tara Africana vazand Inca de atunci hotia nepotismul calicia si politizarea dusa pana in WC-urile institutiilor. Era o persoana cu care discutam pe aceasta tema si nu credea in predictiile mele spunandu-mi ca exagerez. Persoana aceasta lucra la Radio Pro FM iar cativa ani mai tarziu era foarte sus si nu a facut nimic ca predictiile mele sa nu se adevereasca. In prezent totul este paralizat de autosuficienta prostocrata si cleptocrata.

  5. Inchiderea in propriile casele puscarie, Orban bea, mîțu tragea pe nas, „Trabucea” trabucea evident in interes national in p(l)andemie. Mosii la oras se piteau dupa masini ca ultimii pungasi sa nu-i vada doctorul Bode ca depsit cu 5minute timpul legal alocat cat sa nu moara de covid. Sa moara de foame e liberal si legal, dupa liberal. Ca mor niste gravide la spital sau langa spital, cui sa ii pese, doctorilor cu doctorat secret de stat.

  6. @marin
    -cetatenii Patriei noastre au dat bani Chinei pe camere de supraveghere stradala,
    noaptea e sub infra-roshu
    si plin de blesteme……
    (cate poze ne-am facut CU INTENTIE
    atatea +1 una sa aiba pt. copiii lor in sicriu)

  7. Sanatatea din Romania…
    Probabil ca daca te duci cu o taietura la deget, astia sunt in stare sa-ti taie bratul din umar…
    Cica sa mai mergi la medic sau in spitale…

  8. dar femeia? Sa nu ai tu habar ca creste o viata in tine? Cat de prosti si cat de disociati sunt oamenii de propiul lor corp si sine??

  9. O tampenie de articol! Nu cred asa ceva! E de necrezut! Ziaristi-guguștiuci, asta aubajuns cam toti! Insa isi dau cu parerea despre tot. Apropo, de ce nu spun nimic despre zimmentalul care nu stia ca e bortoasa si inca in luna 9? Cati copii mai are, daca ar fi si un sot, neamuri, cum a venit si cu cine la spital, daca e intreaga la cap, eventual si etnia dar ultima nu ar fi relevanta in acest caz.

  10. O fi fost si aia oxicomani la locul de munca, sunt multi drogati si printre doctori

  11. …ARTICOL PENTRU ..ARTICOL! FEMEIE DE 35 ANI -ÎN LUNA A NOUA NU ȘTIE CĂ E ÎNSĂRCINATĂ,ALTA ÎȘI ARUNCĂ COPIII PE GEAM,ALTA VINE LA MATERNITATE ȘI FUGE (URZICENI) ȘI NAȘTE PE -CURTEA STRĂZII) -CE FEL DE FEMEI ERAU?IAR ACUM DEMOLATORII LUI RAFILA> PERSONALUL MEDICAL E VINOVAT–RAFILA E VINOVAT –CIOLACU E VINOVAT…

  12. Coincidenta nefasta
    S-a intalnit proasta cu prostul[chirurgul]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.