PNL cere sesiune extraordinară săptămâna viitoare pentru adoptarea în Parlament a proiectelor PNRR

Patru proiecte sunt deja depuse la Parlament, iar celelalte două se află în etapa finală a consultării publice.

PNL cere sesiune extraordinară săptămâna viitoare pentru adoptarea în Parlament a proiectelor PNRR

Patru proiecte sunt deja depuse la Parlament, iar celelalte două se află în etapa finală a consultării publice.

Partidul Național Liberal cere organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare de săptămâna viitoare pentru adoptarea proiectelor restante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„România nu își permite să piardă miliarde de euro din cauza întârzierilor sau a disputelor politice. Responsabilitatea tuturor partidelor este să respecte angajamentele asumate și să protejeze interesele țării”, spun liberalii într-un comunicat remis presei luni.

Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a analizat luni stadiul proiectelor de lege necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a prezentat situația celor șase proiecte: patru sunt deja depuse la Parlament, iar celelalte două se află în etapa finală a consultării publice.

Proiectul privind consolidarea legislației în domeniul integrității urmează să fie depus și înregistrat marți, 21 iulie, la Camera Deputaților, după finalizarea perioadei de consultare publică.

Proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice urmează să fie depus miercuri, 22 iulie, la Senat.

Mandat pentru grupurile parlamentare ale PNL

În urma discuțiilor, Biroul Politic Național a mandatat grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat să susțină adoptarea celor șase proiecte de lege necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România.

Fiecare jalon îndeplinit înseamnă bani europeni care pot fi accesați de România.

Adoptarea proiectelor este necesară pentru obținerea ultimei tranșe de granturi din cererea finală de plată, în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro.

„Aceste reforme reprezintă angajamente asumate de toate guvernele României în ultimii ani. În ceea ce privește legea salarizării, aceasta trebuie să respecte atât cerințele convenite cu Comisia Europeană, cât și capacitatea reală a bugetului de stat”, spune PNL.

CITEȘTE ȘI: Sorin Grindeanu vrea o „comisie de criză” în Parlament pentru rezolvarea urgențelor României

PNL spune că susține amendamentele care sunt compatibile cu jaloanele PNRR și acceptate de Comisia Europeană. „Amendamentele care încalcă aceste condiții nu rezolvă problema, ci pun în pericol banii europeni cuveniți României”, mai spun liberalii.

Cine convoacă o sesiune extraordinară?

Convocarea unei sesiuni extraordinare poate fi făcută de președintele României, de Biroul permanent al fiecărei Camere, de cel puțin o treime din numărul deputaților (pentru Camera Deputaților) sau al senatorilor (pentru Senat), potrivit art. 66 din Constituția României.

Chiar dacă solicitarea vine de la președintele României, de la Biroul permanent sau de la o treime dintre parlamentari, actul formal de convocare este emis de președintele fiecărei Camere.

Cererea trebuie formulată în scris și trebuie să cuprindă: motivul convocării, ordinea de zi propusă, durata/perioada sesiunii extraordinare.

Dacă ordinea de zi propusă este respinsă de Cameră, sesiunea extraordinară nu se desfășoară.

Camera Deputaților și Senatul se convoacă separat. Dacă este nevoie ca ambele Camere să lucreze în sesiune extraordinară, fiecare trebuie convocată potrivit propriei proceduri.

Sorin Grindeanu, președintele PSD, este președintele Camerei Deputaților. Mircea Abrudean, vicepreședinte al PNL, este președintele Senatului. El a preluat funcția la 24 iunie 2025, după numirea lui Ilie Bolojan la conducerea Guvernului.

Grindeanu vrea comisie de criză

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat luni că-și dorește înființarea unei „comisie de criză” în Parlament. Prin această comisie, Grindeanu susține că s-ar putea rezolva mai multe urgențe ale României. El susține că, în prezent, România n-ar fi de fapt guvernată.

Amendamentele propuse de Comisia de criză vor alcătui, alături de legile din PNRR, tematica principală pentru o sesiune extraordinară organizată cât mai curând posibil”, a spus Sorin Grindeanu la Parlament, conform news.ro.

Intervievați de Cotidianul, mai mulți liberali și membri USR au spus că nu vor să facă parte din comisia lui Grindeanu, care s-ar substitui de fapt Guvernului.

Citește și: PNL și USR nu vor în „comisia de criză” propusă de Grindeanu: „O invenție marca PSD”. Ce spune AUR – SURSE

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.