UPDATE 22.35 Alina Gorghiu: „Epurări din cauză că avem altă părere. Să dăm cărțile pe față”
Alina Gorghiu i-a acuzat pe cei din tabăra pro-Bolojan că ar căuta motive juridice pentru a se descotorosi de cei care au altă părere.
„Eu vă spun așa că probabil că nu o să vă intereseze argumentația mea juridică, dar v-o fac ca să vedeți că disprețul față de lege și incompetența celor care vă împing să faceți această interpretare o să vă ducă iar într-un unghi mort. Nu, Gabi (n.r – Gabriel Andronace), știi că e o minciună.
Este o exaltare că tu faci acum această interpretare și transformă măsură sancționatorie în măsură cu caracter organizatoric și, cum le spui tu, impersonal al deciziei. Nu, în realitate, știm bine cu toții că sunt epurări din motive că avem altă părere decât a conducerii, că v-am lezat cu poziționări publice, politice și așa mai departe. Dar haide să dăm cărțile pe față oameni buni, să nu ne mai mințim unii pe alții”, a zis ea.
„Întotdeauna nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se va nimeri în viitor.
„Și vă rog, și sublinez acest lucru pentru că este exact argumentul care va demonta toată această interpretare a dumneavoastră ulterior. Este una, repet, de sancționare, nu de organizare. E de ultim resort, cum intuiți cu toții dar vă faceți că nu înțelegeți, un instrument de remodelare politică a filialelor, ca să folosesc un predicat elegant.
Este politic, jenant, că nu putem măcar să dăm colegilor din conducerea partidului, că ne plac, că nu ne plac fețele unora, soluții coerente și care să țină apa”, a mai spus Gorghiu.
UPDATE 22.15 Ionuț Stroe: „Vă folosiți de un statut modificat în 2025, care este folosit ca pretext politic pentru a sancționa niște filiale pentru rezultate din 2024”
Aceste schimbări sunt făcute pentru a face loc unor oameni din afara partidului, din zona REPER, SOS, POT, USR.
Eu consider că aceste rezultate reflectă puțin spre deloc managementul filialelor de sector, ci este vorba de votul politic general la vremea respectivă, inclusiv al candidatului la Primăria Generală, Sebastian Burduja.
La ultimele alegeri, conducerea PNL a decis să susținem candidați comuni. Eu a trebuit să îl susțin pe dl Băluță și am reușit, pe baza de reciprocitate în București, să recâștigăm sectoarele 1 și 6. Dl Burduja a luat 7,7%.
Eu am preluat filiala cu 5 luni înainte de alegerile locale. Dacă e să ne raportăm la cele două rânduri de alegeri – locale și parlamentare – din 2024, PNL a crescut.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Liderul de la Ilfov, Hubert Thuma, a avut cea mai critică întervenție în ședința PNL. El i-a reproșat președintelui PNL că oamenii noi din PNL sunt aleși după bunul plac al lui Ilie Bolojan, și nu sunt oameni care au convins membrii liberali. Thuma chiar i-a provocat pe Bolojan și pe Dan Motreanu să-l contracandideze la șefia PNL Ilfov.
Hubert Thuma: „Am înțeles că trebuie să facem locuri pentru USR, SENS, SOS”
(audio, de la 1.01 )„Domnule secretar general (n.r – Dan Motreanu), am să mă adresez dumneavoastră în speranța că îmi veți răspunde, că de câte ori m-am adresat domnului președinte Bolojan, n-a răspuns niciodată.
În 12 iulie 2025 am avut un Congres extraordinar. Domnul Bolojan a fost ales președinte cu mandat deplin, a fost adoptat și un statut. În Biroul Politic Național, în ședința de înaintea acestui Congres extraordinar, domnule Bolojan, ați spus că facem alegeri de sus în jos, pentru că de abia fusese votat guvernul, PNL-ul își asumase guvernarea, nu avem timp să facem alegeri în organizații, dar că în următoarea perioadă relativ scurtă vom face alegeri și în organizații. Lucru care este evident firesc.
Numai că alegerile nu au mai venit, în locul alegerilor am avut numai prelungiri de mandat, pentru că evident, e mai ușor să lucrez cu organizații care sunt conduse interimar decât cu cei care au mers și-au luat votul în organizații.
Am înțeles că trebuie să vină oameni noi să facem locuri, să vină de la USR, Reper, SENS, SOS, de unde doriți dumneavoastră, dar părerea mea că acești oameni ar trebui să candideze, să prezinte proiecte, să convingă membrii, să înscrie în partid, să câștige alegeri. Nu devine o persoană reprezentativă doar pentru că este nouă și pentru că dumneavoastră ați impus-o în organizații.
A trecut un an de la ultimul Congres extraordinar, am fi avut timp până acum să facem alegeri în organizații. Nu înțeleg de ce vă este teamă să mergeți în organizații să faceți alegeri.”
Thuma l-a provocat pe Bolojan să-l contracandideze la Ilfov
„Puteți face alegeri inclusiv la Ilfov, unde nu vă convine de mine. Domnul Motreanu poate să vină să candideze, că după ce a salvat Giurgiu și a adus rezultate la Giurgiu, poate să candideze împotriva mea la Ilfov. Sau dumneavoastră, domnule președinte Bolojan, puteți.
Facem o derogare și candidați împotriva mea la președinția organizației Ilfov și câștigați. Adică nu vă împiedică nimic.
Deci, părerea mea este că ar trebui să facem alegeri în organizații, cum este normal într-un partid politic și cum s-a făcut în Partidul Național Liberal din 1990 încoace, să nu ne mai ascundem după oameni numiți interimari și după interpretării”, a mai zis el.
Adrian Veștea: „Vânătoare de vrăjitoare”
Fostul premier desemnat le-a reproșat celor din conducere că îi sancționează pe anumiți liberali, într-o „vânătoare de vrăjitoare” și le-a atras atenția că ar trebui organizate alegeri.
„Cred că ar fi necesar să dăm drumul la acest parcurs, la această procedură democratică de a organiza alegeri și de a nu face demiteri și de a modifica tot felul de reguli în timpul jocului.
Cred că este normal, după atâta vreme, să facem alegeri libere și să vedem cu adevărat care sunt adevărații lideri ai Partidului Național Liberal, la nivel județean, care astăzi obțin votul colegilor lor. Asta este recomandarea care eu o fac și cu colegului nostru Andronache și dvs, celor din conducerea partidului. Cred că asta este modalitatea democratică în care Partidul Național Liberal poate să iasă din acest impas.
Altfel nu facem altceva decât o vânătoare de vrăjitoare și nu facem altceva decât să îi sancționăm pe anumiți colegi. Ar fi corect, democratic, bărbătește să putem să facem acest demers.”
Bolojan: „Pot să accept că sunt supărări. Dacă nu facem ce trebuie, capacitatea acestui partid de a obține rezultate mai bune în 2028 va fi afectată”
Bolojan a transmis liberalilor că le înțelege frustrările, dar unele filiale au avut scoruri foarte proaste în alegeri. Liderul PNL mai crede partidul poate crește prin oameni noi.
„Pot să accept supărări, dar la modul corect, cred că sunt realități pe care nu le putem contesta. Sunt județe în România în care PNL, la ultimele alegeri gestionate pe forțe proprii, alegerile prezidențiale și parlamentare, a obținut rezultate mult sub media partidului. Este o evidență.
Dacă dorim să ne îmbunătățim rezultatele, cu bune, cu rele, trebuie să facem o evaluare corectă a județelor unde avem capacitate de creștere.
Orice s-ar spune despre Ialomița, suntem în această situație. Vă rog să vă gândiți la disputele de acolo, la pozițiile administrative obținute și la divergențele existente. Sunt situații în care județul te poate ajuta. Sunt situații în care o anumită conjunctură te poate dezavantaja.
Putem crește acolo unde nu am obținut rezultate și am putea, aducând oameni noi, să creștem în aceste județe. Dacă nu facem ce trebuie, capacitatea acestui partid de a obține rezultate mai bune în 2028, prin politici bune, printr-o combinație de identificare a celor mai buni candidați și politici locale cât mai bune, va fi afectată. Nu avem șansa să obținem rezultate mai bune.
Prin urmare, consider că evaluarea acestor organizații nu este bazată pe aspecte de altă natură, ci strict pe analiza lor și pe ceea ce se poate face pentru a obține rezultate mai bune. Nu înseamnă că, dacă astăzi un coleg nu mai este președinte de organizație, nu mai poate avea un aport. Dar, dacă nu facem evaluare și nu luăm anumite măsuri, probabilitatea de a ne consuma energiile în plan intern este foarte mare și de aceea vă facem aceste propuneri.”
Liderul filialei București Sector 5 i-a transmis lui Bolojan că să ai putere înseamnă să fii pacificator.
Dan Meran: „Puterea înseamnă să fii pacificator”
„Domnule președinte, când ești puternic și când, într-adevăr, poți… Și dumneavoastră reprezentați acum Partidul Național Liberal, fără doar și poate.
Dar asta înseamnă puterea și, după părerea mea, înseamnă să fii pacificator. Și asta e o mare rugăminte a mea, așa cum a zis și Veștea, se mai poate. Vă rog, domnule președinte, sunt de 37 de ani în treaba asta.
Vă rog să vă gândiți foarte bine la lucrul ăsta și ce avem de făcut în continuare. Eu zic că încă se mai poate.”
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, prim-vicepreședintă PNL, a cerut un amendament prin care să se prelungească termenul pentru tranzacțiile imobiliare pentru TVA la 9%. TVA-ul de 21% urmează să intre în vigoare de la 1 august.
Nicoleta Pauliuc, solicitare
„Membrii Partidului Național Liberal, poate să introducem un amendament să amânăm astfel intrarea în vigoare a textului de lege care prevedea ca de la 1 august să crească TVA-ul pe tranzacțiile imobiliare.”
Ilie Bolojan
„În ceea ce privește amânări și eșalonări de măsuri care au fost adoptate, sigur înțeleg faptul că s-ar mai fi putut face tranzacții într-o săptămână, două, putem înțelege asta, dar având în vedere angajamentele pe care România le are legate de păstrarea deficitului, măsurile fiscale pe care le adoptăm, vreau să vă pun în vedere tuturor parlamentarilor și președinților de organizații, un angajament pe care îl are România foarte important.
Deci noi nu putem să facem modificări de natură fiscală, pentru că dacă facem modificări de natură fiscală, care nu sunt compensate de alte măsuri, intrăm în contradicție cu jaloanele din PNRR și unul din jaloane care ține de consolidarea fiscală are o valoare de 1,3 miliarde de euro.
În ceea ce privește eșalonări de măsuri care au fost adoptate, având în vedere angajamentele pe care România le are față de păstrarea deficitului.”
Homarii PNL au iesit la atac impotriva lui Bolojan!
Bolojan a fost demis de parlament. Guvernul lui a cazut in parlament. Mai devreme sau mai tarziu isi va lua catrafusele si va pleca. Va pierdeti timpul cu cineva care este istorie.
Distruge-i Bolo, ăstia sunt majoritatea PDL-isti, dă-le la glezne, azi nu mai există un Partid Liberal, este o corcitură cu USR. Așa te vrem, distruge-i pe șobolanii galbeni. Un singur sfat: ai grija de mușcătura guzganului de la Oradea, fost Șef la Vama Borș, guzganul cu portbagajul plin de euro !
Nu te lasa Bolojene; de oameni ca tine avem nevoie!
si tu ca el !
Bolo, zici că ești VADER!
NIMIC și nimeni nu te clintește!
Orice ai fi, orice ești, oricine ești, ține minte:
Ori ești zeu, ori ești Caragea!
Și încă ceva:
Deja nu mai putem controla externul și voracitatea lor!
Du-te la MATEMATICUS și predă Țara!
Vei avea și partea ta de gloria!
Avem rapturi și multe salivari externe!
Fii cu Țara acum!
PSD:
E Timpul să ai majoritatea!
Aur e de AUR EXTERN!
Comportamentul conservelor din „secta” psdosnica con-servitorilor este comportament de neam prost. Thuma se comportă ca un baron cu tare-n comunism. Vestea vorbește ca să nu adoarmă. Pauliuk vrea ceva, dar nu mai stie ce vrea. In fine, toate ii dor pe liberalii abisali pucisti si ce nu-i doare nu mai functioneaza.
Parca tuasu Thuma avea o condamnare fara executare la inpuscarie pentru coruptie, nu vreti sa terminati cu el, nu toti suntem din Cluji !
sa bage PNL-ul in comunizmu-USR !
Thuma, după nume nu ești român! Pe cale de consecință, ești infiltrat și plătit de agenturile străine!