Arda Turan a fost unul dintre cei mai emblematici jucători din fotbalul turc. Apogeul carierei sale l-a reprezentat perioada petrecută pe Nou Camp, la FC Barcelona. Este unul dintre jucătorii turci intrați în cartea de onoare a fotbalului din Țara Semilunei, pe care Gică Hagi, aflat atunci pe banca Galatei, l-a ajutat să debuteze la vârsta de 18 ani.
Hagi avea să prezică o carieră cu totul deosebită elevului său, având curajul să spună despre sportivul aflat la o vârstă la care mulți jucători tineri se pierd că va ajunge un star al fotbalului european.
„De când era copil, Arda avea o personalitate aparte pe teren și se vedea că dă mai mult decât ceilalți. Este un băiat bun, care iubește fotbalul, o persoană minunată, un star.
Are un talent uriaș și, cel mai important, nu și-a pierdut pasiunea. Mă bucur mult pentru el. Este unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-am văzut”.
Arda Turan nu avea nici 18 ani când a debutat la Galatasaray. Gică Hagi l-a lansat pe 22 ianuarie 2005, la 1-0 cu Bursaspor, în Cupa Turciei.
Întrebat cine a fost mai bun în Super Lig dintre Hagi, Sergen și brazilianul Alex, Arda Turan l-a numit pe român.
„Nu exagera, frate! Te implor, nu există comparație. Hagi e incomparabil! Și dacă îi întrebi pe Alex și Sergen, ei tot Hagi vor spune”, a transmis Turan.
Dar, recent, fostul internațional a acordat un interviu pentru Sky Sports, unde a numit antrenorii care i-au marcat cariera. Și, surpriză, tocmai omul care l-a lansat în fotbalul mare, Gică Hagi, nu apare de loc.
„Am fost profund impresionat de etica muncii lui Simeone. Cred că e persoana cea mai muncitoare pe care am întâlnit-o în viață.
Simeone a fost primul care m-a scos din zona de confort. Persoana care m-a provocat cel mai mult, care m-a motivat să-mi depășesc limitele.
M-a convins să văd jocul nu doar ofensiv, ci ca întreg. Să lupți și să suferi sunt părți ale fotbalului. Tactic, am învățat atât de mult de la Simeone.
Despre poziționarea echipei, jocul compact, cum să te miști în bloc în apărare, structurile de presing, defensiva în sistemul 4-4-2, cum să eviți pasele între linii.
Am învățat mult de la Fatih Terim cum să construiești relația cu jucătorii. Și l-am avut pe Luis Enrique model pentru fotbalul de atac”.
Pai asa crezi tu ca merge treaba in lumea adevarata ? Vorbesti ca sa faci placere cuiva , sau ca sa spui adevarul ? Turan , a fost un adevarat stilp la Real si Barcelona , Hagi ce a fost ? Haideti sa respectam adevarul , daca vrem sa fim respectati si sa dam si noi inainte !
„…profund impresionat de etica muncii lui Simeone”!
Deci e clar: italo-argentinianul „El Cholo” era harnic, Turan nu a fost deloc „profund impresionat de etica muncii lui” Hadji! Hadji e o (editat), talentată da’ nu foarte (d’-aia makidonul a jucat „dăcît” 2 ani la Madrid și 2 ani la Barselona, comparativ cu turkul care a jucat 5 ani la Madrid și 5 ani la Barselona), iar ca antrenor doar un propagandist TV și un urlător nerfo$ la marginea terenului, și care se crede un napoleon fodbalizdic. Ceea ce, clar, NU-I……[Rumburaku „Tanju” Çolaku]