Apel de la români din Ucraina către Guvernul României

Unul dintre cei mai importanţi lideri ai comunităţii româneşti din Ucraina, fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriş, cere autorităţilor române să se implice mai mult în apărarea intereselor populaţiei de etnie română din regiunea Cernăuţi, transmite coresponentul Agerpres.

Nandriş şi-a manifestat îngrijorarea faţă de aplicarea noii Legi a învăţământului, care prevede restrângerea drepturilor minorităţilor în şcoli. Actul normativ impune şcolilor cu predare în limba minorităţilor, inclusiv în limba română, să introducă, treptat, ore în limba ucraineană.

„Eu cred că Guvernul României ar trebui să se implice mai insistent în apărarea limbii noastre române, pentru că noi o pierdem şi nouă ne pare foarte rău. Noi iubim limba noastră, noi ne zbatem pentru limba noastră, noi o preţuim mai mult decât voi acolo. Noi am spus totdeauna: vrem să vorbim, vrem să cântăm şi să ne rugăm în limba noastră. Noi vorbim în limba strămoşilor noştri de ani de zile. Astăzi sunt 551 de ani de când suntem români. Şi acum, în câţiva ani, distrugem totul. Ne doare foarte mult. Mulţi din România nu înţeleg asta. E durere când îţi pierzi limba. Noi aici nu avem putere să facem ceva. Legea merge mai departe. Nu au cedat nicio literă din lege”, a afirmat Nandriş.

În comuna Mahala sunt două licee, unul cu 411 elevi şi celălalt cu 320 de elevi, în care cursurile se predau în prezent exclusiv în limba română. Începând cu anul şcolar viitor, predarea în ucraineană devine obligatorie din clasa a V-a. În primul an de gimnaziu, elevii trebuie să înveţe minimum 20% din materii în ucraineană, procentul crescând până la 80% în ultimii doi ani de liceu.

„Ni s-a pus problema, după lege, ca începând cu clasa a cincea să introducem obiecte (n.r. – materii) în limba ucraineană, în limita procentajului stabilit de lege şi, începând de anul viitor, la clasa a cincea trebuie să avem obiecte în ucraineană cel puţin 20%”, a declarat directorul Liceului ”Gheorghe Nandriş”, Ina Nica.

 

Analistul ucrainean de origine română Serghei Hacman consideră că orice cetăţean al Ucrainei are obligaţia de a cunoaşte limba oficială a statului, însă consideră că minorităţile ar trebui să aibă dreptul de a învăţa în limba maternă.

„Atunci când vorbim de educaţie, vorbim de drepturile unei persoane pe două nivele: dreptul lui ca minoritate şi dreptul lui ca şi cetăţean al unui stat. Este normal când este un echilibru în aceste drepturi, fără exagerare într-o parte sau în alta. Când exagerăm într-o parte, noi formăm o persoană care nu se poate dezvolta în statul în care el stă, dacă nu învaţă limba ţării acelui stat, iar în cealaltă parte, el îşi pierde identitatea, dacă nu are dreptul de a învăţa în limba maternă”, a precizat analistul.

 

Legea învăţământului a fost modificată în 2017, determinând, în primă etapă, ca şcolile cu predare în limba rusă să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învăţământ în limba ucraineană începând cu 1 septembrie 2020. Şcolile minorităţilor naţionale din Ucraina, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, ar trebui să introducă treptat limba ucraineană începând cu septembrie 2023.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 21
Author

36 de Comentarii

  1. Romanii isi pupincuresc dusmanii, nu-si apara conationalii. Continuati, pentru ca meritati (vorba reclamei la alifie) !

  2. Nu au treabă autoritățile noastre cu problemele astea, ei sunt ocupați cu pupatul licuriciului si al instrumentului lui jelanie.

  3. Catre cine e apelul? Catre mut sau catre guvernul mutului? Poate mai sar si niste postaci nazisti ca e pro-rusa.

  4. Cică chinezii nu mai cumpără mașini americane! Înțelegeți ce vreți dar dolarul se duce in cap!

  5. Ar fi interesant sa stim daca turistul bezmetic stie unde se afla orasul Cernauti pe harta. De-aia nu a ajuns niciodata acolo.

  6. Guvernul neonazist de la Kiev in cardasie cu nevertebratii „sustinatori” de la noi, doar mimeaza drepturile minoritatii romane, in fapt nu le pasa! Bravo Orban Viktor, ai ajuns singura speranta, inclusiv pt bucovinenii romani…

  7. Asa au facut ungurii in Romania ,au cerut in 1990 invatamant in limba proprie si azi nu mai sunt 2,5 milioane sunt 1 milion,restul au emigrat in Ungaria sau aiurea
    In satul Mahala(Noua Sulita) sunt 2200 de romani din 2500 de locuitori,daca copii lor invata numai romaneste vor emigra in Romania ca nu au unde sa se duca si vor ramane stapani in comuna rutenii si rusnacii
    Ganditi de doua ori cand mai iesiti cu enormitati,limba materna intr-o tara cu alta limba oficiala se discuta strict acasa,cum este in Elvetia de ex
    Elena Nandriş nu stioe ce vorbeste,numai cu limba romana emigrezi,nu ai ce face in Ucraina ca si in Rusia,ca si in SUA
    Ar fi culmea ca romanii din SUA sa ceara invatamant in limba materna:)))))

  8. Uite un motiv, pe lângă multe altele, care mă face să-i „iubesc” nespus pe haholi și să le doresc tot „binele” din lume pentru ca să redevină ce au fost dintotdeauna: o gubernie rusească!

  9. Stimata Doamna Elena Nandris – ati gresit adresa .
    Guvernul Romaniei are alte interese , si nici nu-i pasa . Blestem sa te nasti roman . Nu aveti nici o sansa sa salvati l. romana . Guvernul Romaniei este subordonat – Presidentia – la fel , UKRAINEI .
    Kievul dicteaza la Bucuresti . Imi pare rau dar asta este realitatea . Trdatorii conduc astazi Romania .

  10. Guvernul Romaniei nu se ocupa de romanii care traiesc in tara ,in special cei din mediul rural ,asa ca de bietii romani care traiesc in teritoriile furate Romaniei ,nici vorba sa se ocupe .

  11. cind se intoarce taunele din misiunea sudamertikcana va rezolva imediat problema romanilor din cernauti…tineti-va respiratia pina atunci..

  12. Domnul presedinte Iohanis a spus ca daca el ar fi fost roman poate le punea o vorba buna la Zelenski, dar ghinion, el este neamtz si reprezinta interesele Germaniei. Fiind totusi profund miscat de ceea ce se intampla cu romanii din Ucraina a spus ca totusi v-a incerca sa le trimita niste voluntari sa ii ajute la culesul sparanghelului. Daca se cultiva asa ceva pe la ei, daca nu, nu

  13. Reactiunea Guvernului României va fi nulă, fiindcă nu e guvern Românesc.
    Doar n-o sa-l supere măCiucâ pe ?-ul PIANIzD de la Kiev !?

  14. Cui se adreseaza romanii din Ucraina? Unor slugi. Slugile pot decide? Nu, slugile fac doar ce li se spune. Asa ca…………………

  15. Unui etnic german care a invatat in limba materna, iar neamul lui a inventat „originea” si a prigonit popoare? Cui cereti ajutor guvernului unei tari care a redus sau a scos Istoria atat nationala cat si a lumii de la radacinile de cateva milioane de ani din Africa pana azi? Cui cereti ajutor unora cu un IQ similar pitecantropului pt care poziti verticala inca nu s-a consolidat, fiind culegatori de firimituri aruncate de nepoata unor negustori de sclavi cu pretentia de a biciui oamenii care nu se supun poftelor lor futuriste si sexuale? Impunand reforma educatiei prin inlocuirea Stiintei cu prea () via? Romania nu mai exista este o tarla unde se vor pune garduri ca la… Dl prof. Oprescu in RSR a avut curajul sa ne invete de Basarabia si Bucovina, pe cand plaga occidentala vrea sa uitam ca existam.

  16. cel mai in masura sa rezolve problema in treizeci de zile , este R Bogdan ..!

  17. Elena de la Mahala baga si ea o vrajeala asa ca si diversii popi putinisti,slugi ale popii Kiril de la Moskova si care unii se dau romani patrioti din Ucraina,dar care fac in biserici propaganda tradatoare putinista si se mai mira lumea ce au cu ei autoritatile tzarii aleia invadata si jefuita de criminalii rusnaci si unde este lege martiala in vigoare.Pentru ca este o mare minciuna gogonata si putinista ca romanilor din Ucraina nu li se respecta dreptul la invatzatura in limba materna,iar unii tovarasi putinisti o da si mai jegoasa cum ca ucrainienii le interzic romanilor din Ucraina sa vorbeasca in limba romana.Si stiu si svonerii muscali ca sunt destui romanasi cu slanina pe creier care in secunda doi pun botul la toate traznaile si minciunile putiniste.

  18. Daca primarita asta nu e americanca, nu are nici-o sansa sa se uite vreun guvernant romanesc la ei. Guvernantii romanesti executa doar ordinele americanilor. Daca americanii le vor cere sa le dea foc romanilor, guvernantii romanesti le vor da foc.

  19. @deeper acum imi dau seama ca tu fie postezi din ambasa Ukrainei, fie direct din birolul consilierului lui Zeli, domn Podoliak.

    In creierul tau nu e decat nucegai banderist. Eu in locuk tau mi-as schimba bickul in Bandera.

  20. Realitatea legii invatzamantului in Ucraina este asa cum o descrie analistul acela de origine romana ceea ce este foarte normal si spre interesul copiilor si familiilor de romani de acolo,astfel ca copiii romanilor sa invete si in limba tarii unde traiesc pentru ca altfel nu au unde sa se angajeze si raman la coada vacii,sau pleaca din tzara si,oricum,va ramane Mahalagioaica Elena fara sclavi la ea unde este stapana peste turma de fraieri.Dar ei nu-i pasa de romani daca ii vin kopeicile la termen asa ca si altor propagandisti ca are Putina tiparnita pentu toti si hartie igienica zisa Rubla.Numai ca nu toti romanii cu copii de scoala de acolo sunt zevzeci si chiar ei au ocolit si ocolesc scolile ce au predat si predau numai in limba romana,acestea devenind tot mai putzine pentru ca nu mai au elevi si nu pentru ca le inchide fortzat cineva.Dar ticalosii putinisti,asa ca si cei care bat campii pe aici,varsa putinisme pe toate gaurile lor din dotare,ca sa fie ura si dezbinare intre romani si ucrainieni si ca sa ii bucure pe Tartorul lor,bosorogul nazist Putina,si pe gasca lui de criminali,crezand ei ca,daca altfel nu le-a mers lucrarea din Ucraina,asa,cu vrajeli de doua kopeici,au sa mai infranga ceva pana la Pastele Cailor.

  21. @ deeper-e, tu afară de faptul că-i putinizezi pe toți, c-așa ți se dă pe fițuică, mai știi și altceva ? Mergi și cântă la alta masă că produci greață !

  22. Păi bre,. ca diasporă reală,. câți bani trimiteți voi in țară bre ?? Nimic ??!! Păi in acest caz,. de ce s-ar mai deranja mafioții dâmbovițeni,. Eventual doar de aveți ceva fătuci de dus la produs,.Poate poate,. Altfel…

  23. La cate urlete am auzit eu am crezut ca din 2013-2014 s-au inchis scolile si bisericile minoritatilor. Ca din cauza asta a inceput razboiul,sa apere minoritatea rusa.

  24. @deeper bati campii si ai o atitudine jignitoare fata de doamna Elena. este normal ca elvii de etnie romana sa invete si limba ukraieana, dar nu sa fie obligati sa invete 50. 60, 80^ din materii in limba ukrana. este esential sa invete limba tarii in care traiesc, dar nu asa.
    Romanii care vor sa isi dea copii la scoli ukrane nu au decat sa o faca, dar cei care vor sa invete in limba materna ajuta-i sa isi pastreze limba, cultura si tarditiile. Ceea ce face ukraina este ASIMILARE FORTATA!!!

    Ukraina aplica sistematic si fara rusine lozinca banderista – Ukraina a ukrainienilor fara grupuri etnixe”. este sau nu este asta FASCISM si DISCRIMINAREA cea mai crunta impotriva minoritailor?

  25. @ doi_peri 08:54
    p.r.o.s.t.a.c.e, Șifonierul de la Cotroceni a învățat în limba germană de la creșă. Și a ajuns Președintele Romaniei. UDMR-iștii din Guvern de-abia vorbesc Românește și sunt Miniștri.
    Tu ce ești ? Varză urcacă stricată…

  26. @ țețea 10:24
    Faci pe prostu’ sau chiar ești.
    Legea Educației a fost data în 2017 etc. Vezi cum e cu Legea Minorităților și Legea Popoarelor Autohtone/Indigene.

  27. Degeaba faceti apel la tradatorii de neam si tara.trebuie sa faceti apel la stapanii lor.

  28. @Eduard, in Federatia Rusa cate scoli in limba minoritatilor exista?

  29. @Salvamar:P.M. ukrainian este (sau va fi curând)la Budapesta,unde se va întâlni cu Papa Francisc(27.04 a.c.,ora 9,ne informează #Ukrinform)…sâc!

  30. Dacă acest mercenar iohanis pus președinte de mafia externa antiromaneasva nu face nimic bun pentru romani, CEREM romanilor patrioti(dacă mai sunt) din guvern și parlament sa intervină la ONU, UE sau alte organisme internaționale prntru a obliga guvernul ucrainean sa respecte drepturile romanilor ce trăiesc în nordul Bucovinei ce actualmente este în teritoriul Ucrainei!!!

  31. @ țețe 11:42
    Caută pe Goagăl.
    Tu vezi câte școli în limba urcacă sunt în România !
    Hai, bâz, bâz, FLIT !

  32. @ dan 11:49
    WOW !
    Șmigăl trece la catolicism, NU ?
    Poate-i convertește și pe Jeglensky, Hannah Maliar, Arakhamyia, Arestovich et Co. ?

  33. Numai pentru aceasta crima, Ucraina merita si trebuie sa piarda razboiul.

  34. Se vede că această doamnă a citit celebra carte a lui Gabriel Liiceanu !!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.