Andy Burnham: Britanicii schimbă premierul, nu și criza

Marea Britanie va avea al șaptelea premier într-un interval de zece ani. Regele Charles III îi va oferi mandatul lui Andy Burnham, după ce, la finalul săptămânii trecute, acesta a devenit liderul Partidului Laburist, candidând de unul singur pentru șefia partidului din fruntea căruia demisionase premierul Keir Starmer.

Schimbările de guvern din Marea Britanie sunt întotdeauna însoțite de un ceremonial atent regizat. Premierul al cărui partid a pierdut alegerile generale solicită o audiență la monarh pentru a-și prezenta demisia imediat după ce, în dimineața următoare, sunt numărate voturile din ultimele circumscripții electorale. Liderul partidului învingător așteaptă apelul telefonic de la Palatul Regal și se deplasează acolo pentru a primi mandatul de a forma noul guvern. Publicul britanic poate urmări în direct deplasarea lui prin centrul Londrei.

Acum este diferit. În locul unor alegeri generale a avut loc un singur scrutin, într-o circumscripție din regiunea Manchester. Acolo, Burnham a obținut 55% din voturi. A devenit deputat, primul pas către funcția de premier. Celălalt pas – obținerea conducerii partidului – a fost asigurat de contraperformanțele guvernului laburist condus de Keir Starmer și, mai ales, de disputele create în partid în cei opt ani cat s-a aflat la conducerea partidului (cu o schismă între aripa socialistă a fostului lider Jeremy Corbyn și facțiunile mai liberale). 94% dintre membrii partidului au votat pentru Burnham. Primul succes al noului premier este ca a reușit să reunească partidul. Și-a îndeplinit obiectivul din 2009 și 2015 de a deveni lider al laburiștilor.

Cum a reunificat Burnham Partidul Laburist

În discursul ținut pe 17 iulie, când a fost ales lider al partidului, Burnham a declarat că va schimba radical sistemul politic britanic și va ridica nivelul de trai al populației. A promis că Regatul Unit va deveni „o țară în care costul vieții este mai accesibil și în care toți oamenii și toate comunitățile vor avea șansa de a progresa”. Este un discurs similar cu cel al lui Keir Starmer, în urmă cu doi ani. Liderii laburiști au aceeași retorică despre „schimbare”. Burnham se diferențiază doar prin faptul că promite o schimbare rapidă.

O economie blocată și un guvern cu mâinile legate

The New York Times identifica cinci mari provocări pentru viitorul guvern. Economia britanică bate pasul pe loc, iar nivelul de trai nu a cunoscut o creștere importantă după criza financiara din 2008 și după Brexit și criza pandemiei din 2020. Războiul din Ucraina și cel din Golf complică situația externă a Marii Britanii. Relația cu SUSA este supusă unui test. Fostul premier Starmer a cultivat relația cu președintele Donald Trump, însă apoi a refuzat să susțină SUA în războiul cu Iranul.

Guvernul Starmer a primit ultima lovitură prin demisia ministrului Apărării, nemulțumit de alocarea unui buget care face imposibilă atingerea țintei de 3,5% din PIB. Acest deficit va fi moștenit de Burhnam. Premierul Starmer a continuat politicile restrictive ale imigrației promovate de guvernele conservatoare. O parte a deputaților progresiști din partid s-au opus acestor politici. Burnham va trebuie să găsească un compromis. Starmer a încercat să reducă cheltuielile sociale (dintre care jumătate sunt pensiile de stat); asta i-a scurtat mandatul. De cealaltă parte Burhnam a dorit mai multe investiții ale statului pentru locuințe sociale.

Farage, principalul adversar al noului premier

Dar poate cea mai mare provocare pentru noul guvern este cea care vine dinspre dreapta populistă – Reform UK, partidul lui Nigel Farage. Andy Burnham a prezentat viitoarea sa guvernare ca pe ultima șansă de a transforma partidul și de a schimba politica britanică pentru a împiedica victoria dreptei populiste. Nigel Farage a încercat să transforme acuzațiile că nu a declarat donații de circa 5 milioane de lire pentru partidul său într-un referendum în propria circumscripție. El a demisionat din parlament pentru a candidat din nou, pe 13 august. Restul partidelor au refuzat însă să intre în jocul lui Farage – singurul contracandidat va fi „Contele Tomberon”, un activist satiric costumat în tomberon.

Însă umorul britanic nu va fi suficient pentru a opri Reform UK. Presa conservatoare din Marea Britanie îi reproșează lui Burnham că a fost vag până acum în ce privește programul economic al partidului. O altă inconsistență ține de mesajul său. Burnham și-a susținut ascensiunea politică spunând că lupta împotriva „sistemului” din interiorul partidului. Este ceea ce susține și rivalul Farage, orientat însă spre o luptă cu întregul sistem politic britanic.

Doi lideri revoltați împotriva ”sistemului”

Pe 17 iulie, Burnham și Farage au ținut fiecare câte un discurs – la preluarea șefiei Partidului Laburist și la Conferința pentru Acțiune Politică Conservatoare. Ambii au pus același diagnostic politicii britanice. Însă cauzele identificate pentru actuala situație diferă. ”În viziunea lui Burnham, vina aparține politicilor lui Thatcher și încrederii sale în forțele pieței. Pentru Farage, problema este evoluția de după era Thatcher și transferul puterii către ONG-uri, organisme publice autonome și instituții internaționale. Susținătorii fiecăruia cred că liderul lor reprezintă mai mult decât propria persoană. Partidul Laburist a mers până la capăt cu Burnham. I-a încredințat conducerea în speranța că va reda rădăcinile și spiritul său din Nordul muncitoresc al țării. Pentru Reform UK, Farage rămâne, în ciuda tuturor controverselor, singurul politician actual care păstrează aura unui om predestinat să schimbe cursul istoriei”, scrie The Spectator.