Argentina ajunge în sferturile Cupei Mondiale prin remontada lui Messi

Campioană mondială en-titre, echipa națională a Argentinei și-a asigurat calificarea în sferturile Cupei Mondiale.

Argentina ajunge în sferturile Cupei Mondiale prin remontada lui Messi

Campioană mondială en-titre, echipa națională a Argentinei și-a asigurat calificarea în sferturile Cupei Mondiale.

După un sfert de oră de tatonări, Egiptul a deschis scorul. Attia a centrat şi Yasser Ibrahim a înscris cu o lovitură de cap. Patru minute mai târziu argentinienii au primit un penalti, după un fault al lui Hassan asupra lui Julian Alvarez, iar Lionel Messi a executat, în minutul 21.

Goalkeeperul egiptenilor, Shobeir, a apărat însă şutul slab al lui Messi, care a ratat al doilea penalti la această ediţie de Mondial.

Decarul echipei lui Scaloni a căutat revanşa, însă a trimis în bară lovitura liberă din minutul 31, apoi Shobeir a scos incredibil la Julian Alvarez, în minutul 39 şi Egipt a a intrat cu avantaj minim la pauză.

Spectacol și în repriza secundă

În repriza secundă africanii au avut un gol anulat, la Ziko, în minutul 59, pentru un fault în cosntrucţia fazei, dar acelaşi Ziko a lovit în minutul 68, pe contraatac şi soarta meciului părea deja scrisă. A urmat însă forcingul lui Messi.

Centrare impecabilă pentru lovitura de cap a lui Romero, în minutul 79, apoi gol egalizator, din careu, în minutul 83, şi Argentina a egalat incredibil. În al doilea minut al prelungirilor, Lautaro Martinez a scăpat pe contraatac, a centrat în careu pentru Enzo Fernandez care a plasat o lovitură perfectă de cap şi a calificat Argentina în sferturi, după 3-2 cu Egipt.

Messi, cele mai multe goluri la Cupa Mondială

Lionel Messi este golgeterul Cupei Mondiale, cu 8 goluri, ajungând la 21 de reuşite în meciurile disputate la turneele finale.

ARGENTINA: E. Martinez – Molina (Montiel 73), Lisandro Martinez, Romero (Otamendi 90+5), Tagliafico (N. Gonzalez 66) – Paredes – De Paul (Lautaro Martinez 66), Mac Allister, Enzo Fernandez – Julian Alvarez (Medina 90+5), Messi. SELECŢIONER: Lionel Scaloni

EGIPT: Shobeir – Hany, Y. Ibrahim, Rabia, Hafez – Ashour (Fathy 46), Attia, Lasheen (Zizo 90+6), H. Hassan (Trezeguet 73) – Salah, Ziko (Marmoush 80). SELECŢIONER: Hossam Hassan

Cartonaşe galbene: – / Ziko 61, Fathy 90+5, Shobeir 90+5, Attia 90+8

Arbitru: Francois Letexier (Franţa)

În sferturi, Argentina va evolua cu învingătoarea partdei dintre Elveţia şi Columbia.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.