Are PSD capacitatea să guverneze?

Iohannis așteaptă, încă de la începutul acestui an, să explodeze mămăliga guvernării PSD – ALDE. Minicriza din aceste zile, în care coaliția își pune singură bețe în roate, l-a făcut pe președinte să se pregătească din nou de joc. Este pentru a treia oară în mai puțin de un an, după momentele OUG 13 și Grindeanu, în care PSD și ALDE lasă loc unor astfel de breșe, dându-i șansa lui Iohannis să reacționeze amenințător.

Președintele încearcă să scoată maximum din orice ocazie în care coaliția de guvernare dă rateuri, fie în activitățile guvernamentale, fie în cele parlamentare. De fiecare dată, a intervenit, a transmis mesaje mai incisive sau mai temperate, pe măsura situației.

Săptămâna aceasta și-a calibrat tonul în două etape, fără să piardă niciun moment. Imediat cum prim-ministrul Tudose a lansat bomba, anunțând că se pregătește să remanieze câțiva membri ai Guvernului, Iohannis a reacționat și l-a chemat pe acesta la Cotroceni, unde au discutat numai ei știu ce. Iar la nivel public, a convocat, prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, o conferință de presă pentru a transmite calendarul perioadei următoare. Aceasta a lăsat să se strecoare și întrebări despre știrea zilei, pentru a putea urechea PSD: „PSD ar trebui să își rezolve problemele, PSD ar trebui să își vadă de guvernare, pentru că românii au votat pentru rezultate, românii au votat pentru o guvernare performantă. În niciun caz românii nu au votat pentru scandaluri de partid“.

Iohannis a continuat să urmărească pulsul frământărilor din coaliție și a ieșit din nou la rampă. Joi, cu câteva ore înainte de ședința PSD, în care social-democrații au scos armele pe masă, a plantat în spațiul public o declarație care lasă să se întrevadă faptul că ar putea, la un moment dat, să detoneze scena politică, în cazul în care coaliția arată în continuare semne de șubrezire. „Dacă și acest Guvern ar cădea, atunci cu siguranță ar trebui să-mi pun întrebarea la modul extrem de serios dacă PSD ar mai avea capacitatea să guverneze“, a spus Iohannis. A avut totuși grijă ca mesajul, în unitatea sa, să fie unul ponderat, pentru că este conștient că o atitudine incisivă, de tip Băsescu, mai mult ar fi dăunat propriei imagini decât să îi servească din punct de vedere politic: „Eu cred că premierul e de bună-credinţă şi doreşte să aibă o echipă performantă (…). Este cazul să se liniștească lucrurile, să se reintre într-o zonă de predictibilitate, de stabilitate, pentru a permite și mediului economic să performeze“.

Tăriceanu ține de Ilie

Zvârcolirile din sânul PSD alimentează nu doar creșterea profilului lui Iohannis. Neînțelegerile dintre social-democrați întăresc, de asemenea, poziția ALDE în cadrul coaliției. Tăriceanu a atins nivelul la care își poate permite să pună presiune asupra partenerului de guvernare. Prin enunțarea repetată a refuzului de remaniere a ministrului Viorel Ilie, partidul lui Tăriceanu a arătat că poate întinde coarda cât își dorește. Ministrul ALDE a devenit practic calul troian din formula guvernamentală. Aceasta, pentru că Tudose și l-ar dori remaniat pe Ilie, iar negocierile PSD – ALDE privind schimbarea îi revin lui Liviu Dragnea, care, din postura de președinte PSD, trebuie să trateze cu președintele ALDE termenii oricărei modificări de miniștri.

Este, din nou, o circumstanță favorabilă lui Iohannis, care ar putea discuta cu Tăriceanu în viitor, raportându-se la el nu doar ca la un simplu argat al lui Liviu Dragnea. Președintele a tatonat pista formării unui guvern care să excludă PSD încă de la anunțarea rezultatelor ­alegerilor parlamentare, la finele anului trecut. Iar Tăriceanu a ­dovedit, pe parcursul destinului său politic, că e capabil să se întoarcă 180 de grade, atunci când interesele sale sunt servite mai bine de altă tabără.

Slăbiți din interior

Însă ceea ce macină cel mai tare PSD este tocmai agitația internă. Faptul că Liviu Dragnea întâmpină din nou opoziție în propriul partid, la mai puțin de jumătate de an de la răzmerița lui Sorin Grindeanu, face ca imaginea de omogenitate a partidului să se zdruncine.

Nu Mihai Tudose este principala amenințare pentru Dragnea, chiar dacă el este cel care a generat tensiunile. Pericolele, atât pentru șeful PSD, cât și pentru liniștea partidului, vin dinspre cei care au posibilitatea să se cațăre pe valul frământărilor. Unul dintre aceștia este Niculae Bădălău, care nu s-a ferit să se poziționeze de partea lui Tudose: „Va exista o remaniere. Atât timp cât domnul Mihai Tudose spune că avem în anumite zone rămâneri în urmă și asta se datorează miniștrilor, în Comitetul Executiv dânsul va veni cu motivarea și noi vom lua decizia, propunând alte nume“. Declarația a venit într-un moment în care Dragnea nu părea să pună mare preț pe dorințele lui Tudose de remaniere a unor miniștri.

De altfel, așa cum pozițiile primilor doi oameni din PSD sunt antagonice, și membrii partidului par să se împartă în două cete.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, una dintre cele mai puternice imagini din PSD în momentul de față, a transmis de asemenea un semnal de criză, dar doar în ultimul moment: „Suntem într-un punct critic, cred că nu este corect și nu este o abordare onestă ca unul dintre colegii noștri să anunțe la televizor ceea ce intenționează să facă. Vorbesc acum despre niște principii, nu despre votul meu în CExN. Mi-aş dori din partea noastră, a tuturor, mai multă responsabilitate, o concentrare mult mai adecvată faţă de nevoile românilor și toate aceste nemulțumiri, posibile frustrări, trebuie să fie întâi anunțate în forurile de conducere, și nu în spațiul public, pentru că până la urmă nu fac altceva decât să întărească poziția, să dea apă la moară criticilor noștri și să slăbească partidul, ceea ce noi nu ne dorim. Pentru că am ajuns la guvernare cu un program foarte bun, pe care românii doresc să-l vadă pus în aplicare. Cum am putea noi să ne ocupam de programul de guvernare, dacă suntem mai atenți la sondajele de opinie și la alte aspecte pe care eu le consider derizorii?“.

Deși Firea a părut să lase impresia că nu agreează situația creată de Tudose, totuși a evitat să manifeste vreun semn de susținere față de Liviu Dragnea. Ba, mai mult, a specificat că nici ea nu ar fi prea încântată de actualul tip de leadership întreținut de Dragnea: „Și eu am nemulțumiri și le-am spus de fiecare dată în forurile statutare și nu m-am dus la emisiuni să spun ce am de afirmat și ce trebuie să fie reglat și corectat în interiorul partidului“, a declarat Firea. Despre greșeli și nemulțumiri a vorbit și Ecaterina Andronescu.

Dincolo de aceste voci care și-au nuanțat declarațiile, dovadă că sunt demne de luat în seamă în interiorul partidului, ceilalți membri ai PSD s-au comportat ca niște pioni cuminți pe tabla de șah.

Joi seară circulau ca posibili înlocuitori nume precum Marcel Ciolacu pentru Dezvoltare, Marius Nica în locul Rovanei Plumb, Gabriel Vlase în locul lui Răzvan Cuc…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriel Zamfir 22 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.