Sindicaliștii SANITAS au organizat un protest luni care va fi urmat de greva generală, în data de 28 iulie 2026.
„Pentru noi ziua aceasta a început foarte devreme. Trebuia să organizăm foarte bine această grevă de avertisment. Trebuia să avem grijă ca şi colegii noştri să simtă sprijinul nostru. (…) A decurs bine (…) Echipele medicale au ieşit în faţa unităţilor sanitare, în curţi, au protestat. Cred că un mesaj atât de puternic cum îl are Federaţia Sanitas din iunie încoace, începând cu meeting-ul, grevă japoneză, grevă de avertisment, cred că Guvernul demis interimar Bolojan ar trebui să ţină cont foarte tare de puterea echipei medicale. Nu ştiu ce să mai spun, dar această lege e ceva rău, cum spun tinerii în zilele noastre. Din echipa noastră medicală, cel puţin la mine la spital, la Sfântul Pantelimon, mandatul meu este foarte clar, nu ne oprim” a explicat dr. Toni Popescu, invitat în studioul Medika TV.
Legea salarizării, critici dure
Medicul Toni Popescu este de părere că legea salarizării a fost creată fără a se ține cont de dorințele angajaților din Sănătate.
Mai mult, acesta consideră că actul normativ abundă de inechități.
„”Legea este creată într-un birou, probabil, într-un birou la Ministerul Muncii, pentru că altfel nu-mi explic. Eu ce ştiu este că propunerile Ministerului Sănătăţii au fost făcute împreună cu consultarea federaţiilor reprezentative, acolo fiind şi noi, Sanitasul, dar nu le regăsim în lege şi asta este o mare supărare. Inechităţile sunt de la A la Z„ a mai spus medicul.
Angajații din Urgențe și ATI, cei mai afectați
În forma sa actuală, legea salarizării afectează angajații din Unitățile de Primiri Urgențe și secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă.
„Plângem după anestezişti de ani şi ani de zile, reuşim să echilibrăm un pic sistemul şi le scădem sporul, iar pierderea la un medic ATI oscilează între 3.000 şi 5.000 de lei pentru că… ei puteau ajunge până la un spor de 85%. Acum sporul pentru dânsii este undeva între 0 şi 50. Diferenţa, poate să o calculeze oricine, este foarte mare şi mai este o problemă. Acest spor între 0 şi 50, România n-a avut niciodată în istoria ei, nu ştiu, sunt curios dacă pe vremea lui Ştefan cel Mare sporul era tot între 0 şi 50. Nu există 0. Întotdeauna dai o limită minimă şi o limită maximă. Deci, trăim aşa într-un haos„ a mai spus medicul Toni Popescu.
Eu propun ca pentru tot ce ține de salarizare să înființăm Ministerul Sindicatelor. Singura lege a salarizării: Noi mai vrem.