Gimnasta Ana Maria Bărbosu, care va primi medalia de bronz după decizia TAS, a transmis un mesaj în care le încurajează pe americanca Jordan Chiles, cea care va trebui să înapoieze bronzul primit pe podium la Paris, şi pe Sabrina Voinea, a cărei contestaţie a fost respinsă.
“Sabrina, Jondan, gândurile mele se îndreaptă spre voi. Ştiu ce simţiţi, pentru că am trecut şi eu prin asta. Dar ştiu că vă veţi întoarce mai puternice. Sper din adâncul sufletului meu că la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice toate trei vom urca pe acelaşi podium. Acesta este visul meu adevărat!”, a scris Bărbosu pe Instagram.
“Această situaţie nu ar fi avut loc dacă responsabilii ar fi respectat regulamentul. Noi, sportivii, nu suntem de vină, iar ura pe care o primim este dureroasă. Am vrut să închei această ediţie a Jocurilor Olimpice Panis 2024 în spiritul olimpismului, adevărata valoare a lumii”, a adăugat Ana Bărbosu.
Cind mama drakului se vor satura acesti americani/amerloci evrei khazari sa mai cotrobaiasca lumea?Nu va e destul ca ati furat bogatii ale atitor popoare,acum ati inceput sa furati si de pe tarimul sportului?Veti fi din ce in ce mai mult uriti de toata lumea.Doar perfidul albion va mai este alaturi.Se va termina si cu voi destul de repede.Sa va fie rusine nemernicilor!BRICS va calca pe coada si apoi va va nimici.
Medalia ar trebui data Sabrinei Voinea, după revederea probelor filmate pt nota de 19,800. Asa s-ar închide gura Americii care e asa de puternic încât poate întoarce 19,766 înapoi. Dar peste 19,800 n-o pot ridica nici ei pe colorata de-a facut-o fericita pe M-me Obama…