Apariții editoriale de colecție

Semnalăm în rândurile ce urmează trei apariții editoriale de excepție, a căror lectură ne-a reținut în mod aparte atenția și constituie, în opinia noastră, instrumente de cunoaștere și înțelegere a realităților cotidiene românești:

Viorel Roman, România – un stat eșuat, Editura Cosmopolitan- Art, Timișoara, 2021, 436 pagini;

Pavel Gavril Țăranu, Extremismul sexo-marxist, antinațional și globalist, Eurotip, Baia Mare, 2021, 266 pagini;

Cornel-Dan Niculae, „ Societatea Civilăde sub ON G-urile internaţionale- organizaţii şi servicii secrete din umbră, Bucureşti, Editura Carpathia Rex 2021, 472 pagini; 20 cm – (Colecţia „Cartea Secretă“).

Viorel Roman, cu ale sale epistolare zilnic „românii în laboratorul european” și „românii în laboratorul mondial”, ține de câțiva ani o cronică a faptelor prin care clasa politică din România se autodefinește în raport cu Uniunea Europeană și restul lumii, față de care politicienii români par niște curiozități bizare, pe care numai niște nefirești resorturi i-au propulsat la putere, anume parcă să distrugă țara și să exileze poporul.

Bilanțul managementului afacerilor publice de către cele 33 de guverne și 17 prim miniștri , care s-au perindat la putere, începînd cu anul 1990, conform statisticilor europene, abundă în eșecuri, deoarece performanța guvernamentală este o colecție de contradicții logic inexplicabile :

  • România este țara cu cel mai mic șomaj oficial din ultimul sfert de secol, în medie, dar este singura țară unde 50% din familii declară că nu au niciun membru angajat; iar 25% din familii au doar un membru angajat;
  • România susține gratuitatea școlii până la absovirea liceului, dar este pe primul loc în Europa la șolari analfabeți (30%), iar 42 % din populație crede că soarele se învârtește în jurul pământului:
  • Performanța de a fi cea mai bisericoasă țară din Uniunea Europenă este la pachet cu cea mai acută subdezvoltare edilitară , 45% din gospodării nu sunt racordate la canalizare și au WC în curte;
  • România are cea mai mică absorbție a banilor europeni și cel mai mare procent de bani europeni furați, motiv pentru care Uniunea Europeană au tăiat fondurile pentru infrastructură;
  • România interzice prostituția, dar este cel mai mare exportator de prostituate, peste Rusia și Ucraina;
  • România este, conform datelor Curții de Conturi, țara cu cea mai ridicată corupție din Europa – 40%, din 6,2 miliarde euro pe an achiziții publice, 6,2 miliarde se fură.

Autorul scoate în evidență multe alte asemenea paradoxuri, la care vine cu corolarul, citat din profesorul economist, Mircea Coșea : „Viitorul poate să fie îngrozitor pentru România dacă nu se iau măsuri acum

Consilierul academic al Universității din Bremen,Viorel Roman este un publicist oarecum atipic, care se adresază unui segment rezervat de cititori, dispus la analiză și reflecții. De asemnea, Viorel Roman poate fi multora incomod, prin unele dintre opiniile sale insolite privind blestemul geopolitic al situării românilor la limesul Sfântului Imperiului Roman cu panslavimul celei de a Treia Rome , cu vechea și noua lume islamică, ceea ce ne-a propcopsit cu (citat din profesorul Vaslie Dâncu) : „Statul (…) obez, agresiv, neproductiv… Oamenii stau în genunchi aproape în fața funcționarului (…) ” Într-un astfel de stat, „capturat de vânătorii de rente”, „Colaborarea este la nivel de haită, fiecare e îndreptățit să-și folosească tupeul, violența, înșelăciunea” ( op.cit.pag.187).

Pavel Gavril Tăranu (pseudonim) ne propune în capitolul de deschidere al cărții Extremismul sexo-marxist, antinațional și globalist o succintă trecere în revistă a cauzelor celei mai grave și brutale boli a nației române, „decepția colectivă”. Concluzia autorului este aceea că România sub cele 33 de guverne postdecembriste s-a întors în anii 1950, când ”sentimentul național și patriotismul au devenit, din nou, disprețuite și privite cu suspiciune de grupuri de presiune care ănfuenează puterea politică, iar puținii ptrioți curajoși sunt izolați și blocați la mantinelă de exponenții forțelor agresive ale acestei epoci” ( op.cit.pag.13). Revenirea la patriotism este soluția salvării națiunii române, argumentându-ni-se cu exemplele Portugaliei, Spaniei și Olandei care prin patriotismul poporului lor de acum 50 de ani și-au schimbat destinul, și ele urmând pilda patriotismului britanic, francez, prusac și apoi german. ( Idem).

Capitolul 2 „Introducere la scrisoarea celor 43 de comisari/fanatici sexomarxiști și extremiști”

referă la inițiativa grupului de 43 de persoane din trei continente, autointitulate „intelectuali publici, militanți pentru drepturile omului, oameni din societatea civilă, apărători ai valorilor euroatlantice”, care au cerut public, la 3 februarie 2021, izolarea totală a partidului parlamentar Alianța pentru Unitatea Românilor. Intoleranța specific extremistă a grupului menționat nu a fost de nimeni sancționată.

Pavel Gavrilă Țăranu sancționează tăcerea guvernului și a liderilor formațiunilor politice cărora le-a fost adresată somația , prin proverbe, dintre care reținem :„Toleranța intoleranței este lașitate”; „Indiferența nu-i decât lașitate”; „Odată te naști și mori, dar lașii mor de mii de ori”.

Cum a devenit sexo-marxismul o problemă fundamentală a zilelor noastre?. Răspunsurile le vom găsi in capitolul următor, bine ancorat în bibliografia de referință, bineînțeles străină și, de aceea, înafara putinței de tăgadă . Aflăm că sexo-marxismul adevenit o ideologie care a generat un curent politic de atac ale cărui ținte sunt: „școlile și universităție, religiile, culturile și valorile naționale” , respectiv fundamentele identității popoarelor, iar mijloacele agresiunii sunt media și socia-media și organizațiile neguvernamentele subvenținate în acest scop. Astfel, devine evidentă legătura cu ceea ce Cornel-Dan Niculae devoalază în „ Societatea Civilăde sub ON G-urile internaţionale- organizaţii şi servicii secrete din umbră.

Excursul lui Pavel Gavril Țăranul prin istoria sexo-marximului postbelic, din care fac arte și cei 43 de comisari ideologici autori ai somației menționate, ne argumentează pericolul aceste noi forme de dictatură, care a cam început să facă legea în numele ideilor, teoriilor și conceptelor impuse, dintre care sunt menționate : discriminarea, corectitudinea politică, discriminarea pozitivă, cancel culture. Cancel culture presupune boicotarea, terorizarea și distrugerea opozanților politici, ia conceptul este rebrandul esenței leninism- stalinismului ( „Cine nu este cu noi este împotriva noastră”). Cancel culture mai înseamnă interzicerea gândirii libere, a opiniilor și culturii neconformiste cu conceptele sexo-marxiste.

Progresismul invocat de adepții noii ideologii este ipocrit și mincinos, fiind masca revoluției lor culturale, inspirate de „mariajul lui Marx cu Freud” (op.cit.pag 45).

Una dintre consecințele curentului sexo-marxist este ura ditre oameni, care este azi evidentă și în societatea românească (op.cit.pag 47).

Rasismul ca apanaj al urii a devenit o etichetă care s-a pus pe fotbal, șah, hărți și internet, pe matematică. Apar ghiduri școlare și indexuri de excludere a cuvintelor , precum mamă, frate, soră. Barbarismul și imoralitatea , antidemocratismul și anticreștinismul, cenzura și dictatura ura și intoleranță promovate de secta politică sexo-marxistă, gradul înalt de penetrare în societatea americană, dar și în Europa aduc suficiente argumente pentru pericolele ce planează asupra ordinii democratice tradițional creștine a Occidentului.

In capitolele următore aflăm cum au ajuns sexo-marxiștii la putere în România și cum este folosită democrația ca paravan al atacurilor antinaționale, dar și despre decadența Occidentului ș convingerea autorului că viitorul nu poate aparține decât statelor și națiunilor independente, căci a fi patriot nu înseamnă a fi antiglobalist, deoaece globalismul este o realitate a zilelor noastre pe care omenirea are datoria să o gestioneze în deplinul respect al principiilor fundamentale ale democrației.

Cornel-Dan Niculae, cu „ Societatea Civilăde sub ON G-urile internaţionale- organizaţii şi servicii secrete din umbră, continuă seria volumelor sale de investigații jurnalistice temerare și de succes, generatoare, deopotrivă, de elogii și contestări.

Voi fi un recenzor atipic al cărții și mă voi referi doar la aspectul singular al episodului Clubul de la Roma, Propaganda Due și Giancarlo Elia Valori, o trambulină prin care oculta internațională a reușit să penetreze în ierarhia politică românească cu intenția de a capitaliza imaginea pe care Nicolae Ceaușescu o avea în anii 1970.

Sunt menționate, până la Nicolae Ceaușescu, numele lui Mircea Malița, Cornel Burtică și Ștefan Andrei. Desigur, concluziile autorului sunt bine documentate și corecte, iar complinirile ce le aduc sunt de natură a le nuanța și întări.

Cornel Burtică a fost primul demnitar român reperat de SISMI ( Serviciul de Informații Militare al Italiei) în perioada postului său de atașat comercial la Roma și ale cărui perspective politice fuseseră estimate de mai multe servicii de informații occidentale ( cel francez în perioada pstului de atașat comercial la Paris, iar CIA prin recolta informațiilor din varii surse, ce le controla la nivel mondial.

Vizitele la atașatura comercială, respectiv la Ambasada României de la Roma , ale oamenilor de afaceri interesați de piața românescă și oportunităție de cooperare au fost canalele folosite și de Aurelio Pecei, economist și industriaș italian, inițiatorul și unul dintre fondatorii Clubului de la Roma, personalitate cu mare notorietate internațională, valorificată pentru crearea punților de legătură peste Cortina de Fier.

Giancarlo Elia (Jeliah) Valori, secretar general al Institului Italian pentru Relații cu Străinătatea, membru marcant al lojei masonice “Propaganda Due”, în stranse relatii cu Licio Gelli, conducatorul P2, a cochetat cu ideea de a promova imaginea internațională a lui Nicolae Ceaușescu, iar Mihai Pacepa și Nicolae Doicaru au aprobat finanțarea necesară, pentru ca în 1978 să se constate că oerațiunea de promovare a fost o escrocherie și că înafară de geamantanul de cărți aduse lui Ceaușescu și cîteva articole de presă, nu s-a realizat promovarea promisă. Mai mult, din partea Editurii Partidului Comunist Italian s-a demascat impostura, Valori fiind indicat de mai multe surse creștin democrate și de mari industriași ca omul SISMI și al CIA.

Valori a fost primit de patru ori de Nicolae Ceaușescu, iar până la el a stabilit relații apropiate cu Ghizella Wass, Ștefan Andrei, Cornel Burtică și Mihai Dulea, ultimul petrecând o vacanță de două săptămâni în Italia, ca invitat al lui Valori. Acesta și-a folosit influența pentru dezvolatarea unor afaceri cu Fabrica de confecții și tricotaje București (APACA) ale lui Licio Gelli, care deținea o fabrică de profil la Arezzo, unde păstra și dosarele personalitățior din România care fusseră punctate și studiate de CIA sub acoperirea Clubului de la Roma și a Lojii Propaganda Due.

Rolul lui Ștefan Andrei a fost de protector (unul foarte ieftin!) față de protestele Partidului Comunist Italian al cărui nume a fost folosit de diverse persoane care se foloseau de breșa creată pentru penetrarea Propagandei Due și a Mafiei italiene, scoase la înaintare de structurile speciale interesate de anturajele fiilor și fiicelor demnitarilor de la București.

Mircea Malița nu a ajuns întâmplător în context. Cum a respectat regulile jocului convenite de acasă, ține și de cum cei de acasă au anticipat capcanele ce-i fuseseră întinse. Imixtiunea politică a Elenei Ceaușescu în cariera sa diplomatică ulterioară a fost nefastă României.

Cornel – Dan Nicolae referă asupra unora dintre discipolii lui Mircea Malița care au condus ori conduc parte din rețeaua organizațiilor neguvernamentale promotoare ale noii ideologii și ordini a incertului viitorl

Toate cele trei cărți au un numitor comun, efortul găsirii soluțiilor de salvare a României.

În fața acestei cauze trebuie să pălească orice ne-ar putea dezbina.

Aurel I. Rogojan

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

5 Comentarii

  1. Corturile de la Kiev din 2014, semanau izbitor cu cele din Piata Universitatii /iunie 1990.
    Posibil ca Sorosh ,”chitros” cu il stim, sa le fi scos doar la aerisit prin Africa pe interval, dupa care le-a trantit direct in Piata Maidan.

  2. Curios e modelul romanesc de recunoastere a diplomelor de studii din strainatate, care arata si pute a analfabet pe bani grei=merge si asa ca nu e paguba in papusoi, si, in strainezia pentru recunoasterea diplomelor de studii, nu numai ca depui toate copiile traduse si legalizate plus plata unei sume uriase, astepti maximum 4 luni de zile analiza reala a diplomelor cu lux de amanunte, pana primesti sau nu un raspuns! Cum naiba sa nu fie analfabetism pe banda rulanta in Romania daca totul e la vedere si pe banda rulanta irenediabil?

  3. Suntem toți trăitorii epocii desemnate a fii perpetua „1984”…

  4. Tot degeaba,daca nu apare vreun roman de a lui David Diop sa ne bata obrazul ca am inventat comertul cu sclavi,ca am pornit doua razboaie mondiale,ca nici chiar atata nesimtire sa nu primim imigranti sa ne fie rusine ca nu am mentionat nimic de noua sinagoga a dinastiei Teitelboim
    La Sighet a fost inaugurată acum 5 zile Noua Mare Sinagogă în prezența a sute de evrei ultraortodocși veniti expre din SUA Este cea mai nouă sinagogă construită în Europa și una dintre cele mai mari din Europa de Est
    Iata proiecte reusite, nu caterinca cu Soros si cu alti dezmatati, ca Valori asta care-si vopseste parul de zici ca e Peter Roman si e preocupat sa sufle in tuhasul uigurilor

  5. Cum era de așteptat o mizerabilă alăturare intre bucuria trăirii credinței în Dumnezei în comunitatea bisericii pesiflată în “bisericoasă” și obsesia repetată și la calitatea învățământului, WC-ul din fundul curții. Cartierele “rezidențiale” de vile de pe lângă marile orașe având în fața curții sub geamuri și balcon fosa septică pentru acesul vidájei sunt civilizație. Să ne arătăm în continuare chiloții la lume culegând doar statisticile defavorabile și prostii despre cine și în jurului cui se rotește. În 30 de ani de când ne virusează, ce au facut ONG-urile internaționale pentru țara noastră de paysannes sauvages în afară de promovat zâzanie, minciuni, ură dezinformare promovare LGBTQ+. Tot ce este reproșat este meritul Serviciilor din umbra Securității care scăpată de sub controlul PCR. trădează și prosperă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.