Magie cu Ţuţuianu. România va avea o economie mai solidă, întreprinderi de stat mai bine administrate şi venituri mai mari la bugetul statului prin operaţionalizarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), instituţie care a fost înfiinţată în scopul reformării întreprinderilor publice, a sustinut miercuri, Adrian Ţuţuianu, secretar general adjunct al Guvernului, la o dezbatere cu tema „Abordarea provocărilor legate de performanţa întreprinderilor de stat printr-o mai bună guvernanţă corporativă – Rolul acţionarului de stat şi al consiliilor de administraţie”, citat de Agerpres.
„Marea provocare pentru noi toţi prezenţi în sală este implementarea cadrului normativ. Din păcate, am discutat cu reprezentanţi ai unor autorităţi publice tutelare centrale sau locale, nu toată lumea înţelege care este miza şi nu toată lumea înţelege că lucrurile au intrat într-o etapă nouă, în care trebuie ceva mai multă rigoare, determinare, în aplicarea acestor principii. Eu cred că AMEPIP trebuie operaţionalizată într-un termen cât mai scurt şi înţeleg că lucrul acesta se va întâmpla săptămâna viitoare şi din momentul acela suntem la punctul T zero de când începem să facem ce am stabilit prin cadrul normativ nou, respectiv declanşarea procedurilor de selecţie, desfăşurarea acestor proceduri de selecţie transparent, selecţia unor administratori care să fie profesionişti, cu un mandat de patru ani, cu indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari şi care să ne ducă la rezultatul pe care îl aşteptăm. O economie mai solidă, întreprinderi de stat mai bine administrate, venituri mai mari la bugetul statului”, a transmis Ţuţuianu, la atelierul de lucru organizat de Secretariatul General al Guvernului împreună cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, parte a proiectului OCDE „Îmbunătăţirea cadrului procedural de implementare a principiilor guvernanţei corporative în întreprinderile de stat din România”.
El a menţionat că sectorul de stat joacă un rol important în economie, iar România are cel mai mare număr de întreprinderi de stat din Europa, afirmând că sunt „prea puţine” companii de stat cotate pe bursa de valori şi se utilizează „prea puţin” mecanismele de piaţă existente pentru finanţarea activităţii întreprinderilor publice.
„În raportul făcut de OCDE sunt de patru ori mai multe întreprinderi de stat decât media pe Europa şi de opt ori mai mult decât ţările membre ale OCDE. Statul este acţionar majoritar în două companii cotate la Bursa de Valori pe piaţa principală (…). După părerea mea, prea puţine companii de stat sunt cotate pe bursa de valori şi se utilizează prea puţin mecanismele de piaţă existente pentru finanţarea activităţilor întreprinderilor publice. De aceea, jalonul care are termen în 2026 privind cotarea a cel puţin trei întreprinderi publice pe piaţa de capital este extrem de important. Eu cred că în această manieră şi întreprinderile publice vor deveni mai performante, în acelaşi timp şi economia românească va avea o resursă suplimentară de finanţare”, a punctat Ţuţuianu.
Ţuţuianu a mai susţinut că, din rapoartele OCDE, rezultă că întreprinderile publice „nu contribuie într-o măsură suficient de importantă la PIB-ul României şi nu contribuie într-o măsură suficient de importantă” la realizarea veniturilor statului, prin distribuirea de dividende care să constituie o sursă importantă pentru un buget consolidat mai bun.
„Avem ordonanţa 109 din anul 2011, această ordonanţă a fost elaborată cu sprijinul Băncii Mondiale şi a părut că răspunde adecvat provocărilor legate de guvernanţa acestor întreprinderi publice. Marea problemă, şi este şi marea provocare pentru noi, a ţinut de implementarea cadrului normativ şi este reală afirmaţia făcută în rapoarte potrivit căreia ministrul Finanţelor, ca autoritate publică responsabilă de implementarea principiilor de guvernanţă corporativă, nu a avut suficientă determinare, nu a avut suficiente mijloace pentru a implementa această reglementare. Suntem astăzi la aproape 13 ani de la crearea cadrului normativ necesar implementării acestor principii şi nu am reuşit să răspundem adecvat provocărilor respective. Actele normative adoptate în ultimul an şi jumătate vin să contureze un cadru normativ mai bun”, a arătat Ţuţuianu.
În context, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, a spus că SGG va respecta obiectivele asumate prin PNRR, respectiv reducerea cu 50% a numirilor interimare temporare în consiliile de administraţie ale companiilor de stat la nivel central şi reducerea cu 10% a numirilor interimare temporare în consiliile de administraţie ale companiilor de stat locale.
„Prin rolul pe care îl deţine în cadrul procesului de selecţie, AMEPIP va contribui la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin ţintele aferente PNRR. Avem trei ţinte importante, pe care SGG se va asigura că România le va respecta, şi anume reducerea cu 50% a numirilor interimare temporare în consiliile de administraţie ale companiilor de stat la nivel central, cel puţin trei companii de stat listate sau restructurate în domeniul energiei şi al transporturilor şi reducerea cu 10% a numirilor interimare temporare în consiliile de administraţie ale companiilor de stat locale. Complementar cu implementarea reformelor din PNRR, România este în plin proces de evaluare în vederea aderării la Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică (OCDE). În acest sens, SGG este foarte implicat în acest proces. În perioada 12 – 13 martie vom participa la reuniunea grupului de lucru privind proprietatea de stat şi practicile de privatizare. De asemenea, în luna aprilie, la reuniunea Comitetului pentru guvernanţă corporativă, unde se va discuta şi analiza raportul privind progresele înregistrate de Guvern în ceea ce priveşte domeniul guvernanţei corporative”, a precizat Abrudean.
La eveniment au mai vorbit Amalia Coman, coordonatoare de ţară pentru România a Direcţiei Generale Sprijin pentru Reforme Structurale din cadrul Comisiei Europene şi Sara Sultan, şef al Secretariatului Grupului de lucru privind proprietatea de stat şi practicile de privatizare, OCDE.
Altă gașcă de sinecuriști inutili dar plătiți foarte bine!Și dacă dau greș, plătesc?
O noua instituție pentru sinecuri.
bravo agent tutuianu! servesti patria, nu?
Alta agentie SRL-SRI
pe langa Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice = AMEPIP, propun infiintarea de urgenta si a
Agentiei pentru Prezervarea Utilitatii Publice si Performanta Panaramelor Uitate=APUPPU
Agentiei pentru Prelucrarea Umeda a Locuintelor si Anexelor Aferente =APULAA
Fac apel (FA) la imaginatia debordanta a Guvernului,toti asistatii politico-sociali sa nu ramana fara job
Asta e că prezervativul, când e invechit, se sparge in figuri, dar minciuni crase nu gluma.
” Cooperativa Ochiul și Timpanul AMEȚIT ” Lenin zicea : Învățați ,învățați,învățați! . Noi zicem : Monitorizați , monitorizați , monitorizați! FACEM CE-AM ÎNVĂȚAT..ÎN PLUS punem MEGAWACI în C. A.-uri la energie și SUPERBOY la TRANSPOARTE ca s-avem și noi ”faliții noștri ! Nu contează , bani să iasă .Ne băgăm acum nasul și în ^epurătorile de la haznalele comunale ( unde iluștri înaintași Ochiroși au strâmbat din nas ), că vorba aia ”banii n-au miros , mai ale acum de cănd se puse biruri la ”fumărit , la bude etc. De ”gălbiorii Bursei ne interesează pe noi , de restul de mijloace de producție , de forța de muncă , de starea infrastructurii să se ocupe ăia cu leafa de director de 4000 RON ,care habar n-au ce e ăla CAPITAL ( mai mare de 1000 euroi) . Revenind la Bursele noastre dragi , dacă același oligarh Lenin a zis : ”Electrificarea și puterea sovietelor ” , noi zicem ”Dezelectrificarea și puterea Gretelor-suzetelor ” pt. că nu trebuie să ști ”să faci , trebuie să ”ști să iei ,sau cum bine zice Economia de piață ( OBOR) : ” Scoate bani din piatră seacă !”
Alte joburi grase pentru pesediști și peneliști! Vor fi plătiți tot cu 15.000-20.000 €, cum sunt plătiți ceilalți sinecuriști ai statului pesedisto-penelist?
Selectarea unor administratori profesionisti -zice Tutuianu!..haida, deh!!. Chiar asa??. Pai am innebunit cu totii??.. Mai Tutu lui Tatutu, tu vorbesti chiar in pustiu?. Ai uitat unde te gasesti??
Adica noi nu pricepem, dar Tutuianu cu scoala la tara pricepe ! Cred ca asta nu are 30 – 40 de cuvinte in vocabular, dar se intelege cu Ciolacu, Ciuca, Dulapul, Tudose,…. !