Anatomia unui ”eșec american-saudit” de proporții pe rutele petrolului

Un petrolier înregistrat în Panama a luat foc după ce a lovit o mină, încercând să traverseze Strâmtoarea Hormuz pe culoarul sudic, controlat de Oman, încălcând ordinele Teheranului de a folosi doar culoarul iranian, a anunțat Corpul Gardienilor Revoluției Islamice. Gardienii Revoluției au reafirmat că Strâmtoarea Hormuz este controlată exclusiv de Iran în aceste momente și este închisă traficului. SUA infirmă versiunea iraniană. Departamentul american al Apărării susține că nava panameză El Gaia a fost lovită de rachete iraniene. Ea fusese avariată grav anterior și era remorcată prin strâmtoare, în momentul noilor lovituri. Pe 14 septembrie, cu o zi înainte, președintele Donald Trump a postat pe social media că Iranul își dorește să încheie un acord cu SUA. „Iranul, un stat esuat, vrea cu disperare să ajungă rapid la un acord. Eu voi decide dacă Statele Unite vor accepta sau nu să se angajeze în negocieri – o idee față de care suntem deschiși”.

Aliații din Golf caută o soluție proprie

Situația reiese însă diferit din analizele publicate de presa europeană și americană. Politico scrie că extinderea teritoriilor controlate de rebelii houthi din Yemen, către strâmtoarea Bab el Mandeb, îl lasă pe președintele Trump doar cu opțiuni proaste în confruntarea cu Iranul. În plus, statele Consiliului de Cooperare al Golfului (Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Bahrain, Qatar și Oman) par dispuse să negocieze cu Iranul, peste capul Statelor Unite, un acord pentru statutul strâmtorii Hormuz.

O întâlnire între CCG și Iran, în premieră de la începutul războiului, ar fi trebuit să aibă loc pe 14 septembrie, pentru discutarea planului Oman-Iran de gestionare a strâmtorii. Întâlnirea, care ar fi semnalat reducerea influenței SUA in regiune, a fost amânată în ultimul moment. Arabia Saudita ar fi cerut adăugarea unor condiții inacceptabile pentru Iran. Presa iraniană relatează că reuniunea nu a avut loc din cauza imixtiunilor americane. Bahrainul anunțase deja că nu va participa. Regatul din Golf găzduiește baza Flotei a Cincea a marinei militare americane.

Bab el-Mandeb, noul punct de presiune

Opțiunile SUA sunt limitate, scrie Politico. Administrația americană ar putea interveni după ce forțele guvernului recunoscut internațional al Yemenului nu au reușit să-i respingă pe rebelii houthi, care au capturat portul Mokha și trei insule strategice pentru controlul Mării Roșii. Sau Washingtonul poate însă lăsa regiunea să gestioneze singură criza, suportând creșterea prețului petrolului, ajuns la 109 dolari/baril. Un diplomat arab spune că SUA evită un nou conflict regional, dincolo de cel cu Iranul.

Rebelii houthi complică ecuația razboiului. Strangularea rutelor petrolului se poate dubla. Pe lângă strâmtoarea Hormuz se poate adăuga Bab El Mandeb, ceea ce ar limita drastic exporturile saudite de petrol. Încă de la finalul lunii iulie, traficul prin strâmtoarea dintre Golful Aden și Marea Roșie scăzuse cu 56%, față de începutul aceleiași luni. Capturarea portului Mocha de către rebelii houthi și, mai recent, a insulei strategice Perim (Mayyun) face ca aceștia să poată exercita control militar asupra strâmtoriiț

SUA nu mai au libertatea de acțiune din momentul unipolar

Este un alt indicator al limitării libertății de acțiune militară a SUA, pe fondul încheierii momentului unipolar american. Prin Bab el Mandeb se face 12% din întregul comerț mondial. Statele Unite au o importantă bază militară în Djibouti, pe coasta africană a strâmtorii, la câteva zeci de kilometri de pozițiile rebelilor houthi. UE desfășoară în Marea Roșie și Golful Aden misiunea Atalanta, împotriva pirateriei și pentru libertatea de navigație. Cu toate acestea, rebelii houthi pot prelua controlul asupra acestei rute strategice. Asta pentru activele militare europene disponibile în regiune sunt mai degrabă la un nivel simbolic.

China își consolidează poziția strategică

Dar cel mai important este un nou echilibru de putere. La doar zece kilometri de baza americană Camp Lemonier din Djibouti se află o nouă bază militara chineză. Statele Unite au experiența unei recente misiuni împotriva rebelilor pro-iranieni din Yemen – în perioada decembrie 2023 – mai 2025. Cu excepția Marii Britanii, sprijinul aliaților europeni a fost minim, chiar dacă țările mediteraneene din UE erau cel mai afectate de blocarea traficului prin Marea Roșie. Costul operațiunii Prosperity Guardian a fost disproporționat, prin folosirea unor interceptori de milioane de dolari împotriva unor drone iraniene ieftine. Rezultatul a fost acordul de încetare a focului intre rebelii houthi și SUA, în mai 2025.

Aliații SUA caută alternative

În plus, guvernul din Djibouti nu a permis folosirea bazei mnilitare americane pentru aceste lovituri. „Le-am spus americanilor că nu puteți purta un război din Djibouti. Nu vrem ca orașul nostru să fie distrus de houthi. Dacă SUA vor să ducă un război, atunci să-l ducă de pe navele lor din Marea Roșie. Ne spun că au adus sistemul Patriot, dar la ce folosește dacă fiecare salvă pe care o lansează constă din 20 de rachete? Sistemul Patriot poate intercepta vreo patru dintre ele. Dar ce se întâmplă cu restul? Nu vrem ca războiul să fie purtat de pe teritoriul țării noastre”, spunea, in 2024, ministrul de Externe din Djibouti. Situația se poate repeta și acum.

Este o situație întâlnită și în monarhiile din Golf, aliați ai SUA, care au suportat bombardamente iraniene asupra facilităților militare americane. Cel mai recent, pe 9 septembrie, Iordania a fost supusă unui atac iranian cu rachete asupra bazelor SUA. Iordania este atrasă indirect în conflict, fără a urmări implicarea directă. Geografia, alianțele și infrastructura strategică îi amplifică însă expunerea. Paradoxal, tocmai relația strânsă cu SUA și rolul de mediator regional, care i-au susținut stabilitatea, îi restrâng acum spațiul de siguranță. Pactul de apărare semnat de Arabia Saudită și Pakistan (un cap de pod al Chinei în regiune) în toamna anului 2025 este un semnal că statele din Golf aliate cu SUA caută să-și diversifice alianțele. Acestui pact i s-a adăugat recent și Turcia.

Cât de mult se mai pot baza SUA pe aliații din Golf?

Cât de mult se mai pot baza SUA pe aliații din Golf? Situația din Oman este revelatoare. Este statul care a mediat negocierile SUA-Iran, chiar înainte de declanșarea războiului, în februarie anul acesta. Este însă și statul prin care tranzitează o parte importantă din armamentul iranian către rebelii houthi. Porturile controlate de houthi (Hodeida) sunt deschise doar pentru operațiuni umanitare. În schimb, zona deșertică de la granița dintre Yemen și Oman nu este controlata efectiv de aceste state, ci de triburi care câștigă de pe urma traficului cu arme si droguri. Pe aici trec arme cu care houthi amenință ruta prin Bab el Mandeb. Întrebări similare legate de aprovizionarea cu arme a organizației Stat Islamic, la mijlocul anilor 2010, erau rareori puse, pentru că deveneau neplăcute pentru aliați ai SUA din regiune.

Un eșec saudit-american de proporții?

Reacția prudentă a Washingtonului la avansul rebelilor din Yemen ar putea fi explicată prin viteza acestor atacuri, care au evitat în doar câteva ore forțele yemenite sprijinite de Arabia Saudită, precum și armatele saudită și americană. Un oficial din regiune a calificat situația drept un „eșec saudit-american de proporții epice”, scrie Politico. Rămâne neconfirmat dacă prințul moștenitor Mohammed bin Salman a cerut SUA să atace rebelii. Politico mai adaugă că ambasada Yemenului în SUA nu a răspuns imediat pentru comentarii. Însă pe cine reprezintă ambasada Yemenului? Guvernul recunoscut internațional este cel al Consiliului Prezidențial, susținut de Arabia Saudită. Însă în sud, la Aden, există guvernul Consiliului Tranzițional Sudic, susținut de Emiratele Arabe Unite. Dincolo de houthi susținuți de Iran, Yemenul este scena unui război prin procură între Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – aliați ai SUA.