Analiștii văd un curs euro/leu de 4,846 la finele anului

Analiștii văd un curs euro/leu de 4,846 la finele anului

În luna februarie 2019, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut față de luna anterioară cu 10,6 puncte până la valoarea de 34,4 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 12,3 puncte). Această evoluție s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condițiilor curente a crescut față de luna anterioatra cu 8,2 puncte, până la valoarea de 47,5 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 19,6 puncte). Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 11,9 puncte până la valoarea de 27,9 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 8,7 puncte).

În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, peste 87% dintre participanți anticipează o depreciere a a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7885, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8462.  Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (martie 2020/martie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,72%.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipatiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include și întrebări referitoare la evaluarea condițiilor curente macroecnomice.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepția grupului de analiști membri ai CFA România privind evoluția piețelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor și riscurilor, cât și un indicator fundamental de prognoza privind evoluțiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor și inflației.

Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piață muncii; anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (UȘA).

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4575 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Dacă moneda urma economia, de mult timp leul sărea de 5 lei!

    • Mai da mare economist mai esti tu. Lili va posta imediat 😀 Un pic de rabdare…

    • Le incurci colega. Economia merge bine, suntem pe un loc fruntas in UE (Germania are crestere economica sub 1% !!!). Daca ar fi dupa cum merge economia euro ar trebui a fie 4 lei. Problema este cum se cheltuie banii. Prea multi bani se baga in sectorul bugetar neproductiv. Iar astia, peste 25% din persoanele care lucreaza daca au bani multi cheltuie pe servici sau bunuri de lux… adica pe ce se plateste in valuta. De aici vine devalorizarea leului. Pensionarii cu pensiile lor chiar si marite nu genereaza inflatie, pensia fiind atat de mica incat banii ajung doar ptr strictul necesar realizat in RO, deci fara presiune pe valuta.

    • Gata, dacă mi-ai băgat-o p-asta cu creșterea economică, m-ai răpus!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.