Pensiile speciale, amendamente. Să fie adoptate în Parlament în două săptămâni

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că în următoarele două săptămâni îşi doreşte ca amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale să fie adoptate în Senat şi Camera Deputaţilor.  

„Săptămâna viitoare vreau să intru cu amendamentele în Senat şi în Camera Deputaţilor. O să am această discuţie şi pe forma amendamentelor. Am avut de dimineaţă cu preşedintele Comisiei de muncă, cu domnul Solomon Adrian de la Camera Deputaţilor, am avut discuţiile cu liderii de grup, cu preşedintele Camerei. Doresc ca în următoarele două săptămâni aceste amendamente la pensiile speciale să le trecem prin Parlament şi să vedem dacă mai este atacată de Înalta Curte legea astfel încât să închidem cererea de plată numărul 3”, a declarat Marcel Ciolacu.

Pe subiectul priorităţilor legislative ale social-democraţilor, senatorul Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al PSD a făcut la rândul său o serie de precizări la finalul şedinţei BPN al formaţiunii.

„A fost o şedinţă normală de Birou Permanent Naţional în care domnul prim-ministru a informat despre priorităţile Guvernului. În acelaşi timp s-a discutat despre priorităţile legislative din următoarea perioadă, astfel încât să ne închidem şi jaloanele, cum este vorba de pensiile speciale, pe care vom discuta amendamentele ajunse în Parlament în perioada imediat următoare. Avem, de asemenea, Legea jocurilor de noroc, Legea parteneriatului public-privat. Sunt mai multe priorităţi la care trebuie să ne gândim”, a declarat senatorul Lucian Romaşcanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că „până la finalul lunii, pensiile speciale vor fi adoptate în Parlament”, răspunzând astfel unei întrebări în acest sens adresate de jurnalişti.

Curtea Constituţională a admis joi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul. Astfel, Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul condiţionează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

14 Comentarii

  1. edit ABROGA DRACULUI LEGEA SI PUNE PUNCT LA ORORI SI LA PLANGACELI! Nu giti complice la devalizarea si devastarea bugetului de stat roman!

  2. „Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită.”

    CCR a aruncat la gunoi propria jurisprudență privind cumulul pensiei cu salariul, așa cum prin recenta Decizie nr. 467/2023 și-a încalcat propria jurisprudență privind neretroactivitatea recalculării pensiilor de serviciu.

  3. La fel ca cumulul pensiei de la stat cu salariul tot de la stat va cădea la CCR

  4. halesc magistratii la micul dejun!
    Mai toti aveti dosare. Asa ca tot mamaie va plati impozite marite!..

  5. In problema pensiilor Ciolacul se dovedeste a fi un pacalici lamentabil, ca sa nu spun mai mult. Va face niste amendamente pentru a putea fi trantite de CCR ca si recenta lege a cumului pensiilor cu salariile la stat. Sosoaca a povestit ca l-a avertizat din timp pe Ciolacu ca acea lege ‘elaborata’ de ortacii sai avea sa fie respinsa de CCR. Si a avut dreptate ca de obicei.

  6. 1.INTERZICEREA DISCTRIMINĂRII
    2.CATI DINTRE JUDECATORII CCC CUMULEAZĂ PENSIA SI SALARII, SPORURI SI INDEMNIZATII DE REVOLUȚIONARI CA M ENACHE, L STANCIU, ETC?
    3.IMPOZITAREA CU 50% A PENSILOR PESTE 10 MII SI CU 90% A CELOR MAI MARI DE 15 MII
    4. TOTI MAGISTRATII , spre deosebire de avocați, notari, juristi merita pensii mai mari decât ultrmul salariu?? cand JUSTITIA si-a dovedit limitele prin locul 1 la cedo , prin desfiintarea SIIJ și dosare ce stau ani de zile pt prescriere???

  7. Propun un amendament, cred ca va fi acceptat în unanimitate de CCR . Fiecare magistrat, salariat sau pensionar, să solicite anual suma pe care o consideră necesară ca salariu/pensie. Aceasta sumă sa-i fie obligatoriu acordată

  8. Romania s-a aservit cu ajutorul „magistratilor” (ca terman extins) cohortelor sorosiste in propriul interes de casta…”statul de drept” (sorosist) a devenit doar statul „specialilor” in care romanii au doar „dreptul” de a plati taxe si impozite (tot mai consistente) pentru a intretine acesti paraziti supradaunatori …orice alta discutie exceptand ELIMINAREA acestor rente (de la salarii la pensii) pentru „speciali” este pe cat de stupida pe atat de inutila!…disparitia armatei regulate a romanilor a dus la excesiva putere a aparatului juridico-coercitiv (justitie, politie ,servicii de informatii, trupe speciale, etc) favorizand lichelele si tradatorii in dauna romanilor naturali si a tarii

  9. Una bucată pensie de stat la o valozre rezonabilă, gen 30k(deși nu e rezonabilă nici asta) și restul, fiecare cât dă-n plus, împărțit pe o perioadă de 25 de ani, indexat cu inflația.Totul de la 63 de ani pentru minim 35 de ani munciți.Anticipat , pentru risc de boli profesionale în medii toxice, muncă fizică grea și atât.Alte riscuri, plătite la asigurători. Statul redus procentual, la fiecare recensământ și stabilit la un număr optim de, să zicem 60-70.000 de oameni, ca pe vremea lui Ceașcă, mai ales că „n” funcții pot fi suplinite de calculator.Punct.Cine este pentru?

  10. S-o văd și p-asta ca să mă dezamăgesc.Cât despre CCR, a reușit cu brio să se facă de KKO cu așa zisele restanțe.

  11. …eu atat spun:documentar in aceasta seara…unei bunici i-a crescut pensia de la 15 lei-nu este eroare-la 32 de lei prin decesul sotului si prevedera legala ce reglementeaza pensia de urmas, dupa sotul care a avut formidabila pensie de 30 lei-nici acum nu este eroare…in contrapondere, un jude de la ccr cumuleaza lunar cinci pensii in cuantum lunar de peste 130000 lei-nici aici nu sunt in eroare…sa traiti bine!…

  12. ce tot o mormolitzi…
    pensiile speciale au fost date alora care v-au lasat sa incalcati toate legile..si lumesti si morale…
    s-a furat din averea comuna prin cei desemnatzi.
    s-au distrus industrii, s-au alungat din tzara milioane de oameni…
    daca se aplicau legile si si-ar fi facut datoria justitie, armata, securitate nu se ajungea aici…
    datoratzi ceva alora care v-au pus in fatza blidul plin…
    cam asa se pune problema…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.