Ana Blandiana spune că niciodată nu a ştiut câte trepte a avut cenzura

Poeta Ana Blandiana spune că niciodată nu a ştiut câte ‘trepte’ a avut cenzura în România, această afirmaţie fiind făcută vineri, în cadrul conferinţei de deschidere a Simpozionului naţional de jurnalism cu tema „Cenzura în România – ieri şi azi”, organizat de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.

Ana Blandiana a vorbit despre cele două perioade ale cenzurii epocii totalitare, prima, până la 1 martie 1977, când cenzura avea un sediu şi un nume – Direcţia Presei şi a Editurilor, şi a doua, după acest an. Tot ce s-a întâmplat în perioada stalinistă a fost inimaginabil de greu de suportat, pentru că nu mai exista amintirea libertăţii. Perioada Ceauşescu a fost, în schimb, diferită de cea anterioară. În 1977 s-a anulat cenzura, dar totul a devenit „confuz, perfid şi de mare subtilitate”. Era clar că prima treaptă a cenzurii, oarecum ambiguă, era cea a redactorilor de edituri. Era o complicitate şi nu o solidaritate între scriitor şi redactor. Când un scriitor devenea incomod pentru putere, nimeni nu îl mai apăra în vreun fel. Doar Editura Cartea Românească, prin Marin Preda, a avut o mare libertate de expresie. A doua treaptă a cenzurii a fost Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste.

„Sentimentul era acesta: cenzura era ca o ceaţă care se strângea în jurul tău, îngheţa şi te sufoca. Şi eu şi colegii mei am ales să luptăm cu cenzura şi uneori chiar am reuşit să învingem (…) Luptai cu cenzura pentru fiecare rând”, a spus Ana Blandiana, amintind că a fost interzisă de trei ori, într-o ţară în care solidaritatea era precară, iar scrisul era una dintre puţinele forme prin care puteai să-i rezişti regimului. Perioada 1964-1972 a fost mai relaxată, Ceauşescu era perceput dincolo de graniţele ţării drept un dizident al lumii comuniste şi a ţinut la această imagine, dar după 1980 au venit „anii negri”. „Profesiunea noastră de scriitori ne dădea şansa de a rezista singuri”, a afirmat Ana Blandiana.

Scriitoarea a mai spus că, după 1989, nu şi-a găsit dosarul de securitate, care probabil i-a fost distrus. În opinia sa, tot aşa aşa cum până în 1989 „cafeaua era cu înlocuitori”, şi poezia ajunsese să înlocuiască religia şi filosofia. Din păcate, după 1989 „libertatea cuvântului a diminuat importanţa cuvântului (…) iar poezia a rămas singură, în faţa unui public infim”, a subliniat Ana Blandiana.