Doctrinele sunt întâmpinate cu reticență astăzi, preferându-li-se vederi apopiate de ceea ce se trăiește. Sensul istoriei fiind discutabil, fiecare caută să dea sens propriei vieți. Creștinismul a devenit din nou centrul de raliere a foarte multor oameni.
În vreme ce doctrinele sunt în jurul unor postulate și principii, creștinismul are în nucleu o personalitate: Isus din Nazaret, recunoscut drept Messia. Și astăzi, după două mii de ani, atracția sa este covârșitoare. Destinul și învățătura celui care a marcat cel mai mult istoria umanității sunt cheia vieții pentru o mare parte a oamenilor.
Mulți se socotesc creștini. Să întruchipezi însă învățătura lui Isus nu este deloc ușor, căci ea a ridicat cel mai sus exigențele față de conduita omului. De pildă, în Predica de pe munte, Isus a spus: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Marcu, 5, 8); „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor” (5, 10); „Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de judecată” (5, 22); „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei care vă blestemă, faceți bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (5, 44); „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați comori în cer…, că unde-ți este comoara, acolo îți va fi și inima!” (6, 19); „pe toate câte vreți să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceți-le și voi lor” (7, 13)
Pentru cel care se pretinde creștin, se deschid prin urmare întrebări deloc facile. Unde ți-e inima? Ce ai făcut pentru dreptate? Cât de generos ești? Cum te-ai ferit de lăcomie și de restul păcatelor? Câtă reciprocitate ai manifestat ?
Se pot da numeroase exemple din realitatea imediată. Îmi stăruie în memorie ceea ce s-a petrecut la vizita Papei Francisc. În cuvântul său din Catedrala Neamului, Suveranul Pontif le-a cerut gazdelor „frățietate” și „să se ferească de amăgirile puterii”. Dar abia a decolat avionul întoarcerii la Roma că, după ce a încurajat ura în societate, tocmai cel care se filmează duminica mergând la biserică a cerut condamnare pentru rivali, iar inși din „justiție” s-au executat.
Evident, în acest fel, mersul la biserică devine un ritual oarecare și nu pare să aibă ceva cu mintea și inima. Iar religia se înțelege precum spunea Mussolini în discuția sa cu Hans Frank: „religia este ca ceața” – adică nu obligă la ceva!
Sunt însă și reușite certe. Destui sunt cei care întruchipează exigențele lui Iisus, dar o fac în anonimat, tăcut. Și în România actuală sunt, de pildă, oameni care iau în grijă, dintr-un imbold lăuntric, copii abandonați și-i ajută să trăiască omenește și să învețe, până pot să se susțină singuri printr-o profesie.
Cum stau lucrurile însă cu cei ajunși în ierarhiile de astăzi, care se pretind creștini? Cazuistica este diversă. De la ignoranți și farsori, trecând prin rudimentari gomoși, la cei sincer dedicați preceptelor, care le și trăiesc.
Între personalitățile care întruchipează exigențele lui Isus, îl am în vedere aici pe Joseph Ratzinger. El și-a asumat să-l urmeze necontenit pe Isus.
M-am interesat devreme de Joseph Ratzinger. Aceasta pentru că la Filosofie și Sociologie, la Cluj, în 1966-71 se studia istoria religiei și s-a examinat celebrul aggiornamento al bisericii. Profesorul ne-a prezentat schimbările aduse de Vatican II și ne-a trimis la lecturi. Nu știam atunci exact cine concepuse rezoluțiile Conciliului, dar cu timpul am descoperit autorul principal – Joseph Ratzinger. Am citit neîntrecuta sa Introducere în creștinism (1968), care te pune pe direcția unui creștinism trăit. Apoi, în Germania fiind, am citit publicații ale arhiepiscopului de München-Freissing și am fost în capela sa. Am și inițiat prima traducere la noi. Ca rector, am propus acordarea titlului de doctor honoris causa al universității clujene cardinalului Joseph Ratzinger. După ce am susținut, în 2005, o conferință la Universitatea Gregoriana din Roma, alături de cardinalul Etchegaray, acesta m-a introdus la noul papă. Ulterior am obținut pentru colegii de la Universitatea Babeș-Bolyai o primire în grup la Sfântul Scaun. Benedict al XVI-lea s-a îndreptat spre noi cu brațele deschise și a exclamat „Eu sunt unul dintre ai voștri!”. Semnul unei umanități adânci!
Ca papă, Joseph Ratzinger a scris monografia Isus din Nazaret (2006), care propunea lumii asumarea explicită a lui Isus. De altfel, teologul intră în istorie ca prag al revenirii la Isus adevărat şi reasumării căii creştine de viaţă plecând de la Isus Cristos. „Şi în zilele noastre – scria papa – salvarea constă în devenirea noastră «în mod veritabil reală». Putem să atingem aceasta numai dacă descoperim din nou adevărata realitate a lui Isus Cristos şi dacă descoperim prin el calea spre o viaţă verticală şi justă” (The Essential Pope Benedict XVI. His Central Writings and Speeches, Harper, San Francisco, 2007). Problema care s-a profilat de la început pentru Joseph Ratzinger, în succesiunea lui Romano Guardini, era aceea de a-l regăsi pe Isus în aşa fel încât să fie scos din dependenţa de cel care îl abordează. Isus trebuie să conteze așa cum a fost. „Adevăratul chip al lui Iisus” a redevenit astfel temă, înăuntrul reasumării „misterului lui Dumnezeu”.
Joseph Ratzinger a îmbrățișat această optică și a elaborat o teologie cristocentrică, construindu-se, în același timp, pe sine. El a reafirmat înțelesul originar al credinței – să crezi în existența lui Dumnezeu, să-i urmezi poruncile și să-ți pui soarta în mîinile sale. Joseph Ratzinger a devenit cel mai profilat gânditor al contemporaneităţii care și l-a asumat explicit pe Isus Cristos.
Mai mult decât oricine, Joseph Ratzinger a interogat credinţa în Isus nu doar în teologie, ci și pe terenul istoriei înseşi. El a și contribuit la schimbarea conceperii bisericii. Deja în scrierea de doctorat, Volk und Haus Gottes in Augustinus Lehre von der Kirche (1954), tânărul teolog lua distanţă de neoscolastică, pe care unii o mai iau și astăzi drept culminația creștinismului, în favoarea „omului frământat, suferind, întrebător”. Autoconstrucţia lăuntrică a persoanei a socotit-o mereu culminaţia istoriei pământeşti.
Din orizontul autoconstrucţiei au plecat iniţiative teologice şi larg culturale ale profesorului, apoi, ale Cardinalului Ratzinger și, în final, ale Suveranului Pontif (detaliat în A. Marga, Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger, Meteor Press, București, 2018, ediția a doua). De exemplu, de aici a început distanţarea sa de neoscolastică. De aici asumarea bisericii drept cadrul înnoirii creştinismului. De aici contribuţia sa creatoare de epocă la Vatican II şi pledoaria pentru asumarea ca întreg a deciziilor Conciliului. De aici necurmata sa argumentare pentru cristocentrism. De aici distanțarea sa polemică de teologii politizante. De aici opţiunea pentru un aggiornamento prudent, ce ia în seamă derapajele modernităţii. De aici originalele sale evaluări ale evoluţiei bisericii, Europei şi ale lumii de azi. De aici convingerea că „a fi om nu este simplu, un dat static, ce-i revine individului de-a gata, ci ceva ce include totdeauna noul imperativ de a deveni om”.
Avem din acest an prima biografie adusă la zi a lui Joseph Ratzinger – cartea lui Peter Seewald, Benedikt XVI. Ein Leben (Droemmer, München, 2020, 1250 pagini) – o scriere monumentală ce epuizează sursele de documentare. Constatarea tulburătoare este aceea că “viața lui Joseph Ratzinger a fost dedicată întrebării dacă omul din Nazaret este efectiv Messia, Fiul lui Dumnezeu” (p.1015), și dezlegării ei. Ampla monografie Jesus von Nazaret, prima în istorie scrisă de un papă, a dat răspunsul teologic, filosofic și larg cultural.
Răspuns este însă, aș adăuga eu, și conduita în viață pe care și-a ales-o Joseph Ratzinger. El a formulat argumentul că examinarea istorică ne poate spune mult despre Isus, dar nu ne poate reda Cristosul din el. Isus Cristos este profund unic și ne adresează exigențe neobișnuite. Odată satisfăcute, acestea sunt sursa unei bucurii incomparabile. Joseph Ratzinger a și completat, de altfel: “Cristos nu ne-a promis o viață confortabilă. Isus nu este adresa potrivită pentru cine vrea confort” (p.803). Isus a configurat o cu totul altă conduită a omului în lume.
Joseph Ratzinger a ales să-l urmeze pe Isus și a fost consecvent. În preajma Crăciunului din 2020, provocările la adresa vieții oamenilor sunt mari și stârnesc multe întrebări. De aceea mă opresc la această viață care l-a urmat pe Isus și caut să o captez sub cîteva opțiuni elocvente.
Cu ani buni înainte de a fi ales pontif, Joseph Ratzinger i-a cerut papei Ioan Paul al II-lea în mod repetat aprobarea să se retragă din fruntea Congregației pentru Puritatea Credinței și să se întoarcă în Germania, spre a-şi desăvârşi opera teologică. Ioan Paul al II-lea i-a dat celebrul răspuns: nici pe Isus nu l-a coborât nimeni de pe cruce în viaţa din această lume, încât misiunea continuă. Așa s-a ajuns ca ultima discuție a lui Ioan Paul al II-lea pe Pământ să fie cu cardinalul Joseph Ratzinger.
Convingerea mereu afirmată de Joseph Ratzinger este aceea că nu puterea trebuie să-l preocupe pe cel care-și asumă roluri publice, ci răspunderea. Deja la Conciliul Vatican II, el a pledat pentru „deschiderea orizonturilor, reflecție asupra izvoarelor creștinismului, autenticitatea propovăduirii, redescoperirea acelei liturgii care mijlocește bucuria în fața cuvântului lui Dumnezeu” (p.837). Ca papă, a pus în aplicare toate acestea. De altfel, în fiecare zi în care îi reprezenta pe cei 1,2 miliarde de creștini catolici, el s-a întrebat dacă este pe măsura răspunderilor, nu ce putere îi conferă funcția (p.806). El spunea colaboratorilor săi că „noi nu muncim, cum spun mulți despre munca noastră, pentru a extinde o putere. …Noi muncim în adevăr, încât rutele lumii să fie deschise pentru Cristos” (p.814-815). El a și cerut renunțarea la privilegii ecleziale. Benedict al XVI-lea a renunțat, între altele, la denumirea „patriarhul Occidentului” (p.814), veche de o mie cinci sute de ani, tocmai pentru a semnala voința de înțelegere cu celelalte biserici, în locul oricărei aspirații la supremație.
Pentru Joseph Ratzinger, Isus a fost nu numai tema de studiu, ci și pilda. Să rămâi tu însuți în dedicarea față de o cauză înaltă, fie și atunci când opiniile despre tine sunt nedrepte, a fost continuu deviza sa.
De exemplu, Joseph Ratzinger a fost una dintre cele mai discutate personalităţi de pe glob mult înainte de a fi ales papă. Probabil că nimeni nu a fost mai atacat decât neînduplecatul Prefect al Congregaţiei. „Panzerkardinal” şi „Rottweiler-ul lui Dumnezeu” erau doar două dintre sintagmele răuvoitoare puse în circulaţie. Mai ales că pe lume sunt destui inși obsedați să atârne etichete personalităţilor greu de atacat cu argumente!
Joseph Ratzinger şi-a continuat însă neabătut drumul şi a surprins lumea cu fiecare ocazie. În 1988, de pildă, credincioşii de la Lutheran Center on Religion and Society (New York) au fost uimiţi să-l vadă pe responsabilul temutului Sanctum Ufficium promovând teologia drept „conversaţie”.
După dispariția lui Ioan Paul al II-lea, cardinalul Meissner i-a spus lui Joseph Ratzinger că va trebui să accepte scaunul petrin. Răspunsul a fost neașteptat: „tu ești de-a dreptul nebun… Nu sunt cel mai sănătos. Roagă-te să fiu ocolit” (p.767). Contracandidatului principal la scaunul petrin, prestigiosului biblist Martini, Joseph Ratzinger i-a spus din vreme că nu vrea să fie papă: „Nu vreau și vă sunt recunoscător să spuneți aceasta prietenilor Dvs.” (p.781).
Cei din jur i-au amintit lui Joseph Ratzinger reflecția lui Isus: „fie voia ta, Doamne”. Iar un venerabil cardinal i-a spus: „dacă Domnul îți va cere <urmează-mă!>, atunci amintește-ți ceea ce ai predicat. Nu te opune! Fii ascultător, așa cum tu ai spus despre marele papă plecat acasă”. Este adevărat, Joseph Ratzinger și-a amintit nu numai ce a spus el însuși la plecarea în lumea drepților a fostului papă, ci și îndemnul adresat de Ioan Paul II contemporanilor: „nu vă fie frică!”.
În Conclavul din aprilie 2005, cardinalul Ratzinger s-a apropiat surprinzător de repede de majoritatea de două treimi plus unu de voturi, presupusă de alegere. După propria mărturisire, „eram în colimator şi mă rugam lui Dumnezeu să nu-mi pună pe umeri această soartă. Dar, evident, Dumnezeu nu m-a ascultat… Credeam că încheiasem opera vieţii mele şi speram la ani mai liniştiţi”.
La câțiva ani după alegerea lui Benedict al XVI-lea (2005), cardinalul Bergoglio declara presei: „În acel moment al istoriei Ratzinger era unicul om cu statură, înțelepciune și experiența necesară pentru a fi ales” (p.779). Cu timpul, comparând toate datele, s-a putut spune: „Joseph Ratzinger aparține acelor oameni care spun ce gândesc și fac ceea ce spun” (p.1021). Această unitate între convingeri, gândire și faptă a fost de nezdruncinat la Joseph Ratzinger. Și astăzi, în crizele lumii el vede legate „criza credinței” și „criza existenței creștine” (p.1074). De altfel, le-a abordat pe fiecare cu rezultate de cotitură.
Premierele pontificatului lui Joseph Ratzinger încep șă fie scoase la iveală și abia se pot lista. De exemplu, nimeni nu cunoștea mai bine biserica – din studii, desigur, dar și din contacte la fața locului pe întreg globul. A condus cea mai extinsă biserică din istoria de până atunci – deja 67% dintre credincoșii catolici erau africani, asiatici, latino-americani. De la Pius II, din secolul XV, nu a mai fost o personalitate culturală de anvergura lui Joseph Ratzinger pe scaunul Sfântului Petru (p.811). El a venit, cum s-a spus exact, cu “o nouă inteligență în descifrarea secretelor credinței” (p.809). Pentru prima oară pe Scaunul petrin a urcat un teoretician de prim rang al modernității (p.808) și un gânditor capabil să abordeze cu succes postmodernitatea. A fost primul papă care a înfruntat globalizarea și a argumentat că în creștinismul ce revine la Isus este soluția mai profundă. Niciodată un papă nu a mers dincolo de condiția de preot atât de departe (p.868), intervenind în dezbaterile privind direcția spirituală a lumii. Deja în 2004, Cardinalul Ratzinger şi cel mai proeminent filosof al timpurilor de azi, Jürgen Habermas, oferiseră o dezbatere nepieritoare între cele mai profilate conştiinţe pentru a clarifica situația epocii. Niciodată un ierarh nu a lămurit atât de amplu ce este „iubirea (Liebe)”, miezul învățăturii lui Isus (p.862). Niciodată până atunci cuvântul unui papă nu a ajuns la atât de mulți oameni – reflecțiile sale, inclusiv cărțile, enciclicele și omiliile, fiind preluate instantaneu de media (p.826). „Papa scriitor” (p.1027) s-a adresat intelectualilor pe o scară și cu o adâncime fără precedent (p.829). El a și oficiat la cea mai largă reuniune liturgică a tuturor timpurilor – cu aproape două milioane de participanți, 800 de episcopi, 10000 de preoți, pe câmpia din apropierea Köln-ului – și a pledat cel mai convingător pentru intrarea creștinismului în dezbaterea publică (p.960). Benedict al XVI-lea a adus schimbări pe o gamă largă în liturgie (p.873), în unitatea bisericilor și religiilor (p.952), în combaterea sărăciei. El a pus în mișcare programul „ecologiei umane” (p.972) și o nouă înțelegere a lumii (p.985) ca bază a politicii internaționale.
Joseph Ratzinger a elaborat o viziune coerentă asupra societății moderne târzii. Chiar în prima predică în calitate de Pontif a vorbit despre „pustiul” societăților în care trăim. „Există pustiul sărăciei, pustiul foamei și al setei. Există pustiul abandonării, al iubirii distruse. Există pustiul lipsei lui Dumnezeu, al golirii sufletului, încât nu se mai știe de demnitatea și calea omului”. La ieșirea din „pustiu” nu se ajunge oricum. Apelul stăruitor a fost, cu fiecare ocazie, „lăsați-ne să construim comunitatea iubirii conform planului Creatorului, care ne-a fost făcut cunoscut de Fiul său” (p.820). Benedict al XVI-lea a adus cele mai solide argumente pentru ideea că „nu forța rezolvă, ci iubirea (Liebe)”.
Înțelegerea mai adâncă a istoriei îl caracterizează. Joseph Ratzinger a înfruntat cele mai dificile subiecte ale istoriei: de la regăsirea fundamentului iudaic în creștinism și reașezarea postscolastică a bisericii, trecând prin lămurirea diferenței dintre aplicarea forței și religie, prin raportarea la un Islam nemulțumit de realitățile lumii, la direcționarea modernității, deschiderea religiei spre noile revoluții din științe și articularea „noii sinteze umaniste”. El a respins continuu înțelegerea simplificată a istoriei, care a umplut pe nesimțite publicații și minți. Thomas Mann acuzase căderea Germaniei în anii treizeci pe mâna celor mai nepregătiți și mai agresivi („die Untersten”). Joseph Ratzinger știa, la rândul său, că istoria o fac popoare nutrite de aspirații, o fac adesea elite capabile. Dar o fac și răufăcători care ajung să decidă soarta celorlalți. Împotriva tentațiilor de a simplifica istoria trecută, pictând-o în alb și negru, el a subliniat că, în calitate de oameni, nu dezlegăm toate misterele istoriei (p.842), încât în anumite împrejurări înțelepte sunt „iertarea și concilierea (Vergebung und Versöhnung)”.
Joseph Ratzinger a făcut regulă din maxima formulată de Isus însuși că „cel care vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru” (Marcu, 10, 44). „Slujirea” celorlalți ar trebui să fie înainte de orice – atunci când cineva preia roluri publice. Cu cât este mai înalt rolul, cu atât trebuie să fie mai mare disponibilitatea la sacrificiu. Un ierarh trebuie să fie gata de martiriu pentru dreptate în jur. Pentru un papă, adăuga Joseph Ratzinger, ceea ce contează „nu este alegerea următoare, ci judecata de apoi”(p.55). Lumea este astfel că, „dacă un papă primește doar aplauze, ceva nu este în regulă” (p.808).
Joseph Ratzinger a arătat mereu că omul se cuvine să rămână uman în orice manifestare, inclusiv în gesturi față de cei de aproape. El însuși a făcut neabătut astfel de gesturi. De pildă, prietenilor care au trecut de la tutuire la adresarea cu Sfinte Părinte le-a spus că „între noi rămâne totul ca totdeauna” (p.806). A vizitat o închisoare din Roma și le-a spus deținuților că „mi se pare important să se gândească bine despre voi” (p.853). Cineva care lucra la cabinetul său a smuls și furnizat presei documente, dar i-a acordat iertarea. Un colaborator apropiat a și remarcat că Benedict al XVI-lea „era prea blând cu dușmanii și nu a întreprins ceva destul de clar împotriva lor”. Nu era înțelegerea lui a felului de a fi!
De aceea, Benedict al XVI-lea nu a făcut caz niciodată de răspunderea altora pentru situații pe care a trebuit să le gestioneze. El știa bine cât de aspre sunt realitățile lumii. A și spus, ca papă, „rugați-vă pentru mine, ca să nu fug înfricoșat din fața lupilor” (p.805).
Demisia unui papă nu este o premieră și se vor mai trăi demisii. Codex Iuris Canonici reglementează, de altfel, această posibilitate (p.1023). Antecesori ai lui Benedict al XVI au și semnat declarații în care cereau să fie înlocuiți dacă intervine o piedică majoră. Chiar Ioan Paul al II-lea a luat în considerare eventualitatea demisiei. Benedict al XVI a demisionat ca gest suprem de noblețe, dictat de chestiuni de sănătate, gest grăbit, poate, de o benignă trădare.
Ca lucrător în grădina Domnului, cum se considera, Benedict al XVI-lea a înțeles să folosească intens timpul în serviciul datoriei. Ne dăm seama și din orarul său diurn. Scularea era la ora 5.30. Urma rugăciunea, apoi Messa în Capelă. După micul dejun, Papa primea, în 30-45 minute, briefing-ul secretarului asupra primei corespondențe, pentru a trece apoi, în alte 45 minute, la studiul actelor și al programului primei jumătăți a zilei (audiențe și treburile diocezei de Roma). La ora 10, Papa avea pe birou oglinda presei internaționale. Între orele 11-13, se desfășurau audiențe și se examinau chestiuni de administrație și de diplomație cu responsabili de resorturi. După masa și pauza de prânz, urmau lecturi de documente și rezolvări de probleme. Între orele 18-19, Benedict al XVI-lea făcea analize cu demnitarii Vaticanului. Cardinalul Grocholewski îmi povestea că săptămânal urcau la biroul papei cam 400-500 de spețe pentru decizie. La orele 20.45, papa intra în program privat, ce includea urmărirea de concerte, competiții, filme și, de asemenea, pregătirea pentru serviciul divin și meditațiile de a doua zi. Ziua de marți era liberă, iar o zi pe săptămână Benedict al XVI-lea a dedicat-o scrisului. Și-a scris singur omiliile, discursurile, intervențiile!
Desigur, Benedict al XVI-lea a fost avantajat de solida sa calificare și de imensa sa cultură. El stăpânea limbile clasice (ebraica, greaca, latina). Vorbea oricare dintre limbile de mare circulație de astăzi. La Sorbona a uimit franceza lui. Engleza și italiana pe care le vorbea erau socotite dintre cele mai bogate. Spaniola și portugheza îi erau familiare. Benedict al XVI-lea se adapta pe loc la limba pe care o stăpânea interlocutorul. Cu Vladimir Putin discuta în germană. Benedict al XVI-lea vorbea unsprezece limbi. A învățat poloneza pentru a se adresa direct unui popor.
Unii sunt înclinați să acorde circumstanțe oamenilor care urcă în ierarhii, aproape pentru orice fac: „doar este șef!”, „așa este politica!” sunt justificările superficiale ce se dau în mod curent. La Joseph Ratzinger, nu a fost cazul de justificări de acest fel. Așa cum au observat printre contemporani chiar lideri ai celor mai mari puteri, persoana era cu totul alta. Joseph Ratzinger s-a construit în jurul deciziei mature de a-l urma pe Iisus, cu tot ceea ce implică aceasta.
Prefer Andrei Selaru in locul lui Andrei Marga.
Satan nu isi da hniciodata demisia. Va urez ca Nasterea Domnului sa va aduca FERICIRE !
Si cui ii pasa ce preferi matale? Preferi pe cat pricepi.Cum se vede, mai nimic.
Preferintele sunt in functie de nivelul culturii si educatiei dar , mai ales, si de marimea sufletului pe care Dumnezeu l-a pus in fiecare din noi
Forța cu care Vaticanul împrăștie ereziile nu poate fi ignorată. De asemenea, nu se poate neglija faptul că sunt mulți cei care au auzit de creștinism prin intermediul apostaților.
Dar dacă doriți să cunoașteți creștinismul autentic, Răsăritul cel de Sus, există o singură soluție: Soarele Dreptății – Biserica ortodoxă , un Domn, o credință, un botez.
VIATA, și nu istoria, științele sau religiile, a demonstrat că există două mari modalități de trăire pe care omul ca individ sau oamenii, ca ființe sociale de grup, le pot avea : Prin iubire, pace și înțelegere sau prin agresiune și control în numele sau pentru „împlinirea” acelorași deziderate.
Dacă Iisus Hristos a fost și a rămas propăvăduitorul absolut al primei căi alături sau împreună cu apostolii și susținătorii bisericii, cea de-a doua a fost urmată de politică și științe, inclusuv cele politice. Cele două câi sunt irecinciliante pentrucă se autoexclud reciproc. A face binele prin intermediul violentei, este un non-sens. O astfel de abordare nu funcționează nici măcar ca intenție, cu atât mai puțin prin punere în practică. Există o diferență netă între Papa de la Roma în calitate de conducător al unui stat și orice alt tip de conducător de stat din sferele politicii. Dacă am încerca printr-un exercițiu de imaginație, să inversăm rolurile, am înțelege că adevărata cale a vieții este doar cea pe care o promovează religia și nu politica sau științele adiacente. Din păcate, în actualul context pare neconvingătoare dar cu siguranță va veni o vreme când se va dovedi că acesta este unica și adevărata cale. Poate nu a sosit încă timpul.
Geanina Ma faci sa rad. Stii de ce ? Marga nu e crestin cum pretindeti voi sa fie. E un indoctrinat comunist. Celalalt andrei e din noua generatie. Cea care a crescut liber, gandeste liber. Sunt mai avansati in a intelege lumea in care traim. Marga si Dumnezeul vostru sunt inselaciune. Adevaratul Dumnezeu este cel din sufletul fiecaruia,pastrat cu sfintenie. Nu vandut popilor din BOR. Nu ma sensibilizeaza fatarnicia voastra cand va dati crestini. Mi-e doar mila de voi.
Eu Bla bla, bla ,bla. Ceva rational zi si tu. Rade doamne doamne de ignoranta voastra. De parca Divinitatea a creat doar ortodoxia romana. Restul sunt diavoli sau ce ? Cand vorbiti mai si ganditi? Intreb si eu ca pare ca sunteti mereu beti.
Dl Marga nu zice nimic despre atitudinea ex papei despre protestanti si neo protestanti! Am intelege si noi mai bine, cum a ajuns Klaunus Magnus Stupidus, gauleiterul Romaniei!
Stimate dle profesor doctor docent Andrei Marga! Daca v-ar citi articolul Steluta Catanicju de la PSD, sefa la comisia abuzuri in Senat, ar face accident vascular, ar zice ca va bateti joc de dansa… Ea cu o particulara amarata de Drept la FF, facultate facuta la menopauza, ce sa inteleaga din mesajul Dvs??? Si Prisca de la PNL ar face icter mecanic daca v-ar lectura…Florin Catu prim-ministrul Romaniei ar fi cel mai fericit! Cu nota 4 la treapta a 2-a la admitere la un liceu industrial si cu doua esecuri la admitere la ASE la stat, ar pune pe cineva sa lectureze textul si sa traga concluzii in locul dansului…Rasplata? Curcani, vedre de vin al bun, branza de burduf! Asa au facut rudele dansului acum 31 de ani ca Catu sa treaca de treapta 2-a de liceu, sa dribleze scoala profesionala de sudori din Valcea… Romanie! Te iubesc asa mult…. Un sudor prim- ministru in Romania anului douazeci-douazeci…..Particulara lui Catu nu se pune! E pe bani, pe parai… Si mama la 78 de ani face doua ca astea SEMESTRIAL Punct.
Ca om, acest papa imi aduce aminte de regretatul Ioan Paul I-ul.
Dumnezeu nu este in noi…ci Dumnezeu este cu noi. Dar numai cu cei care in cheama ….pentru ceilalti nu exista.
Cel mai rau lucru este ca Dumnezeu sa te ignore. Toti avem nevoie de dragostea cuiva de ajutor cand suntem la greu ramasi fara serviciu bolnavi fara bani fara casa fara cei dragi.
Unii pe aici se cred progresisti asa cum se credeau si comunistii bolshevici….ei fiind acum comunisti globalisti sorosisti.
Va spun eu un mic om de stiinta care am studiat tiata viata structura atomului. Materia nu exista. Exista energie care vibreaza si creeaza prima particola subatomica.
Asa cum scrie in Biblie. La inceput nu erea materia doar duhul lui Dumnezeu.
D-le Marga, foarte corect. Plimbările filmate, la biserica, nu înseamnă ca îl urmezi pe Iisus, bă din contra, aparentele inseala. Foarte subtil si profund mesajul dvs și cine are ochi de văzut și urechi de auzit, sa iei folosească gândul și simțirea de la Dumnezeu, data viitoare.
CONCLUZIE Dar de unde stii tu ? Hai, apeleaza la ratiune .Era o metafora, o simbolistica ce am zis eu .Iar tu te dai stiut de necunoscut.
Nu-i nicio problema. Fara suparare, fiecare pricepe cat il duce capul.
Urez tuturor cititorilor-comentatori, gazdei nostre, domnului Cornel Nistorescu și redactorilor semnatari în Cotidianul, multă sănătate și liniște în suflet, împlinirea năzuinței de mai bine pentru ei și cei dragi.
Fie ca Sărbătoarea Crăciunului să aducă fericire celor singuri și sărmani, celor bolnavi, bătrânilor și copiilor uitați de Guvern și de Tatăl Țării, Președintele Iohannis.
Fie ca Sărbătoarea Crăciunului să vă îndemne pe toți la o rugăciune pentru ocrotirea României de dușmanii ei din interior sau de dincolo de fruntarii.
În Sfânta zi a Crăciunului, gândiți-vă că doar prin unitate, multă muncă și inteligență putem redeveni ca popor demn, dincolo de pizma și ura celor ce ne vor pieirea.
Este un Crăciun plin de privațiuni, dar mintea ne este liberă și fiecare, în Biserica Sufletului Său, ne putem ruga pentru cei dragi și pentru România.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
@rene- oare cum si cand au ajuns acei singuri și sărmani, acei bolnavi, bătrâni și copii uitați de Guvern?! Aceasta uitare e opera de 30 ani a FSN, PSD, si abia la urma a celor noi veniti, care au urmat exemplul PSD! Deci lasa gargara si lacrimile de crocodil… Psd a facut Romania tara saraca, cu cele mai mici salarii, pensii si alocatii, bineinteles ca au avut grija sa-si traga doar lor pensii speciale nesimtite si salarii exorbintante pt cei ce au furat si saracit tara de 30 ani : PSD! De aceea suntem scarbiti de acest partid, nu-l mai votam! Nu stim inca ce ne va aduce noii veniti, nici ce va face bun Iohannis pt tara, ramane de vazut…. Dar daca doar ne scapa de ciuma rosie, as numi asta o fapta buna! Daca va respecta vointa poporului prin referendumul de reducere la 300 a parlamentarilor si va desfiinta pensiile nesimtite, va fi si asta ceva! Am auzit ca George Simion de la AUR va dona 90 % din salariu de senator! Cati din PSD au facut asta?! Traiti in lux si chipurile cei sarmani sunt uitati acum de guvern si Iohannis, dar pana acum au fost uitati de psd! Rusine sa va fie, pt ca aruncati vina pe altii, cand voi ati furat si uitat de cei sarmani, batrani si copii! Salariile, pensiile si alocatiile sunt sub limita decentei de trai si voi va lafaiti cu salarii mari si pensii speciale?! Pt asta nu merita sa mai votam!
D’ale Conspiraţiei :
„Discursul demonstrează faptul că tehnologia despre care a vorbit primul ministru există deja, și că guvernul intenționează să o folosească. Se presupune, de asemenea, că declarația se traduce prin „microcipuri și senzori, pentru a controla populația și a o înrobi”.
Planul este de a forța pe toată lumea să se vaccineze și, dacă refuză, vor deveni (vor fi considerați ca și) criminali. Scopul este pregătirea generațiilor viitoare pentru proiectul lui Bill Gates.”
„De ce atunci când cu gripa, care a ucis mult mai mulți oameni, niciodată nu v-ați asigurat ca oamenii să nu prevină să se răspândească?”
„S-a depăşit linia roșie. Se va instala un senzor în fiecare persoană și va începe cu copiii din școli și grădinițe. ”
Numai că ne-o spun nişte oameni în care alţii au mare încredere :
Referindu-se la povestea biblică a lui Esau care vinde drepturile sale de întâi-născut lui Iacob, el a adăugat:
„Practic, Netanyahu a vândut națiunea lui Israel guvernului din Umbră pentru un blid de linte”.
:
BREAKING ISRAEL NEWS: Rabbis Accuse Netanyahu of a “Mass Microchip Plot”: Selling Out Israel to the Globalist Agenda
Cerul albastru deasupra noastră și legea morală trebuie sa fie in noi…restul e abur și fum
Să nu ajungi sa te închini la chipuri cioplite…
Multumesc Andrei Marga! poti sa nu fii de acord cu alegerile politice ale profesorului, dar, de fiecare data, e o adevarata incantare sa-l citesti…Avem nevoie, din cand in cand sa ni se reaminteasca botezul, obligatiile de crestini, daca nu le intelegem ca pe niste drepturi…Mai ales acum, cand parca, asistam la un asalt fara precedent a fortelor intunecate…te gandesti ca Sarsaila vrea sa-i arate lui Dumnezeu cat de usor renunta creatia sa la „suflerea de viata”, la umanitatea sa…secole de sacrificii reale au fost anulate de teroarea (reala ori indusa ideologic) unui virus (adevarat mai contagios) gripal…toate drepturile, toate libertatile au fost sterse de o dictatura sanitara (ca medicala ar fi fost daca s-ar fi implicat medici, dar, eu n-am vazut decat ideologi ai medicinii, niciun practicant…)
Am fost la un spital de nebuni.
Multi radeau ca prostii de alti prosti…
I-ati tratamentul dar nu de la sorosh.
Așa,.. de Crăciun, Iisus nu e de căutat in biserică, sau in peșteri. E de căutat in tine, fiecare să caute pe Iisus in propria persoană,.Să vadă cum poate respecta cele 10 porunci, cum are grije de semen, de natură, de ceva in care dezinteresat se implică,. Poate românu din astea ?? Învață popa din merțane polimea ortodoxă la astfel de fapte ?? Nu cred.
„In cuvântul său din Catedrala Neamului, Suveranul Pontif le-a cerut gazdelor „frățietate” și „să se ferească de amăgirile puterii”. Este vorba de amagirile puterii pamantesti,adica cum se impaca asta cu „rezoluțiile Conciliului”, este vorba de Conciliul Vatican II,autorul principal – Joseph Ratzinger ramas fidel acestuia pe timpul pontificatului sau .Se spune la „pct.8 Biserica, realitate vizibilă și spirituală-Aceasta este Biserica unică a lui Cristos, pe care o mărturisim în crez ca una, sfântă, catolică și apostolică[12]. Mântuitorul nostru, după învierea sa, a încredințat-o lui Petru pentru a o păstori (cf. In 21,17), i-a dat acestuia și celorlalți apostoli misiunea de a o răspândi și călăuzi Această Biserică, orânduită și organizată în această lume ca societate, subzistă în Biserica Catolică, cârmuită de urmașul lui Petru și de episcopii în comuniune cu el[13], deși în afara organismului său vizibil există numeroase elemente de sfințire și de adevăr, care, fiind daruri proprii ale Bisericii lui Cristos, duc spre unitatea catolică”.Ei bine,eu sunt romanca si apartin Bisericii Crestin-Ortodoxe Romane,deci Biserica Catolica nu este Biserica Unica a lui Cristos. Benedict XVI a spus ca papă, „rugați-vă pentru mine, ca să nu fug înfricoșat din fața lupilor”.Se pare ca a fugit infricosat,dar ne rugam si ii dorim sanatate cat si dlui>Marga ANdrei.
Simplisme de cartier marginaș, plin de vulgarități! Măi Anti -înțelepciune! De unde scoți prostiiile. Da, îmi dau seama, tânăr, dar bine prost cu Șelaru cu tot. La domnul Marga este imensă cultură, la boi se vede că România este acum ultima la citit în Europa:
Bateți câmpii și de Anul Nou șn în vecii vecilor, bă Justinianul și Ileana. Mai trebe și citit ceva. Așa din brișcă se poate vorbi orice. Confundați faptul că vă trece ceva prin capul strâmt și leneș și credeți că e și adevărul. Jalnic! De cât nu ați pus mâna pe o carte despre Isus și creștinism? Că vă dați suficienți, doar vă condamnă. Vă condamnă la ignoranță și vă condamnă ignoranța. La voi este destul să fii liber, ca să și devii prost.
Bă Neos, suficiența nu este nici calitate și nici sănătoasă. Te-ai întâlnit cu Benedict al XVI-lea să te iei de brăcinar cu el? Vezi-ți insule de amârâta ta ignoranță și nu te băga unde nu pricepi ceva. Știu alții cum stau lucrurile. Așa toată burtăverziunea ce-ți aplaudă inepțiiile își închipuie că e centrul lumii. De unde? Un pumn de ignoranți agresivi, rebutați de istoria libertății, că nu-i ia nimeni în seamă. Nici nu ai cu ce conta nici acum. Se văzu bine – prosta informare și prosta educație merg mână în mână.
Camadarad Ileana, mai cultivă-te o țâră, bă fătălău, că rămâi de măritiș! Tot cu legionarisme, mamă, tot pe acolo? Nu izbutiți să scoateți capul din țărână, la un pic de aer curat?
Isus era evreu și era deschis, cum spune, chiar el, popoarelor. Asta nu înseamnnă că tu fiind româncă ai acces aparte la Isus. Doar legionarii au creat asemenea clișeu vulgar. Și s-au înșelat total.
Iar despre alte biserici – catolică, neoprotestantă, protestantă – se vede că ai cunoștințe de genunchiul gâștii. Nu este creștinism, fătălăule, unde nu-i simțire oamenească și ceva caracter. Că te priponești în vugarități nu-i merit, ci penibilitate.
Creștini sunt și catolicii, și protestanții și neoprotestanții. Numai că ei citesc mai mult decât voi care vă dați fals ca ortodocși și pricep. Cu vulgarități nu se ține umanul din noi. Dacă îl avem, căci la tine se vede că nu s-a ajuns acolo.
Nu-i de mirare Mizantropule, că nu pricepi concepția politică a lui Andrei Marga. Voi, niște pârliți rupți la genunchi (din genuflexiuni) și la spate (căci nu stați cu fața la realități)spate, vreți să pricepeți dintr-un șluck de țuică ceea ce este peste mintea voastră albă ca o coală. Și atunci vă luați de umeri cu cine este mult peste înălțimea voastră de șoricei.
Ia citește Filosofia unificării europene (2005), Destinul Europei (2011), România în Europa actuală (2017), Identitate și modernitate (2019) ca să te dumirești. Și să ai ceva în gușă. Că de prostii este plin acolo, pe cum se vede, că aproape te dai înțeleptul politicii. Îndestularea cu prostie dăunează sănătății, băieți de condiție morală joasă!