Bucureștiul a fost, în acest weekend, scena unui amplu program de evenimente dedicate aniversării a 567 de ani de la prima atestare documentară a Capitalei. Aproape 200.000 de persoane au participat la manifestările organizate în mai multe zone ale orașului, dintre care aproximativ 150.000 au fost prezenți la evenimentele organizate de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, scrie News.ro.
Programul aniversar s-a desfășurat pe parcursul a două zile și a inclus concerte, spectacole, expoziții, activități pentru copii, tururi ghidate, evenimente culturale și experiențe dedicate bucureștenilor și turiștilor.
Unul dintre punctele centrale ale weekendului a fost iMapp Bucharest Winners League 2026, organizat în Piața Constituției. Evenimentul a ajuns la cea de-a 11-a ediție și a avut ca temă „PAST. FORWARD.”.
Palatul Parlamentului, transformat într-o uriașă scenă
Fațada Palatului Parlamentului, cu o suprafață de aproximativ 23.000 de metri pătrați, a fost transformată într-un ecran uriaș pentru lucrările de video mapping prezentate în competiția internațională.
Șapte artiști și studiouri internaționale, câștigători ai unor competiții organizate de festivaluri partenere din întreaga lume, și-au prezentat creațiile în fața publicului bucureștean. Lucrările au venit din Ungaria, China, Japonia, Germania, Franța, Brazilia și Statele Unite.
Competiția a avut doi câștigători. Premiul Juriului a fost acordat studioului german V.P.M., pentru lucrarea „Resonance”, în timp ce Premiul Publicului a revenit artistei braziliene Leticia RMS, pentru „ANTENNA”.
Spectacolul a depășit granițele Capitalei. Transmisiunea live a competiției a fost urmărită de peste 20.000 de persoane din întreaga lume.
Un moment special al ediției din acest an a fost dedicat Nadiei Comăneci, la 50 de ani de la performanța istorică obținută la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976. Povestea gimnastei a fost prezentată printr-o proiecție specială intitulată „NADIA – The Perfect 10”, realizată de Mindscape Studio și Carmen Lidia Vidu.
Concerte și evenimente în mai multe zone ale Capitalei
Programul iMapp a inclus și două seri de muzică internațională. Sâmbătă, pe scena din Piața Constituției a urcat formația britanică Rudimental, iar duminică programul muzical a fost continuat de WhoMadeWho, din Danemarca.
În paralel, alte zone ale Bucureștiului au găzduit evenimente dedicate aniversării orașului.
Pe Calea Victoriei, proiectul „Străzi Deschise – București” a transformat artera într-un spațiu pietonal, unde au avut loc activități sportive, expoziții, spectacole de teatru și circ, concerte, dezbateri și tururi ghidate.
Bucureștenii au avut, de asemenea, acces la sediul Primăriei Capitalei, în cadrul programului „Porți Deschise la Primăria Capitalei”, unde au putut descoperi arhitectura și istoria clădirii.
Pe Dâmbovița, proiectul „Dâmbovița Apă Dulce” a oferit plimbări gratuite cu barca de la Debarcaderul Națiunile Unite, în timp ce în zona Kiseleff – Piața Victoriei, „Triunghiul Muzeelor” a reunit Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Geologie.
Astfel, aniversarea celor 567 de ani ai Bucureștiului a fost marcată în mai multe spații ale Capitalei, de la Calea Victoriei și Dâmbovița până la Piața Constituției, unde Palatul Parlamentului a devenit, pentru două seri, scena unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente de artă digitală din oraș.